Monica Melencu, mama Luizei, în București pentru recoltarea de probe ADN: „Este vie. Sper să aflăm mai multe”

Daniel Șuta   
în Hot News
30/09/2019, 08:57
Monica Melencu, mama Luizei, în București pentru recoltarea de probe ADN: „Este vie. Sper să aflăm mai multe”
Monica Melencu, mama Luizei, e convinsă că fata ei trăiește. Sursa foto: Antena 3

Monica Melencu, mama Luizei, și bunicul tinerei care a dispărut pe 14 aprilie, se află în București pentru recoltarea de noi probe ADN în vederea stabilirii adevărului în dosarul dispariției adolescentei. Mama tinerei de 18 ani din Dioști a declarat în fața presei că speră să se afle tot adevărul și că are convingerea că Luiza este în viață.

Monica Melencu speră să afle adevărul cât mai repede despre dispariția fetei sale, Luiza

Familia Luizei nu poate accepta ipoteza conform căreia Luiza ar fi fost omorâtă de Gheorghe Dincă. De altfel, din cauza felului în care au acționat autoritățile, lumea a devenit suspicioasă cu privire la ce s-a întâmplat, de fapt, cu cele două tinere, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu.

Inițial, familia Luizei s-a opus pentru recoltarea de noi probe din teamă că acestea vor fi plantate pentru a servi unei anumite variante de încheiere a poveștii, care ar ocoli ipoteza traficului de persoane. Bunicul și mama fetei au ajuns la spital după ce la poarta casei lor au descins jandarmii cu mandat de aducere. După externare, mama fetei s-a hotărât să dea probele respective, mai ales că pe fir în această anchetă au intrat cei de la FBI.

monica melencu
Mama Luizei s-a opus inițial să ofere probe biologice anchetatorilor. Sursa foto: digi24.ro

Avocatul Tonel Pop a convins-o pe Monica să ofere probe biologice

„Am emoţii mari. Sper să aflăm mai multe, trebuie să aflăm ce s-a întâmplat cu fata noastră”, au declarat mama și bunicul Luizei Melencu „Sper să aflăm adevarul! Luiza este vie”, a spus cu mare convingere Monica Melencu.

„Am convins-o foarte greu. Și nu a fost numai doamna Melencu, a fost toată familia. Bunicul, cel puțin… Am revenit cu telefonul, iar s-au sfătuit, și-au dat telefoane. Foarte greu! Chiar mi-am pus în joc reputația față de dânșii. Am avut și niște clinciuri în sensul în care era posibil să nu mai aibă încredere nici în mine”, a declarat avocatul Tonel Pop aseară la Antena 3, susținând că datorită lui mama Luizei a decis să ofere probele.

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles