Dinamo a revenit în lupta pentru titlu după o lungă pauză. „Câinii” au fost greu încercaţi în ultimii ani, în insolvenţă, fără bani şi retrogradaţi în liga secundă, când nimeni nu le dădea nicio şansă să scape de faliment.
Dar în 2023, Andrei Nicolescu şi Eugen Voicu au preluat clubul Dinamo şi lucrurile au început să se schimbe într-un sens pozitiv. Preşedintele Andrei Nicolescu a explicat într-un interviu eveniment acordat pentru FANATIK, cu lux de amănunte, cum s-a realizat preluarea clubului de către cei de la Red&White:
„Am fost în iulie 2022 la o întâlnire în care Vlad Iacob, prin niște filme puse pe un laptop, încerca să convingă oamenii să investească la Dinamo. Era domnul Murat acolo, care spunea că pune el 100.000 de euro pe lună și să se mai strângă încă 20 de oameni cu 5.000 pe lună fiecare.
Adică 200.000 de euro pe lună, 2,4 milioane pe an pentru Dinamo. Asta era structura cu care se dorea salvarea lui Dinamo. Erau 40-50 de oameni acolo, absolut toți dinamoviști, de la oameni politici la oameni de afaceri!
Eu eram singurul care era văzut rapidist! Toți au vorbit, și-au dat cu părerea cum ar trebui mers prin țară și adunați bani, tot felul de idei. Îmi puneam atunci întrebarea dacă vreunul din cei 40-50 va face ceva concret pentru Dinamo… Mi-am dat seama că nimeni nu va face nimic concret.
Toți erau acolo pentru a fi văzuți și a se bate cu pumnul în piept că sunt dinamoviști! Probabil cu mici excepții de oameni care ajutau constant, dar nu aveau forța să ajute la nivelul la care Dinamo să se salveze. Am realizat că fără un plan bine structurat și un partener puternic financiar, Dinamo nu are nicio șansă!”, a explicat Nicolescu.
Tranzacţia nu a fost fără emoţii. Dorin Şerdean a dispărut în momentul în care trebuiau semnate actele, dar în cele din urmă situaţia s-a deblocat şi pentru 550.000 de euro a fost preluat pachetul majoritar de la Dinamo:
„Am plecat de la acea întâlnire și am început să-mi fac temele. Am luat toate documentele din insolvență, intrasem în contact cu Vlad Iacob și cu Răzvan Zăvăleanu. Mi-am pus pe hârtie o structură pornind de la academie până la comunicare și partea sportivă.
Aveam nevoie de 12-13 milioane de euro pe planul făcut de mine. Trebuia găsit acel investitor. La momentul ăla nu am calculat foarte exact acțiunile de la Lotus, pentru că familia Iacob îmi vorbea că le vom cumpăra cu 75.000 de euro.
Nu s-a dovedit real, dovadă că a trebuit să se plătească 550.000 de euro! De asemenea, planul nu includea și diverse lucruri care, amânate, pot să coste mai mult. Și astăzi confirmarea este că planul pus de mine pe hârtie este respectat în proporție de 80 la sută. Cu mențiunea că a trebuit să fie alocați ceva mai mulți bani față de proiectul inițial.
Am fost de totală bună credință. Totul s-a blocat în momentul în care trebuia să facem tranzacția cu Șerdean pentru Lotus. Știți povestea… Am pregătit banii, am pregătit actele să le semneze Victor, dar domnul Șerdean a dispărut.
Avea telefonul închis! De aici s-a creat o telenovelă, proiectul cumva a murit pentru o perioadă de două săptămâni. Andrei mi-a spus, supărat, că „nu suntem la tarabă, noi suntem oameni de afaceri și nu putem fi șantajați atâta timp cât facem asta pentru a ajuta, nu neapărat că vrem noi să fim acționarii lui Dinamo”.
Grupul „One” care trebuia să investească o sumă importantă la Dinamo s-a retras în decembrie 2022, iar începutul anului următor găsea clubul aproape de „moarte clinică”. Andrei Nicolescu a dezvăluit că a fost momentul zero al salvării lui Dinamo, când Eugen Voicu a spus că proiectul trebuie să meargă înainte chiar dacă a fost nevoie de o sumă uriaşă de investit:
„După vreo trei săptămâni, Andrei Diaconescu m-a sunat să facem un plan puțin diferit, să nu fie doar despre „One”, să fie despre un grup de investiții care să dezvolte proiectul de la Dinamo. Așa l-am cunoscut pe Eugen Voicu și am început să ne gândim cum facem cu planul de reorganizare.
Am încercat să dăm de domnul Șerdean ca să vedem cum procedăm cu acțiunile. Totul a culminat, în decembrie 2022, cu respingerea planului! Pentru toată tevatura creată în jurul lui Dinamo, pentru breaking news-urile mereu pe surse la care au fost expuși acești oameni de afaceri, grupul One a decis să se retragă. „Asta e, nu a fost să fie!”, mi-au zis.
Emoțional, eram implicat deja destul de mult. Și eu, și Eugen. Eram destul de departe cu predicțiile noastre. După Revelion, care părea un moment de moarte clinică, în ianuarie, când au început grevele fotbaliștilor care nu aveau nici apă la Săftica,
Eugen a avut un moment așa de nebunie, a avut încredere în mine și a zis: „Hai să mergem înainte!”. Acela este un moment pentru care toți dinamoviștii trebuie să-i mulțumească. Orice ar zice oricine, că am auzit că erau nu știu ce investitori care ar fi venit, eu spun că acela a fost momentul zero al salvării lui Dinamo! Moment pentru care Eugen Voicu este principalul răspunzător. Chiar dacă aveam eu cunoștințele, curajul și nebunia, fără Eugen nu o puteam face.
Era vorba de bani. A fost un salt de credință în februarie 2023, am făcut conferința de presă, am spus care vor fi primii pași. Am început să fim luați la mișto, eu mai mult, Eugen mai puțin… Am mers înainte, nu aveam ce să facem”, a explicat Andrei Nicolescu în interviul pentru FANATIK.
În februarie 2023, grupul „Red&White” a preluat pachetul majoritar de acţiuni de la Dinamo. Clubul a promovat în vara aceluiaşi an în SuperLiga, dar s-a menţinut greu în prima ligă, reuşind să învingă Csikszereda la baraj.
Lucrurile au luat o altă turnură începând cu sezonul 2024-2025 când Dinamo a revenit în play-off. Iar parcursul bun continuă şi în acest sezon, „câinii” lui Zeljko Kopic fiind la două puncte de lider, după 12 etape.
„Am avut momente foarte grele la Dinamo, momente de cumpănă, dar niciodată nu m-am gândit să renunț. Sunt mândru de grupul acționarilor care s-a constituit și sunt și eu parte din modul cum au ajuns aici. Am avut mereu pe masa lor mandatul meu și stau fără stres, pentru că știu că sunt analizat pentru ceea ce fac, nu pentru ceea ce se vorbește despre mine pe la colțuri”, Andrei Nicolescu