Fotbal international

Monaco l-a transferat pe Aleksandr Golovin! A devenit cel mai scump jucător rus

27.07.2018 | 17:47
Monaco la transferat pe Aleksandr Golovin A devenit cel mai scump jucator rus

Oficialii clubului AS Monaco au anunțat, vineri, pe site-ul oficial, că l-au transferat pe mijlocașul rus Aleksandr Golovin. Jucătorul formației ȚSKA Moscova s-a remarcat în timpul Campionatului Mondial din Rusia, reușind să marcheze un gol în meciul de debut cu Arabia Saudită, fiind coautor la alte două reușite și transformând o lovitură de departajare în întâlnirea cu Spania din optimile de finală.

Aleksandr Golovin a semnat un contract pe cinci sezoane cu AS Monaco și va purta tricoul cu numărul 17. În vârstă de 22 de ani, internaționalul rus a debutat în prima ligă din Rusia în 2005. În trei sezoane petrecute la ȚSKA Moscova, mijlocașul dreapta a jucat 113 meciuri – inclusiv 23 de jocuri în Champions League și Europa League – și a fost încoronat campion în 2016.

Monaco l-a transferat pe Aleksandr Golovin: ”Îl urmărim de mult timp”

”Sunt foarte fericit că am semnat cu AS Monaco. Aceasta este o nouă aventură pentru mine pe care o abordez cu o multă ambiție. Aștept cu nerăbdare să-mi întâlnesc noii colegi de echipă și să ne apucăm de treabă”

, a declarat fotbalistul rus la prezentarea oficială.

Mijlocașul echipei ȚSKA Moscova, Aleksandr Golovin, a fost transferat de AS Monaco și a devenit cel mai scump fotbalist rus din istorie
Mijlocașul echipei ȚSKA Moscova, Aleksandr Golovin, a fost transferat de AS Monaco și a devenit cel mai scump fotbalist rus din istorie

”Suntem foarte mulțumiți de sosirea lui Aleksandr Golovin la AS Monaco. Este un jucător talentat, pe care l-am urmărit mult timp. Are deja o experiență mare în prima ligă din Rusia și la nivel internațional. În ciuda concurenței unor cluburi europene foarte mari, Aleksandr a ales proiectul de la AS Monaco, care îi va oferi cele mai bune condiții pentru a-și continua progresul”, a spus vicepreședintele clubului AS Monaco, Vadim Vasiliev, despre transferul lui Aleksandr Golovin.

Deși AS Monaco nu a dat publicității suma de transfer, presa franceză a vehiculat că ȚSKA Moscova urmează să încaseze 30 de milioane de euro. Astfel, el l-a depășit pe Iuri Jirkov în topul celor mai scumpi fotbaliști ruși. Acesta se transferase în 2009 tot de la ȚSKA Moscova la Chelsea Londra, în schimbul sumei de 21 de milioane de euro.

Aleksandr Golovin este al optulea transfer realizat de AS Vonaco în această vară, după Willem Geubbels de la Olympique Lyon, 20 de milioane de euro, Jean-Eudeu Aholou de la Strasbourg, 14 milioane de euro, Pele de la Rio Ave, 10 milioane de euro, Antonio Barreca de la Torino, 10 milioane de euro, Ronael Pierre-Gabriel de la Saint-Etienne, 6 milioane de euro, Samuel Grandisr de la Troyes, 3 milioane de euro și Jonathan Panzo de la Chelsea U18, 3 milioane de euro.

Pentru a-l aduce pe Aleksandr Golovin în Principat, AS Monaco a avut de dus o ”luptă” crâncenă cu formații de top din Europa precum Chelsea Londra, FC Liverpool, Arsenal Londra și Juventus Torino.