News

Monedele virtuale, lovite puternic de China. Cum pierde Bitcoin din preț văzând cu ochii

China lovește încă o dată în monedele virtuale și aruncă Bitcoin pe o pantă descendentă.
22.06.2021 | 16:06
Monedele virtuale lovite puternic de China Cum pierde Bitcoin din pret vazand cu ochii
Monedele virtuale, lovite puternic de China. Cum pierde Bitcoin din preț văzând cu ochii. Sursa foto: pixabay.com.
ADVERTISEMENT

Bitcoin, dar și o mulțime de alte monede virtuale, au intrat într-un declin puternic în ultimele zile, pe măsură ce China lovește tot mai tare în minerii de criptomonede.

Investitorii s-au panicat, având în vedere că viitorul Bitcoin devine incert, luând în considerare acțiunile guvernului chinez.

ADVERTISEMENT

În cursul zilei de luni, Bitcoin a scăzut la 31.333 de dolari, o scădere ce se desfășoară deja de aproximativ două săptămâni și care angrenează și alte monede virtuale în această spirală descendentă.

Bitcoin a pierdut 20% din valoare doar în ultimele șase zile, ajungând la jumătate din valoarea maximă pe care a atins-o în aprilie, de aproximativ 65.000 de dolari.

ADVERTISEMENT

În cursul zilei de vineri, autoritățile chineze din provincia sud-vestică Sichuan au ordonat închiderea tuturor proiectelor de minerit de Bitcoin. Asta se întâmplă după ce, în urmă cu o lună, Consiliul de Stat și-a luat angajamentul de a bloca mineritul și comerțul cu monede virtuale, ca parte dintr-o acțiune de control a riscurilor financiare.

China, principalul ”producător” de monede virtuale în 2020

Banca Centrală a Chinei a transmis în cursul zilei de luni că a luat legătura cu mai multe bănci și firme procesatoare de plăți, între care China Construction Bank și Alipay, ordonându-le să ia măsuri mai dure împotriva comerțului cu monede virtuale.

ADVERTISEMENT
Situația monedelor virtuale în ultima săptămână. Sursa foto: coinbase.com.
Situația monedelor virtuale în ultima săptămână. Sursa foto: coinbase.com.

”Oamenii încă reacționează puternic la acțiunile care creează incertitudini, venite din direcția Chinei, iar asta se va reflecta negativ în prețul Bitcoin”, afirmă Ruud Feltkamp, CEO al botului de trading Cryptohopper. Acesta mai spune că ”China își lansează propria criptomonedă și are toate motivele să își reducă competiția… Cred că vom vedea că unii mineri vor părăsi China și se vor reorienta către state cu energie electrică ieftină.”

Date exacte cu privire la amploarea fenomenului de minerit din China nu există, însă industria pare a fi imensă. 65% din producția globală de Bitcoin din 2020 provine din China, conform informațiilor de la University of Cambridge. În plus, Sichuan este al doilea cel mai mare producător dințară.

ADVERTISEMENT

AgBank, banca agricolă din China, a declarat că urmează sfaturile venite de la Banca Centrală și își va verifica clienții, pentru a descoperi și opri activitățile ilegale cu privire la mineritul de monede și tranzacții de acest fel.

Alipay, platforma de plată deținută de grupul Ant Group, a declara, de asemenea, că va crea un sistem de monitorizare care va urmări anumite site-uri, pentru a detecta tranzacțiile ilegale cu Bitcoin și alte criptomonede, notează theguardian.com.

ADVERTISEMENT
Tags: