News

Momentul decapitarii profesorului de istorie de către rusul extremist din Franța – Video

17.10.2020 | 12:49
Momentul decapitarii profesorului de istorie de catre rusul extremist din Franta  Video
ADVERTISEMENT

Momentul în care polițiștii francezi îl împușcă pe rusul de 18 ani care l-a decapitat pe un profesor de istorie a fost filmat de un localnic.

Suspectul urmărit a fost oprit de poliţişti ai unei echipe BAC din cadrul brigăzii anticriminalitate pe teritoriul comunei limitrofe d’Eragny, în Val d’Oise.

ADVERTISEMENT

Refuzând să se supună ordinelor, el a fost împuşcat mortal de poliţişti, conform știripesurse.ro.

Agresorul era un tânăr de 18 ani de origine rusă

Potrivit mai multor media, agresorul din Conflans era un tânăr de 18 ani născut la Moscova.

Atacul, care s-a produs în jurul orei 17:00, a generat un val de emoţie şi de mânie.

Parchetul naţional antiterorist (PNAT) a anunţat că s-a sesizat din oficiu pentru capete de acuzare privind un „asasinat în legătură cu o acţiune teroristă şi cu o asociere teroristă criminală de răufăcători”.

ADVERTISEMENT

Amintim faptul că un bărbat a fost decapitat vineri seara la Conflans Saint-Honorine, o suburbie a Parisului, aflată la nord-vest de capitala Franței, au anunțat autoritățile.

La scurt timp după aceea un bărbat care avea un cuțit în mână și avea o atitudine agresivă a fost împușcat mortal de forțele de ordine.

ADVERTISEMENT

Agresorul și-a revendicat actul pe Twitter, unde a postat o fotografie cu victima decedată.

„Lui Macron, șeful necredincioșilor, ți-am executat unul dintre câini, care a îndrăznit să-l pângărească pe Mohammed”, a scris atacatorul. Contul lui a fost suspendat la scurt timp.

Presa franceză spune că victima era profesor de istorie la un colegiu din Conflans-Sainte-Honorine și le-ar fi arătat la cursuri elevilor caricaturile controversate cu profetul Mohamed publicate de revista satirică Charlie Hebdo.

ADVERTISEMENT

Trupul neînsuflețit al profesorului decapitat a fost descoperit de polițiști în timp ce urmăreau un suspect pe care îl reperaseră ca având un cuțit de bucătărie. Suspectul a luat-o la fugă, a refuzat să se supună somațiilor și să lase arma jos, ba mai mult, a început să fie agresiv, moment în care polițiștii au tras, ulterior bărbatul fiind declarat decedat. Au fost chemați și geniștii, pentru a verifica dacă suspectul nu are asupra lui vreo bombă.

Incidentul are loc la trei săptămâni de la un atac cu macetă care a avut loc în fața fostului sediu al publicației Charlie Hebdo, în urma căruia două persoane au fost rănite.

ADVERTISEMENT
Tags: