„Mopsul” Dumitrache dribla orice adversar. Nu și alcoolul. Ar fi împlinit 70 de ani…

Potrivit unei firme de consultanţă din Germania, 30 % dintre fotbaliştii aflaţi în activitate şi 50 % dintre cei care s-au retras sunt faliţi. Ionuţ Lupescu s-a confruntat cu această realitate crudă şi neaşteptată încă de pe vremea când era jucător, iar apoi când a ajuns director general la FRF, între 2005 şi 2011, a avut cu atât mai mult ocazia să cunoască astfel de cazuri de pe la noi. Nici cât a fost în conducerea UEFA n-a fost ocolit de partea goală a „paharului” unei cariere de fotbalist: „În străinătate, excesele de tot felul, favorizate de salariile uriaşe, de milioane de euro, ar fi principala cauză a falimentului în rândul fotbaliştilor. În România însă, nu cred că această explicaţie funcţionează. În Liga I sunt puţini jucători care câştigă câteva sute de mii de euro pe an”.

„Pe timpuri, mulţi fotbalişti aveau probleme după ce-şi încheiau cariera, pentru că nu ştiau nicio meserie. Obişnuiţi cu bani peste medie, nu-şi mai puteau menţine standardul de viaţă după ce abandonau sportul. Se întâmplă şi acum, ba, mai grav, unii mai cad şi în patima băuturii”, explică Lupescu, care îşi aminteşte că FRF demarase, pe când era el director general, un proiect pentru fotbaliştii din ligile inferioare, unde salariile nu sunt mari, prin care le ofereau şansa unei reconversii profesionale.

„Mopsul” Dumitrache dribla orice adversar. Nu și alcoolul. Ar fi împlinit 70 de ani…

Florea Dumitrache a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti din istoria lui Dinamo, dar, din păcate, şi unul dintre cele mai elocvente exemplificări a problemei expuse mai sus. Stilul său de joc exploziv, cu schimbări de direcţie care „rupeau” coloana fundaşilor care-l marcau, cu driblinguri ameţitoare şi o detentă uluitoare au dominat generaţii de atacanţi români, dar cel care ar fi putut fi unul dintre jucătorii de vârf ai Europei s-a stins, practic, la doar 26 de ani, cufundat în alcool. A murit în 2007, pe 26 aprilie, la 59 de ani, în mari lipsuri financiare. Cu câteva zile în urmă, pe 22 mai, ar fi împlinit 70 de ani. Colegul Andrei Dicu i-a dedicat un editorial emoționant…

„Sfrijitul” din Drumul Găzarului

Avea 16 ani în 1964, când l-a văzut prima oară Traian Ionescu. Juca la TUG, pe Drumul Găzarului, între şoseaua Giurgiului şi Berceni. S-a dus la un meci pentru că îi spusese cineva că „e unul sfrijit acolo, cu o ditamai coama blondă, care îi înşiră pe toţi prin dribling ca pe aţă şi sare la cap de zici că are arcuri în picioare”. Doar zece minute i-au fost de ajuns celui care a creat marea echipă a „câinilor” din anii ’60. „De mâine vii la Dinamo!”. Şi Dumitrache a venit. N-a mai plecat decât peste 12 ani, când cariera lui alunecase deja pe o pantă „umedă” ireversibilă…

Atac de vis: „Mopsul” cu „Gâscanul”

La doar 20 de ani, în 1968 era ales cel mai bun fotbalist al României, recidiva un an mai târziu, când cucerea şi titlul de golgheter, cu 22 de „aţe”. În 1970 a strălucit la turneul final al Mondialului din Mexic, după ce contribuise decisv la calificare, în cel mai exuberant, spectaculos, eficace, boem – şi epitetele pot continua – cuplu de atac din istoria echipei naţionale, alături de inegalabilul „gâscan” piteştean Gicu Dobrin. Coincidenţă tristă, Dumnezeu avea să-i cheme la el pe „fraţii” întru talent şi şpriţ în acelaşi an 2007… În care mai dispărea încă un simbol al fotbalului românesc: stadionul „23 August”, demolat pentru a face loc „Arenei Naţionale”.

