News

Moțiunea de cenzură a PSD a căzut. Scandal în timpul dezbaterii! Şoşoacă a venit cu un sac de morgă în Parlament

Moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Cîțu a fost dezbătută și votată marți în Parlament.
29.06.2021 | 16:10
Motiunea de cenzura a PSD a cazut Scandal in timpul dezbaterii Sosoaca a venit cu un sac de morga in Parlament
ADVERTISEMENT
29-06-2021
15:00

Moțiunea de cenzură a PSD a căzut. Prima victorie a coaliției PNL / USR Plus

Moțiunea de cenzură depusă de Partidul Social Democrat a căzut. Au fost 201 voturi pentru și unul singur împotrivă. Numărul total de voturi – 202. Potrivit prevederilor, moțiunea se adopta cu votul majorității. Ar fi fost nevoie de minimum 234 voturi pentru. 

Drept pentru care s-a constatat că nu au fost întrunite voturile necesare. Vă readucem aminte că după ce dezbaterile au fost finalizate a început votul. Acesta s-a desfășurat la secret, cu bile. Parlamentarii coaliției nu au votat.

Conform articolului 113 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea

29-06-2021
14:18

Orban, replică pentru Grindeanu: „Vinurile adevărate, odată cu vârsta devin nobile, şi nu accept să fiu criticat de un tulburel care s-a oţetit înainte de ajunge vin„

Ludovic Orban şi-a folosit dreptul la replică, la dezbaterea moţiunii de cenzură în Parlament, după afirmaţiile lui Sorin Grindeanu care a spus despre liderul PNL că este „un reziduu din Cernobîlul politicii” şi în trecut „capo di tutti capi când guvernarea a excelat doar în chermeze”. Preşedintele Camerei Deputaţilor i-a transmis lui Sorin Grindeanu că „vinurile adevărate odată cu vârsta devin nobile şi nu accept să fiu criticat de cineva care nici măcar nu a apucat să ajungă vin, un tulburel care s-a oţetit înainte de ajunge vin”. Orban a adăugat că el a demisionat ca premier, însă Grindeanu s-a baricadat împreună cu Victor Ponta la Palatul Victoria şi mai lipseau ca cei doi să sape tranşee, fiind dat jos prin moţiune de cenzură a PSD, partidul care l-a susţinut în trecut să ajungă prim-ministru.

„Daţi-mi voie să am şi eu un drept la replică şi vreau să îmi dau dreptul la replică. Nu o să dau drept la replică la toate bazaconiile care s-au spus despre mine, dar simt nevoie să dau dreptul la replică unui deputat de la PSD care zicea ceva de la Cernobîl. Eu mi-am dat demisia din funcţia de premier atunci când la parlamentare PNL nu a câştigat alegerile, spre deosebirre de dvs cînd partidul care v-a cerut să vă daţi demisia, dvs v-aţi baricadat, împreună cu Victor Ponta, la Palatul Victoria şi mai aveaţi puţin şi săpaţi tranşee şi nu aţi putut fi scos de la Palatul Victoria decât printr-o moţiune de cenzură înaintată tocmai de partidul care v-a susţinut. Domnule Grindeanu şi alţii care vorbesc de subiectul acesta. Apropo de vechime. Nu accept această aserţiune. Să ştiţi că vremea aduce cu sine nobleţe. Vinurile adevărate odată cu vârsta devin nobile şi nu accept să fiu criticat de cineva care nici măcar nu a apucat să ajungă vin, un tulburel care s-a oţetit înainte de ajunge vin. Învăţaţi că valoarea şi calitatea umană nu are nicio legătură nici nu vârsta, nici cu vechimea”, a afirmat Ludovic Orban, în plenul reunit. 
 
În replică, deputatul PSD Sorin Grindeanu i-a spus lui Ludovic Orban că măcar a recunoscut că a pierdut alegerile.
 
„Am să fiu foarte scurt. Sigur că exemplele dvs nu pot fi decât despre băutură şi doi. Măcar în cuvântul de mai înainte aţi recunoscut ceva – că aţi pierdut alegerile”, a precizat Grindeanu. 
 
 Vinurile adevărate odată cu vârsta devin nobile şi nu accept să fiu criticat de cineva care nici măcar nu a apucat să ajungă vin, un tulburel care s-a oţetit înainte de ajunge vin.
 
