O explozie puternică s-a produs în cursul zilei de vineri, 2 iulie, la Rafinăria Petromidia din Năvodari.
Focul masiv și fumul puternic s-au putut observa și de pe plaja din Mamaia, dar și din localitățile din împrejurimi.
O cameră din zonă a surprins momentul exploziei. Imaginile apărute în mediul online arată amploarea deflagrației.
Imediat după explozie, autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar locuitorii din zonă au primit un mesaj prin RO Alert.
Incendiul s-a manifestă la o instalație de transport petrolier, iar echipajele ISU acționează pentru închiderea robineților și întreruperea alimentării cu combustibil.
Un om a murit în urma exploziei de la Năvodari. Acesta fusese inițial dat dispărut.
Au fost raportate și 5 persoane rănite, dintre care una este în stare gravă, iar 4 au arsuri minore și politraumatisme.
Potrivit celor de la ISU Dobrogea, după activarea planului roșu de intervenție, la locul exploziei au fost mobilizate forțe impresionate de pompieri.
Incendiul a fost localizat la ora 13:14, fiind astfel eliminat pericolul extinderii acestuia la vecinătăți. În ajutorul pompierilor constănțeni au fost detașate și cadre din alte șase județe.
”La locul intervenției s-au deplasat aproximativ 50 de pompieri către au încadrat în primă fază 5 Autospeciale de stingere cu apa și spumă, 1 autocamion cu 2000 l substanța de stingere, 1 autospecială transport victime multiple, 1 cisternă, 5 ambulanțe SMURD de prim ajutor, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 5 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanta si un elicopter SMURD.
Pentru optimizarea acțiunilor de răspuns, s-a dispus alocarea de forte suplimentare, respectiv: 8 autospeciale de atingere cu apă și spumă din cadrul ISU Călărași, Ialomița, Tulcea, Brăila, precum și un autocamion cu 2.000 litri substanță de stingere.
Ulterior cantitatea de substanta de stingere a fost suplimentata cu cate 2000 l de la ISU CL, ISU GL, ISU TL, ISU ÎL și ISU VN”, anunță ISU într-un comunicat.