News
notix pixel id

Momentul în care un afgan este ucis în zona Gării din Timișoara, surprins de camere. Video

20.04.2021 | 19:28
Momentul în care un afgan este ucis în zona Gării din Timișoara, surprins de camere. Video
Momentul în care un afgan este ucis în zona Gării din Timișoara, surprins de camere. Sursa foto: captură YouTube
ADVERTISEMENT

Au apărut imagini cu atacul sângeros de luni seară din zona Gării Timișoara. Momentul în care un cetățean afgan este ucis, iar altul e rănit, a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.

În urmă cu o zi, doi cetăţeni afgani au fost înjunghiați în zona Gării de Nord din Timişoara, iar unul dintre ei a decedat, în urma unor agresiuni ai căror autori sunt încă neidentificați.

Din primele informații, în orașul de pe Bega ar fi avut loc o încăierare între două grupuri de migranţi afgani, doi bărbaţi fiind înjunghiaţi. Imediat, trecătorii au sunat la 112 şi mai multe echipaje de la Ambulanță şi Poliție au sosit la fața locului.

ADVERTISEMENT

Momentul în care un afgan este ucis în Timișoara, surprins de camere

În imaginile apărute pe site-ul Pressalert se observă cum victimele împreună cu un al treilea bărbat merg pe trotuar, iar din față vin alte persoane. După ce cei trei depășesc doi bărbați se apropie de un grup format din patru tineri.

Din grup se remarcă un bărbat îmbrăcat cu un hanorac negru, având gluga pe cap și mâinile în buzunar. În momentul în care victimele ajung în dreptul său, cel cu gluga pe cap se năpustește spre unul dintre ei și îl lovește cu cuțitul.

ADVERTISEMENT

Agresorul îl lovește în braț pe un al doilea bărbat, după care victimele o iau la fugă, urmăriți de atacator și de cei care-l însoțeau. Se întorc după victime și cei doi care mergeau în față. Cei atacați fug printre blocuri spre bulevardul Dragalina urmăriți de cei șase, scrie sursa citată.

Tot atacul, conform înregistrării apărute în online, a durat doar câteva secunde şi practic, anchetatorii speră ca în baza acestor imagini să reuşească identificarea celor care fac parte din grupul agresor, în special a celui care i-a atacat cu cuţitul.

ADVERTISEMENT

Cei doi răniţi au fost transportați la spital, dar unul dintre ei a murit, cel de-al doilea fiind în stare gravă.

Timișoara, luată cu asalt de grupuri de imigranți în ultimele luni

În ultimele luni, în Timişoara au ajuns mai multe grupuri de migranţi plecați din centrele pentru solicitanţi de azil, în speranţa că pot pleca în Occident. Autoritățile locale au semnalat în repetate rânduri că sunt depășite de situaţie şi e nevoie de sprijin guvernamental pentru gestionarea migranţilor care ajung în vestul țării.

ADVERTISEMENT

Flavius Ilioni Loga, coodonatorul grupului Logs, care este implicat în ajutorarea migranţilor, se arată surprins de cele întâmplate, luni, la Timişoara.

”Este teribil de grav şi suntem profund întristaţi de acest episod. Nu ştim dacă este vorba despre un imigrant ce locuia pe stradă sau altundeva. Nu ştim dacă este un beneficiar cărui astăzi i-am dus de mâncare sau alte informaţii. Media susţine că este afgan. Politia a reţinut pentru investigaţii toţi imigranţii de pe stradă.

ADVERTISEMENT

Este primul episod de violenţa între imigranţii care locuiesc pe strada, in Timişoara. Condamnam orice forma de violenţa, în orice context şi avem încredere că autorităţile publice vor identifica făptaşul faptei reprobabile. Încurajăm la înţelepciune, decenţă şi să nu stigmatizam un întreg grup, datorita faptelor unora.

Aşteptăm rezultatele anchetei şi informaţii din surse oficiale. Dumnezeu să îl odihnească pe cel ce astăzi a murit, a transmis Flavius Ilioni Loga, pe Facebook.

Tags:
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria NEWS
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Abonează-te acum la Taifasuri și poți câștiga premii de vis!
  • Nr. 867. 32 pagini + Horoscop 2022!
A apărut noua revistă Taifasuri