Anterior, Sorin Grindeanu a declarat, la dezbaterea moţiunii de cenzură în Parlament, că „la Palatul Victoria nu există o echipă de guvernare, ci nişte găşti dirijate doar de interesele lor politico-financiare, iar pentru şefia acestor găşti numite PNL şi USR se luptă cei patru cavaleri ai Apocalipsei Naţionale – Orban, Cîţu, Barna şi Cioloş”. El a adăugat că Florin Cîţu este „un megaloman periculos rupt total de realitate”, Ludovic Orban este „un maestru al învârtelilor subterane”, Dan Barna este „penalul de tip nou”, iar Dacian Cioloş este „o creatură ciudată, un agro conţopist”.

29-06-2021
13:54

Florin Cîțu, contre cu Diana Șoșoacă și Claudiu Tîrziu: „Stăpânii dumneavoastră din Rusia nu au ce căuta aici”

Diana Șoșoacă nu îl lasă pe Florin Cîțu să-și înceapă discursul și îi vântură prin față un sac negru. 

„Mi-a plăcut remarca deputatul de la AUR care se îmgrijorează de COS! A fost o privatizare făcută de stăpânii tăi de la PSD pentru stăpânii din Rusia. Ce-mi place mie că vă îngrijorează sărăcia din România cu ceasuri scumpe și cămăși care valorează cât un apartament. Bunicii mei au murit pe front și statul și comuniștii pe care îi apărați, i-au confiscat tot. Stăpânii dvs din Rusia nu au ce căuta aici”, a zis Florin Cîțu

29-06-2021
13:42

Diana Șoșoacă: ”Voiam să-i spun domnului Orban că dacă îmi acordă 2-3 minute îl ajut să scape de domnul Cîțu”

„Voiam să îi spun domnului Orban că dacă îmi acordă 2 – 3 minute îl ajut să scape de domnul Cîţu. Am auzit aici de o dictatură care vaa dura cel puţin 10 ani. Eu vreau să îl parafrazez pe Caragiale – Ai uitat neică că e senator Şoşoacă, ai uitat neică de senator Şoşoacă şi o să îţi trag o revoluţie de o să mă pomeneşti. Trecând de la umor, că asta face românul râde când e rău, idea este că această guvernare este inimaginabil de distrugătoare pentru poporul român. Mă uitam pe GPS să văd unde sunt autostrăzile pe care pot să le schimb de o să mă rătăcesc prin ele ca să ajung la Iaşi în circumscripţie. Mă uitam să văd unde este PIB, apropos deficit 9,7% din PIB faţă de 3% preconizat. Mă uitam cum bolnavii cronici nu au dreptul nici acum să intre în spitale să se trateze. Mă uitam cu 26.000 de oameni au murit, vezi Doamne de COVID, ca să aflăm de la Ministerul Sănătăţii că doar 217 au fost morţi de COVID, dar între timp cei din urmă morţi, vin acum, vor fi cei dintâi, ca să se mai mărească un pic numărul de morţi. Mă uitam la vaccinare. Eu ştiam că vaccinarea trebuie să aibă motive medicale. Nu mici, nu muştar, nu trotinete şi ar fi trebuit conform legislaţiei naţionale şi internaţionale să anunţaţi poporul roman şi mai ales adolescenţii şi copiii că această vaccinare are efecte adverse. Când domnule Cîţu vă uitaţi în urmă pe mâinile dumneavoastră şi ale întregului Guvern stă sânge”, a atacat Șoșoacă

La puține momente după ce și-a încheiat discursul, Șoșoacă s-a dus cu un sac negru la Florin Cîțu și i-a strigat: „aici sunt morții dumneavoastră”. Aceasta a plecat de la tribuna Parlamentului țipând după care a dus sacul în fața premierului Florin Cîțu. Aceasta a fost scoasă afară din sală de chestori, la solicitarea președintelui Camerei Deputaților.

„Doamna senator, comportați-vă civilizat și nu vă bateți joc de această instituție. Chestorii, luați sacul”, a zis Ludovic Orban.