Era mai rapid decât… aparatul foto!

Revenind la anii lor de aur, circula o legendă în presa vremii, potrivit căreia toate fotografiile făcute cu Dumitrache în timpul meciurilor ieşeau mişcate pentru că aparatele foto ale vremii erau prea lente, iar viteza de expunere era prea mică pentru a putea surprinde fidel scânteia din jocul său. N-a putut ţine, însă, pasul cu gloria, atras de nopţile lungi în compania femeilor şi a alcoolului. După ce naţionala a ratat calificarea la Mondialul german din 1974, cariera lui a început s-o ia la vale. Nu avea decât 26 de ani…

Ultimele curse ale „Corsarului roib”…

După ce Dinamo a renunţat la el în 1976, talentul său a mai erupt o dată, la Jiul Petroşani, 20 de goluri în sezonul ’76-’77 şi locul 5 pentru „mineri”, cel mai bun din istoria lor. Devenise „regele” Văii, dar nu numai pe gazon, ci şi în restaurante. Fost coechipier la Dinamo, Mircea Lucescu a încercat să-l recupereze aducându-l la Hunedoara, acolo, unde, pentru o scurtă perioadă, Dumitrache a redevenit „Corsarul roib”, cum îl poreclise regretatul maestru al metaforei Fănuş Neagu în anii de glorie, şi a tras după el puştii lui „Il Luce” până în cupele europene. Alcoolul i-a fost, însă, mai bun prieten şi decât Lucescu şi, la 36 de ani, era nevoit să agaţe, ameţit, ghetele în cui…

Porecla i se trage de la… furat de nuci!

Porecla „Mopsul” i  se trăgea de la nasul cârn, s-a ales cu ea de la o vecină care l-a prins la… furat de nuci: „Eram sărac şi nu prea aveam ce să mănânc la şapte, opt ani. În curtea unei babe de lângă casa noastră de pe Giurgiului era un nuc. M-a prins baba la furat. Cînd m-a văzut, a aruncat cu o bucată de lemn după mine şi a strigat: «Al naibii mops, tocmai de la mine furi?! Dă-te jos că te omor!». Nu m-a omorât, dar aşa mi-a rămas porecla, că au auzit-o prietenii cu care eram la şutit nuci. Ce să fac dacă semăn cu un mops din cauza nasului?!”. Şi aşa i-a rămas poreclă de câine până la moarte. Şi dincolo de ea…

Digisport.ro

Sportiva din România devenită vedetă peste Ocean a publicat o imagine cu ea fără haine și americanii ”au explodat”

Sărea 1,20 metri în înălţime de pe loc!

Cum a ajuns un atacant de numai 1,74 metri să fie considerat unul dintre cei mai buni marcatori cu capul din istoria fotbalului nostru? Povesteşte Rică Răducanu: „Tăticu’, «Mopsu» zici că era din plastilină. Sărea ca în filmele alea cu «Profesorul trăsnit», putea să sară mai mult de un metru de pe loc. Dar cel mai tare era la mingile la semi-înălţime, nu-l întrecea nimeni la plonjoane şi la felul în care simţea centrările”.

Cum i-a umilit pe campionii mondiali la Mondialului din 1970

O fază antologică a creat „Mopsul” în meciul cu Anglia, campioană mondială la acea oră, din „grupa morţii” de la Guadalajara, CM din Mexic 1970: „E atacat de Terry Cooper. O fentă. Cooper a căzut în stânga. Întregul stadion sare în picioare. Apare ca din pământ Bobby Moore. Încă o fentă. Bobby Moore se dezechilibrează. Urale. Ambii fundaşi englezi se ridică furioşi, încearcă să bareze drumul îndrăzneţului, dar Dumitrache găseşte soluţia cea mai puţin aşteptată, dînd buzna printre ei. Englezii mai, mai să se dea cap în cap. Stadionul jubilează. Dumitrache a scăpat spre careu, dar în ultima clipă Moore îi prinde piciorul. Fault… Stadionul continuă să ovaţioneze marea fentă triplă a lui Dumitrache”. Descrierea îi aparţine regretatului Ioan Chirilă şi asta spune tot despre veridicitatea ei…

Juve dădea o… fabrică Fiat pe el!

