Monica Niculescu, în sferturile de finală la Shenzhen 2019! O poate întâlni în semifinale pe Maria Şarapova

Irina Aldea   
în Tenis
02/01/2019, 14:05
Monica Niculescu, în sferturile de finală la Shenzhen 2019! O poate întâlni în semifinale pe Maria Şarapova GALERIE FOTO
Monica Niculescu s-a calificat în sferturile de finală la Shenzhen 2019

Monica Niculescu s-a calificat în sferturile de finală la Shenzhen 2019! Monica Niculescu a început perfect noul sezon competiţional. Sportiva noastră s-a calificat în sferturile de finală la turneul din China, Shenzhen Open, cu premii totale în valoare de 750.000 de dolari. Jucătoarea din Slatina a trecut în turul secund de cehoaica Kristyna Pliskova, locul 94 WTA, asta după ce în primul tur a eliminat-o în mod surprinzător pe Jelena Ostapenko.

Niculescu s-a impus după două ore şi 24 de minute de joc, scor 6-7 (2), 6-3, 6-4. Deşi a fost aproape să câştige şi primul set, sora geamănă a Karolinei Pliskova a reuşit să servească foarte bine în momentele cheie şi să capete avantaj în prima manşă a partidei, dar reprezentanta României a revenit rapid, iar loviturile de slice i-au pus cehoaicei mari probleme în seturile doi şi trei. “A trebuit să alerg mult. Am început bine meciul, dar ei îi intrau toate loviturile. A servit mulţi aşi, dar am avut şi eu susţinerea de partea mea. Pentru mâine vreau doar să fiu gata din punct de vedere fizic. Voi merge la masaj, vreau să pot alerga aşa cum am făcut azi”, a spus Monica la finalul partidei.

Monica Niculescu e în sferturile de finală la turneul din China

În sferturile de finală, Monica Niculescu va evolua contra favoritei publicului, chinezoaica Yafan Wang, locul 70 mondial. Pentru accederea în această fază a competiţiei, Niculescu va primi 13.121 de dolari şi 60 de puncte WTA. Dacă va trece de sportiva din China, Monica Niculescu poate stabili un duel foarte interesant, împotriva rusoaicei Maria Şarapova, pe care a învins-o în trecut.

De asemenea, Monica Niculescu a devenit în China prima jucătoare din lume care beneficiază de noua regulă implementată de către WTA, regulă care le permite acum jucătoarelor să intre pe terenul de tenis în colanţi, fără a fi nevoite să poarte fustă. Din România, în sferturile de finală la Shenzhen, mai este calificată şi Sorana Cîrstea, care va juca împotriva americancei Alison Riske.

Închide ×