29-06-2021
13:33

Ce spune Vasile Dîncu despre moțiunea de cenzură: ”Domnul prim ministru este acum inamicul populației”

„Mă așteptam ca să avem un dialog serios între putere și opoziție. Am avut unul politicianist. O să încerc să vorbesc cu cei de acasă, moțiunea este în numele lor, asta nu a înțeles domnul premier. Domnul prim ministru este acum inamicul populației. Atunci când vine cu cifre de la Eurostat, să vină cu altceva nu să ne critice pentru 30 de ani de democrație. Să ne spună despre indicatorii de sărăcie. Cred că domnul Cîțu nu răspunde pentru guvernarea de acum pentru că e guvernarea Orban – Cîțu. E foarte grav deteriorarea democrației. Domnul premier ne cerea 8 ani la guvernare, USR a vorbit de 10 ani, alții de 30. În 1996 CDR ne-a zis că vor sta 50 de ani și v-au condamnat pe toți. Aceasta guvernare crește inegalitatea dintre oameni. O să fie nevoie de câțiva ani de guvernare remedială pentru că România s-a deteriorat”, a transmis Dîncu

29-06-2021
13:27

Claudiu Tîrziu, lider AUR: ”USR susține că e o coaliție foarte solidă, atâta doar să nu fie de constituția majorității bărbaților din USR”

Claudiu Tîrziu, lider AUR a ieșit și el la atac în timpul moțiunii de cenzură

„Domnul premier provoacă în plen tranșarea alegerilor interne din PNL la votul pentru moțiune. Ne bucurăm și sperăm ca ai domniei sale colegi să voteze căderea guvernului. USR susține că e o coaliție foarte solidă, atâta doar să nu fie de constituția majorității bărbaților din USR. Am pus două condiții să votăm. Să fie textul serios și PSD să meargă până la capăt. Nu am semnat această moțiune, dar dacă vrem să scăpăm de acest guvern trebuie să o facem. Sperăm ca guvernul să-și cânte azi cântecul de lebădă”, a zis Tîrziu

29-06-2021
13:11

Sorin Grindeanu, atac la liderii coaliției: ”Cîțu, Orban, Barna și Cioloș, cei patru cavaleri ai apocalipsei naționale”

Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, a fost și el extrem de acid cu liderii coaliției de guvernare.

Cîțu, Orban, Barna și Cioloș au fost criticați dur de fostul premier social-democrat.

”Am ajuns într-o situație dificilă a țării din cauza unui Guvern care trage pentru propriul buzunar. La Palatul Victoria nu există o echipă de guvernare, ci niște găști care trag pentru propriile buzunare.

Pentru șefia acestor găști se luptă cei patru cavaleri ai apocalipsei naționale: Orban, Cîțu, Barna și Cioloș. Cîțu a devenit pentru România un periculos megaloman rupt de realitate. Orban, dispus să vândă pe oricine și orice.

Barna, penalul de tip nou, obligat să-și înghită propriile lozinci cu ”penalii” după ancheta DNA despre banii europeni fraudați. Cioloș, un agro-conțopist, altoit de arivismul nemăsurat al celui care este gata să pupe orice inel străin, doar doar poate să ajungă mare și tare în România.

Stimați colegi, dezastrul Guvernării de azi pleacă de le eșecul lui Orban din 2020 de a guverna strict pentru camarila sa de partid, sacrificându-i pe români.

Azi, 70% dintre români cred că țara într-o direcție greșită, iar lui Orban i se datorează asta într-o mare măsură.

Nu poți pune un orbanozaur să gestioneze proiect de digitalizare. Guvernarea liberală a excelat doar în chermeze. Ludovic Orban are dreptate când ne spune că este trecutul, prezentul și viitorul PNL, dar doar în privința băutei ca strategie de guvernare.

Orban și Cîțu sunt capabili să descentreze harta țării pentru șefia PNL, iar Barna și Cioloș sunt disperați să nu piardă vreo firmitură din acest ospăț pe banii românilor. 

Pentru asta, PNRR a fost transformat într-un uriaș aparat de păcănele, ancorat pe modul liberal sau USR-ist. 

Cîțu, Orban, Barna sau Cioloș par diferiți, dar de fapt sunt același tip de politruci, niște ludovici, care confiscă toată avuția țării și conduc pe principiul: după noi, potopul.

Avem o singură soluție: să dăm jos Guvernul care a întors România în urmă cu 6 ani. România este condamnată la klausteritate”, a spus liderul social-democrat.

29-06-2021
12:56

George Simion: ”Ne opresc românii pe stradă pentru a ne cere să scăpăm de Guvernul Cîțu”

George Simion, co-președintele AUR, l-a atacat și el pe premierul Cîțu, căruia i-a cerut demisia, motivând că ”ne opresc românii pe stradă pentru a ne cere să scăpăm de Guvernul Cîțu”.

”Domnul Cîțu este un fricos care a ajuns dintr-o întâmplare prim ministru al României. L-a luat domnul Orban de pe stradă și acum vorbește în fața românilor. Vă este frică de români, domnule Cîțu, nu mergeți pe stradă fără bodyguarzi.

