Momentul în care un motociclist e spulberat de o mașină, surprins de camerele de supraveghere

Flaviu Popa   
în HotNews
16/09/2020, 21:59
Momentul în care un motociclist e spulberat de o mașină, surprins de camerele de supraveghere
Accident în Buzău, într-o mașină și o motocicletă. Foto: Adevărul

Un motociclist din Buzău a fost lovit violent de o mașină care nu i-a acordat prioritate, însă a avut noroc și nu a suferit răni grave.

Accidentul a fost surprins de camerele de supraveghere montate în zonă, astfel că tânărul originar din localitatea Gălbinași a putut revedea momentul în care a fost lovit de o mașină.

Tânărul se afla cu motocicleta pe strada Spiru Haret din Buzău, în momentul în care a fost lovit de o mașină condusă de un buzoian de 64 de ani.

Un tânăr a fost lovit de o mașină în Buzău, momentul fiind surprins de camerele de supraveghere

Șoferul autoturismului nu s-a asigurat și nu i-a acordat prioritate motociclistului care circula regulamentar pe strada Spiru Haret, dinspre bulevardul Mareșal Averescu, către bulevardul Nicolae Bălcescu.

Șoferul s-a angajat în efectuarea virajului la stânga către o parcare, fără a se asigura, moment în care a acroșat o motocicletă condusă din sens opus de un tânăr de 26 de ani, din Gălbinași.

În urma acestui accident, motociclistul a fost rănit și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Tânărul a suferit răni la mâini și la picioare și va rămâne în spital multă vreme pentru a i se face investigații suplimentare.

CLICK AICI PENTRU A URMĂRI MOMENTUL ÎN CARE MOTOCICLISTUL ESTE LOVIT DE MAȘINĂ

În cauză se va întocmi dosar penal, astfel că polițiștii buzoieni vor continua cercetările, însă e destul de clar că vinovatul este șoferul autoturismului roșu.

Închide ×