Fotbal intern

Montini, coșmarul lui Mangia! Hat-trick în faţa antrenorului căruia “i-a furat un titlu”. Gol cu călcâiul! Video

15.12.2018 | 21:50
Montini cosmarul lui Mangia Hattrick in fata antrenorului caruia ia furat un titlu Gol cu calcaiul Video

Dinamo a reușit să deschidă scorul în fața celor de la CS Universitatea Craiova, în minutul 30, cu reușita spectaculoasă a lui Mattia Montini. Italianul a finalizat cu călcâiul (VIDEO AICI) o acțiune bine construită de roș-albi. De altfel, antrenorul oltenilor, Devis Mangia, chiar își exprimase teama legată de anihilarea lui Montini. Conaționalul său i-a pus probleme și în trecut.

Imediat după startul reprizei secunde, acelaşi Montini a dublat avantajul gazdelor. Italianul a reuşit să finalizeze din faţa porţii, după o acţiune iniţiată de Gomelt. Atacantul italian şi-a desăvârşit prestaţia cu o nouă reuşită, de 3-0, în minutul 54. Montini, care a realizat primul hat-trick din carieră, a ajuns la patru reuşite în ultimele etape, după ce a punctat şi cu Viitorul.

Montini, coșmarul lui Mangia. Craiova ar putea rămâne la opt puncte în spatele liderului

“Am pierdut un campionat de tineret în faţa lui, în Italia. În faţa lui şi în faţa lui Pigliacelli. Au fost colegi la Roma. Pigliacelli portar şi Montini a dat gol. E un jucător de calitate. Anul trecut, când a început sezonul m-am gândit la un transfer al lui Montini. Pe acea poziţia a fost una dintre vreo zece opţiuni”, a declarat Devis Mangia la conferința de presă premergătoare partidei cu Dinamo, din etapa a 20-a a Ligii 1 Betano.

Cu un succes în faţa Craiovei, Dinamo acumulează 22 de puncte şi reintră, practic, în lupta pentru play-off. În schimb, Devis Mangia este pe cale să piardă un nou titlu din cauza lui Montini. Un eşec pe terenul lui Dinamo o lăsă pe Craiova la distanţă uriaşă faţă de primele locuri. CFR ar putea mări la opt puncte avansul în faţa oltenilor.