Ne-au sunat colegii dvs, rușinați, pentru că ei au votat în Senat ceva, legat de educația copiilor, iar apoi ați ieșit la TV și ați pus că veți impune un tip de educație în clasele primare.

Sunteți de 6 luni prim-ministrul Românie. Azi vin de la protestul CFR. CFR-iștii sunt foarte nemulțumiți de faptul că nu aveți nicio viziune față de transportul feroviar din România.

Ne-au sunat proprietarii de restaurante, ne-au sunat proprietarii de hoteluri, pe care nu i-ați ajutat în niciun fel. Cum protejați oamenii de afaceri români?

Pe partea economică, domnule Cîțu, nu ați făcut nimic. În realitate, prețurile au crescut, viața e din ce în ce ai grea. Faceți ceva pentru români, domnule Cîțu.

Nu faceți nimic nici pentru Roșia Montană, nici pentru CEO Oltenia, cum nu faceți nimic pentru România întreagă. Ne opresc românii pe stradă pentru a ne cere să scăpăm de Guvernul Cîțu”, a spus Simion.

29-06-2021
12:34

Marcel Ciolacu: ”În cancelariile europene se vorbește despre România ca ultimul stat”

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a lansat atacuri dure față de actuala coaliție. În vizorul liderului social-democrat s-au aflat Ludovic Orban, Florin Cîțu, Dan Barna sau Dacian Cioloș.

”Domnule Orban, ați pierdut alegerile din nou (n.r. referire la alegerile locale parțiale). Oricât le-ați învârti, 17 este mai mare decât 15. Câte alegeri mai trebuie să pierdeți ca să plecați. Cât mai trebuie să suporte românii pentru ca dumneavoastă să vă dați demisia?

Domnule Barna, mă adresez dvs, pentru că domnul Cioloș e în căutarea bărbatului care naște. Aveți un potențial mare de creștere, precum colegul Ghinea zero.

Domnul Cîțu, mai aveți tupeul să stați cocoțat acolo și să le spuneți românilor cât de bine o duc?

Știți cât va plăti fiecare nou născut ca urmare a împrumuturilor făcute de voi: 2.000 de euro este datoria cu care pornesc în viață.

Domnule Orban, nu vă mai ascundeți de români, ascundeți-vă de DNA. Ați furat sute de milioane de euro pe timp de pandemie. Iar domnul Cîțu vă urmează. Miliarde de euro ajung la prietenii de partid.

Domnilor, ați revocat ilegal avocatul Poporului. Ați sperat că așa ordonanțele dvs vor rămâne în picioare. Azi, CCR a decis că ați încălcat Constituția.

Azi, domnule Barna, în cancelariile europene se vorbește de România ca despre ultimul stat, în care drepturile omului sunt încălcate.

Mâine veți da oare OUG ca domnul președinte să aibă 3 mandate sau veți desființa parlamentul și veți înființa dictatura?

E prea mult. Acest Guvern a mers prea departe. E suficient răul făcut. Stimați colegi, acest Guvern trebuie să plece acasă, astăzi”, a spus Marcel Ciolacu.

29-06-2021
12:18

Florin Cîțu, replică pentru PSD după citirea moțiunii: ”PSD-iștii văd în mine cea mai mare amenințare”

După citirea textului moțiunii, la pupitrul Parlamentului a luat cuvântul premierul Florin Cîțu, cel care a expus poziția Guvernului.

Șeful Executivului a atacat PSD-ul și a spus că moțiunea conține ”un text jalnic, patetic, penibil”.

”Două moțiuni simple au fost depuse de PSD împotriva mea ca ministru. PSD-iștii văd în mine cea mai mare amenințare pentru că sunt singurul care s-a opus sistematic oricărei colaborări cu PSD.

Niciodată nu voi face compromisuri legate de PSD. Niciodată nu aș susține nici măcar în glumă să-mi dau jos propriul guvern ca să guvernez cu PSD. După 25 septembrie (n.r. Congresului PNL) va fi și măi rău pentru PSD.

PNL va guverna 8 ani, să pregătiți câte o moțiune de cenzură pentru fiecare dintre următorii 8 ani. Moțiunea are un text jalnic, patetic, penibil.

Economia și veniturile românilor cresc, dobânzile scad. Așa se face o guvernare de succes, de centru-dreapta. Eurostat a arătat că puterea de cumpărare în România e mai mare decât în Ungaria, Bulgaria, Grecia.

