Jucătorii lui Dinamo Zagreb au creat câteva momente tensionate imediat după ce au fost egalați de Manchester City.
Căpitanul croaților i-a acuzat pe „cetățeni” de lipsă de fair-play, după ce un jucător al lui Dinamo Zagreb era întins pe teren.
Arijan Ademi, căpitanul lui Dinamo Zagreb, s-a supărat tare după golul înscris de Manchester City și s-a luat la ceartă cu jucătorii lui Pep Guardiola.
Ademi i-a acuzat pe „cetățeni” că nu au fost fair-play și că nu au dat mingea în afara terenului, în momentul în care un coleg de-al lui era întins pe teren.
Ademi a primit cartonașul galben din partea arbitrului pentru proteste, iar „centralul” a validat golul marcat de Gabriel Jesus.
Gabriel Jesus nu a înțeles de ce căpitanul lui Dinamo Zagreb este nervos și i-a făcut semn arbitrului că nu înțelege de ce s-a supărat Arijan Ademi.
Croații de la Dinamo Zagreb vor să câștige meciul cu Manchester City, chiar dacă pare aproape imposibil, mai ales că Pep Guardiola a început meciul cu mai mulți titulari.
Dani Olmo, fostul mijlocaș din Academia Barcelonei, a deschis scorul cu un gol superb marcat în minutul 10 al confruntării.