VIDEO Moţi revine cu gol la Ludogoreţ. “E dificil cu un adversar care doar se apără”

George Heisu   
în STIRI INTERNATIONALE
18/08/2017, 10:42
VIDEO Moţi revine cu gol la Ludogoreţ. “E dificil cu un adversar care doar se apără”

Unul dintre românii cu o prestaţie bună în “play-off”-ul Europa League a fost Cosmin Moţi, care a şi înscris pentru echipa sa, Ludogoreţ, un gol foarte important. Fostul dinamovist nu a jucat în ultimul meci de campionat în Bulgaria, dar probabil că doar a fost odihnit în perspectiva întâlnirii cu lituanienii de la Suduva, mult mai importantă pentru campioana de la sud de Dunăre.

Moţi, autorul primului gol în succesul cu Suduva, scor 2-0, e convins că echipa lui se va califica: “Trebuie doar să ne păstrăm calmul”. Totuşi, Suduva s-a dovedit o nucă greu de spart pentru Ludogoreţ. Bulgarilor le-a luat o oră ca să deschidă scorul, Cosmin Moţi, cu capul, din 6 metri, la centrarea lui Sissyne (61), şi au trebuit să se mulţumească doar cu un 2-0 înaintea returului din Lituania.

Moti gol. “Avem şanse de calificare, doar trebuie să ne păstrăm calmul”

“E greu când ai de-a face cu un adversar care se apără tot timpul, cu toată echipa. Dar, după ce am deschis scorul, puteam înscrie chiar mai multe goluri“, a apreciat Moţi, convins că scorul înregistrat la final pe tabelă o menţine pe Ludogoreţ în postura de favorită. “Avem în continuare şanse bune să ne calificăm în grupele Europa League. Trebuie doar să ne păstrăm calmul şi să ne focusăm asupra manşei secunde”, a mai spus internaţionalul român.

Celălalt român din echipa bulgară, Claudiu Keşeru n-a marcat joi seară, dar a contribuit şi el la golul doi al bulgarilor (75). Şutul său puternic, la firul ierbii, a fost respins de portarul lui Suduva în faţă, cu piciorul, iar Misidjan a expediat balonul în plasă. Avea să fie ultima sa acţiune notabilă înainte de a fi înlocuit de antrenorul Dimitar Dimitrov, în minutul 88.

2 goluri a marcat Moţi în acest debut de sezon. Unul în campionat şi cel înscris joi, în Europa League

VIDEO CU GOLUL LUI MOŢI

Închide ×