Frumoasa brunetă a încheiat colaborarea cu Pro TV și a semnat cu un post rival unde va putea fi urmărită cât de curând. Actrița lasă totul în urmă și merge mai departe, colaborând cu alt post de televiziune.
Monica Bîrlădeanu a lăsat un mesaj emoționant în mediul virtual, unde a vorbit despre amintirile frumoase pe care le-a adunat în cei 5 ani petrecuți pe platourile de filmare de la Pro TV. Vedeta le-a mulțumit tuturor înainte de a pleca la Antena 1.
„Iau cu mine mai departe amintirile faine, lecţiile importante şi ambiţia cu care am văzut că lucraţi la orice proiect, indiferent de anvergura lui. La scenă deschisă, cu capul înclinat, mulţumesc Pro TV.
Mulţumesc şi vouă tuturor celor care m-aţi urmărit toţi anii aceştia; sunteţi minunaţi, iar eu sunt recunoscătoare! Pentru mine povestea merge mai departe!”, a scris actrița pe pagina sa de Facebook.
Primul proiect acceptat de Monica Bîrlădeanu este emisiunea iUmor, pe care o urmărește cu foarte mare interes. Actrița va fi al patrulea jurat în ediția de duminică, 13 martie 2022, și nu se oprește aici. În plus, anunță o serie de provocări.
Mai mult decât atât, frumoasa brunetă este convinsă că planurile sale de viitor vor fi pe placul fanilor săi, alături de care abia așteaptă să le trăiască.
„Sunt show-uri pe care le urmăream sezon de sezon, iUmor fiind unul dintre ele, aşa încât, în momentul în care a venit invitaţia de a mă aşeza la masa juriului o ediţie, am primit-o cu un mult entuziasm.
Am primit cu multă bucurie oferta Antenei 1 de a mă alătura echipei lor şi deja mă simt ca într-o mare familie. Lucrăm împreună şi la alte proiecte fabuloase pe care abia aştept să vi le împartăşim în curând”, a completat vedeta, notează a1.ro.