Jessica Robb, reporter la un post canadian de știri, transmitea informații live despre un subiect, când i s-a făcut brusc rău. La începutul transmisiunii femeia nu avea nicio problemă, ceea ce i-a îngrijorat pe cei care au văzut momentul.
Jessica Robb lucrează ca reporter la un post de televiziune din Canada, Edmonton. Într-una din zile, aceasta a intrat în direct, de pe teren, pentru a transmite informații despre un eveniment, dar ceva neașteptat s-a întâmplat.
Dacă atunci când prezentatoarea de știri i-a dat legătura Jessica era zâmbitoare și plină de viață, câteva clipe mai târziu a început să repete cuvinte și să privească în gol, spre spaima celor care au văzut momentul.
„Nu mă simt bine”, a reușit reporterul să spună în timp ce se afla în direct, conform dailymail.co.uk.
Pentru a evita să se întâmple ceva mai grav, camerele de filmat s-au oprit, iar jurnalul a continuat din platou. Moderatoarea jurnalului a oferit asigurări conform cărora Jessica nu este singură și primește ajutor.
Câteva ore mai târziu, reporterul și postul tv au transmis prin intermediul platformei lui Elon Musk că totul este în regulă și că urgența medicală s-a rezolvat, fiind vorba despre o problemă temporară.
Din cauza mesajelor pe care le-a primit, unele dintre el conținând amenințări. Jessica Robb a fost nevoită să-și facă profilul de Twitter privat, iar ulterior a revenit cu explicații.
„Pentru toți cei care mi-au trimis mesaje de încurajare și urări de bine, vă mulțumesc. A fost copleșitor, vă mulțumesc și să știți că apreciez din plin fiecare mesaj.
Am primit, de asemenea, și mesaje de hărțuire și ură, ce au avut la bază tot felul de teorii false cu privire la motivul incidentului prin care am trecut. Nu am de gând să îmi fac publice informațiile ce țin de cazul meu medical, dar vă asigur că nu există motive de îngrijorare.
Cine îmi înțelege istoricul medical va găsi o explicație logică pentru toate cele întâmplate. Pot confirma totuși că situația nu are de-a face cu vaccinul Covid-19”, a dezvăluit reporterul.