Miercuri, 12 februarie 2025, Klaus Iohannis a avut parte de o ultimă ceremonie solemnă. După zece ani în fruntea României, deja fostul președintele a plecat pentru ultima oară din Palatul Cotroceni. Marea absentă a fost chiar ex-prima doamnă, Carmen Iohannis. Monica Tatoiu verbalizează ”oful” pe care l-a avut ani la rând, chiar din primul an de când familia Iohannis a preluat frâiele țării.
În premieră pentru FANATIK, Doamna de Fier a României, cum mai este numită Monica Tatoiu, întrebată de lipsa primei doamnei, Carmen Iohannis de la ceremonia de adio de pe Platoul Marinescu, ne explică, din perspectiva ei, cum stau lucrurile. Punctează în primul rând titulatura soției fostului președinte Klaus Iohannis. Care nu ar fi chiar de ”primă doamnă”. Apoi, adaugă faptul că ar fi o lipsă de curaj de a pune piciorul în capitala țării condusă de soțul ei.
„România e republică semi-prezidențială. Noi nu avem prima doamnă, putem avea eventual o semi-doamnă. Nu știu dacă m-am exprimat românește. Dânsa nici măcar să plece cu președintele nu venea la București, se oprea avionul la Sibiu. Să vedem dacă mai are curajul vreodată să calce prin București semi-prima doamnă.”, a declarat Monica Tatoiu, pentru FANATIK.
De-a lungul celor 10 ani cât Klaus Iohannis a a avut frâiele României, soția sa, Carmen Iohannis a fost adesea criticată. Atât pentru ținutele pe care le-a purtat în vizite oficiale, cât și pentru comportamentul caracterizat de opinia publică drept lipsit de interes. De asemenea, absența ei de la București a fost de nenumărate ori adusă în discuții. Acum, după demisia președintelui, Monica Tatoiu de mărturisește care este motivul din cauza căruia prima doamnă nu a locuit nicio secundă în capitala țării pe care soțul ei o conducea.
„Doamna Iohannis a greșit din momentul în care, în primul an de mandat, președintele nu a fost însoțit de doamna semi-prezidențială, doamna Iohannis. Doamna Iohannis nu a venit la București. N-a văzut-o nimeni la București decât atunci când au fost vizite străine. Doamna Iohannis nu se simțea confortabil în București pentru că n-avea curtea ei cu pupături de conduri de la Sibiu.”, a opinat femeia de afaceri.
În calitate de profesor, Monica Tatoiu critică lipsa de implicare a doamnei Iohannis în viața publică. Ba mai mult, afacerista este de părere că acțiunile primei doamne ar fi fost mânate de „un dispreț suveran de provincială”.
„Să fii soția președintelui și să fii profesor. Ai o putere extraordinară de a te implica în creșterea calității în școli. În programe pentru oamenii care l-au votat pe președinte și pentru copiii lor. Nu a făcut nimic. A preferat să se plimbe pe banii noștri. Nu cred că are curajul să iasă pe stradă în București, după ce ne-a tratat cu un dispreț suveran de provincială.”, a adăugat Monica Tatoiu.
În ceea ce privește obligativitatea de a-și însoți partenerul la orice fel de întâlnire oficială a lui Carmen Iohannis, în calitate de soție a președintelui în funcție, Monica Tatoiu ne spune: „Nefiind o republică prezidențială, lucrurile sunt neclare. Soția însoțește soțul, doar în vizitele de stat. Și în acele vizite, când există și alți parteneri cu program complementar.”, a încheiat femeia de afaceri.