Tottenham și Manchester United se luptă în această seară pentru trofeul UEFA Europa League. Marea finală are loc pe stadionul San Mamés din Bilbao, iar fanii celor două echipe au creat o atmosferă cu totul specială înainte de lovitura de start.
Ediția din acest sezon a Europa League se joacă între două echipe din Anglia. Miza este una uriașă: calificarea în faza principală a UEFA Champions League. Fanii celor două formații din Premier League au călătorit în Spania și au făcut spectacol.
Suporterii au invadat străzile din Bilbao cu câteva zile înainte de finala de pe San Mamés. Nu au existat incidente, însă fanii și-au făcut de cap. S-a băut multă bere în pub-uri și s-a auzit aproape numai engleză.
Înainte de lovitura de start, suporterii au ridicat zeci de mii de stegulețe și au scandat numele favoriților. Tribunele stadionului au fost colorate în alb și roșu, iar meciul pare unul de Premier League mai mult decât unul european. Fanii au cântat în cor celebra piesă „Take Me Home” a lui John Denver.
Și Radu Drăgușin, fundașul naționalei României, este prezent pe San Mamés. El a contribuit în acest sezon la performanțele celor de la Tottenham, însă, din păcate, a suferit o accidentare serioasă la începutul anului. Totuși, el va primi o medalie în cazul în care Spurs se impune.
Tottenham: Vicario – Porro, Romero, Van de Ven, Udogie – Sarr, Bissouma, Bentancur – B. Johnson, Solanke, Richarlison. Rezerve: Austin, Whiteman – Danso, Son, Tel, Gray, Spence, Odobert, B. Davies, Scarlett, Moore, Ajayi. Antrenor: Ange Postecoglou
Manchester United: Onana – Yoro, Maguire, Shaw – Mazraoui, Casemiro, B. Fernandes, Dorgu – Diallo, Hojlund, Mount. Rezerve: Bayindir – Lindelof, Zirkzee, Eriksen, Garnacho, Dalot, Ugarte, Heaven, J. Evans, Mainoo, Amass, Collyer. Antrenor: Ruben Amorim