Monica Anisie, noi precizări despre schimbările din educație: „Începem să regândim planurile cadru”

Dan Suta   
în Hot News
14/11/2019, 10:05
Monica Anisie, noi precizări despre schimbările din educație: „Începem să regândim planurile cadru”
Monica Anisie spune că vrea să facă o serie de reforme în Educație.. Sursa foto: sindicatultinerilorprofesoriromania.blogspot.com/

Monica Anisie, noul ministru al Educației, anunță o reformă totală a sistemului de învățământ din România dorind să se pună accentul pe calitate și nu pe volum. Doamna ministru a scris pe Facebook despre planurile sale pentru profesori și școlari, iar românii au sărit imediat cu comentarii, oferindu-i câteva soluții pentru problemele cu care se confruntă în școli.

Monica Anisie anunță schimbări în educație

Monica Anisie dorește să nu se mai pună presiune asupra elevilor și că guvernul va trebui să se concentreze asupra corectărilor ce se impun pentru ca sistemul educațional să fie cu adevărat eficient. Ministrul Educației a scris că vor fi regândite planurile cadru de învățământ și că nu se vor tăia ore, ci se vor reorganiza cursurile astfel încât predarea disciplinelor la clasă să nu fie o corvoadă pentru elevi și nici pentru profesori.

„Începem să regândim planurile cadru. Nu este vorba despre tăiat trei ore, ci despre regândirea modului în care disciplinele s-ar putea preda. Sunt dispusă să fac absolut totul pentru ca elevilor să le fie bine”, a scris Anisie pe rețeaua de socializare. „Planurile cadru pe care le vom regândi vreau să fie construite din perspectiva a ceea ce poate duce un elev ca efort intelectual şi ceea ce poate asimila, ca volum, din informaţia predată. Toată lumea înțelege că nu mai putem pune atât de multă presiune pe copii pentru că ȋn felul acesta nu vom avea rezultatele pe care le aşteptăm”, a completat ministrul.

Românii, tot mai sceptici

Românii sunt destul de sceptici cu privire la măsurile pe care demnitarul le propune, căci nu este prima oară când un ministru al Educației promite reformă. De altfel, acest sector este cel mai reformat din istoria României. Fiecare ministru al Educației care vine la putere schimbă totul, iar cadrele didactice și elevii sunt aproape în fiecare an în ceață.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles