News

Monica Anisie, ministrul Educaţiei, adevărul despre desfiinţarea clasei pregătitoare: “Nu se pune problema”

22.11.2019 | 10:43
Monica Anisie ministrul Educatiei adevarul despre desfiintarea clasei pregatitoare Nu se pune problema
ADVERTISEMENT

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a venit cu explicații clare legate de clasa pregătitoare. Ministrul a declarat că nu va desființa clasa pregătitoare, mai ales că a făcut parte din echipa care a decis introducerea acesteia în învățământ, în anul 2012.

Clasa pregătitoare nu se desființează

“Doamne fereşte, eu nu ştiu de unde anume s-a pornit cu acest… Este viziunea doamnei Andronescu. Acum, la conducerea Ministerului Educaţiei este altcineva, prin urmare vă spun foarte clar: este exclus ca la acest moment să se desfiinţeze clasa pregătitoare, a declarat Monica Anisie, citată de Agerpres.

ADVERTISEMENT

“Să nu uităm că totuşi eu am făcut parte din echipa care a realizat Legea nr. 1 din 2011, deci în 2012 am fost persoana care a introdus, împreună cu ministrul de atunci, clasa pregătitoare, deci nu se pune problema ca tocmai eu să fiu aceea care desfiinţează clasa pregătitoare”, a continuat ministrul Anisie, atunci când a fost întrebată dacă se desfiinţează clasa pregătitoare.

Elevii ar putea învăța la școală să facă afaceri

Declarațiile au fost făcute de la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), unde ministrul a participat la deschiderea unui congres internaţional pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale.

ADVERTISEMENT

Ministrul Educației a ținut să precizeze că nici denumirea nu se va schimba, și va rămâne tot ”clasa pregătitoare”. Fostul ministru Ecaterina Andronescu dorea ca aceasta să fie redenumită ”clasa întâi”.

Elevii din România ar putea învăța la școală să facă afaceri! Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a salutat ideea unui pact pentru introducerea educaţiei antreprenoriale în şcoala românească, dar a precizat că, în acest moment, nu poate fi vorba de o decizie, ci doar de crearea premiselor pentru o dezbatere în acest sens, transmite Agerpres.ro.

ADVERTISEMENT

„Salut această invitaţie şi mulţumesc celor care s-au gândit să facem acest pact pentru educaţie antreprenorială, pentru că, în felul acesta, Ministerul Educaţiei primeşte şi expertiză din partea celor care, iată, sunt practicieni şi în felul acesta putem face lucruri bune pentru educaţie. Educaţia antreprenorială este bine primită de către copii în momentul acesta şi, ca atare, vom analiza împreună şi vom pune în balanţă ceea ce este mai bine pentru copii”, a declarat Anisie.