Driblingurile de la Guadalajara au făcut înconjurul lumii, iar italienii au fost primii care şi l-au dorit imediat după Mondialul mexican. Impresionase atât de mult, încât nici după un an italienii nu-l uitaseră, iar preşedintele lui Juventus a venit personal după el la Bucureşti. Era dispus să dea 1,5 milioane de dolari, sumă imensă la acea vreme, şi să mai şi construiască o fabrică Fiat în România. Ceauşescu s-a opus. „Ne-a chemat pe mine şi pe Dobrin, ofertat pe atunci de Real Madrid, şi ne-a zis că nu poate să ne dea drumul. Cică eram bunuri naţionale. N-am putut să comentăm nimic, pentru că în acea vreme nu era bine să vorbeşti”, povestea chiar Dumitrache.

Făcea piramide din… cutiile de bere!

A izbutit „performanţa” de a nu vizita niciun muzeu în străinătate şi nicio locaţie istorică, deşi Mircea Lucescu făcea eforturi disperate să îl „culturalizeze”. Avea o plăcere nebună să construiască veritabile piramide din cutiile cu bere pe care le consuma în aşteptarea colegilor plecaţi în oraş. „Oriunde am fost plecaţi bagajul lui era format din ghetele pe care le iubea atît de mult, periuţa de dinţi – pasta o lua de la colegul de cameră – şi un spray. Niciodată nu îl vedeai neîngrijit. Purta toate astea într-o traistă pe care i-o cumpărasem din Ţara Galilor”, îşi aduce aminte Cornel Dinu, unul dintre cei mai buni prieteni ai săi…

„Eu l-am cunoscut mai bine decât toţi. Florică a fost un «actor» desăvârşit. Şi un jucător perfect. Culoare, forţă, fantezie, a dat totul pentru fotbal! Pentru fotbalul spectacol. Reprezintă tot ce fotbalul ne poate da. Este unul dintre puţinii oameni care au jucat fotbal din plăcere. Din păcate, s-a jucat şi cu viaţa. Lumea trebuie să se gândească oricând cu multă dragoste la el” – Mircea Lucescu

„Un talent de excepţie, n-a mai existat în România un atacant ca Florică. A fost un om mult prea bun şi din acest motiv a avut parte de o viaţă atât de grea. Nimic nu mai poate să conteze în momentul în care dispare un simbol… Ar trebui să i se facă statuie” – Cornel Dinu

„Florică era un băiat tare bun, prieten cu toată lumea. Aşa că, la cornere, ne lua de umăr, ne povestea ce a făcut el în ultima vreme, că nu ştiu ce a păţit verişorul, că i s-a stricat ceva pe acasă. După care, fără să-ţi dai seama, ţâşnea şi dădea gol” – Remus Vlad

193 de reluări a dat televiziunea mexicană cu faza în care Dumitrache îi ridiculizează pe Terry Cooper şi Bobby Moore în meciul Anglia – România 1-0 de la turneul final mondial din Mexic 1970

358 de meciuri cu 170 de goluri în Divizia A

198 de meciuri cu 108 goluri la Dinamo (1965-1976)

80 de meciuri cu 37 de goluri la Jiul Petroşani (1976-1979)

79 de meciuri cu 25 de goluri la Corvinul Hunedoara (1979-1984)

31 de meciuri cu 15 goluri la echipa naţională

20 de meciuri cu 8 goluri în cupele europene

3 titluri de campion (1971, 1973, 1975, toate cu Dinamo)

2 titluri de golgeter al campionatului (1969, 1971)

2 titluri de fotbalist al anului (1968, 1969)

1 Cupă a României (1968, cu Dinamo)