Domnule Ciolacu, e momentul să vă cereți scuze românilor cu credite, le-au crescut ratele după ce ați trecut de la ROBOR. Banii din PNRR nu pot avea altă destinație decât investițiile, oricât ar saliva baronii PSD.

Am luat cele mai bune măsuri pentru economie, iar rezultatele se văd. Avem cea mai mare revenire din istorie. Revenirea în V. S-a întâmplat. Este o certitudine. 

FMI estimează o creștere economică de 7%. Asta este criză? Ar trebui să vă luați poveștile și să le verificați din nou.

60% din managerii români sunt optimiști în privința creșterii economiei. Ar trebui să repet acest lucru pentru a vă fi clar. Este un studiu făcut independent.

Domnilor de la PSD, nu vrea să vă mai aduc aminte cât de abătuți erau cei din sectorul privat când erați voi la guvernare. Dragi români, lupul își schimbă părul, dar năravul ba.

PSD a vrut să blocheze campania de vaccinare. Niciun lider PSD nu a ieșit public să susțină campania de vaccinare.

Această moțiune este actul oficial care consfințește alianța oficială dintre PSD Și AUR. Ce-i unește? Ura pentru modernitate, pentru proprietatea privată, pentru statul de drept. 

Românii trebuie să știe că facem aceste reforme pentru ca România să meargă înainte. 

Facem reforma sistemului de pensii pentru a ne asigura că putem plăti pensii mărite și în 2013. Reformele vor asigura predictibilitate, pentru că numai așa putem dezvolta România.

Asta vă deranjează domnilor de la PSD: îi scoatem pe români din sărăcie. Noi vrem evoluție, PSD și AUR vor involuție.

Este o vorbă din popor care vi se potrivește cel mai bine: cine se asemănă, se adună”, a fost replica premierului Florin Cîțu.

29-06-2021
11:38

Moţiunea de cenzură e citită de Lucian Romaşcanu

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit pentru a dezbate şi vota prima moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, iniţiată de PSD şi intitulată „România EŞUATĂ. Recordul «fantastic» al Guvernului Cîţu”. Sunt prezenţi 364 de parlamentari dintr-un total de 466. Lucian Romaşcanu citeşte textul moţiunii, în care sunt ironizaţi pe rând Florin Cîţu, cei de la USR PLUS şi ministrul Muncii, Raluca Turcan.

”Doamnă preşedinte al Senatului, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, domnule premier, sau mai bine preşedinte al Guvernului, că v-a ales o Românie, nu-i aşa, o să aflăm care Românie v-a ales.

Dragi colegi de la USR PLUS, vă mulţumesc că mulţi aţi decis să întrerupeţi concediul de maternitate ca să fiţi alături de noi la această lectură. Dragi colegi liberali, vă mulţumim că, uitându-ne în ochii dvs, ne uităm în ochii doamnei Turcan, nu mulţi au şansa asta.

Dragi colegi de la UDMR, dragi colegi de la minorități, vă voi citi astăzi moţiunea de cenzură”, a afirmat Romaşcanu, înainte de a citi textul moțiunii. 

Marți, 29 iunie 2021, Guvernul de coaliție condus de liberalul Florin Cîțu s-a confruntat cu un test important în Parlament: moțiunea de cenzură depusă de PSD.

Moțiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Cîțu, dezbătută și votată marți

După ora 14:00, Camera Deputaţilor şi Senatul, reunite în şedinţă comună, au dezbătut şi apoi votat prima moţiune de cenzură împotriva actualului Executiv.

ADVERTISEMENT

Actul, iniţiat de PSD şi intitulat ”România EŞUATĂ. Recordulfantastic’ al Guvernului Cîţu”, a fost depus miercurea trecută în Parlament.

În acest moment, opoziția este optimistă. Potrivit liderului PSD Marcel Ciolacu, mai sunt necesare 18 voturi pentru ca moţiunea să treacă, în condiţiile în care toţi parlamentarii social-democraţi vor fi prezenţi în plen.

ADVERTISEMENT

Social-democrații PSD mizează pe voturile parlamentarilor AUR, ale neafiliaţilor, dar şi pe voturi din grupul minorităţilor.

”PSD este în integralitate, nu este nicio absență. Era un singur parlamentar care are o boală incurabilă și era sub tratament, dar vine la această moțiune. Am înțeles că tot grupul AUR este prezent. Parlamentarii neafiliați au anunțat.

ADVERTISEMENT

Presupun că vor fi voturi și de la minorități. Ar trebui 20 de voturi să vină din arcul guvernamental ca moțiunea să treacă. În jur de 20, mai exact 18”, a spus Marcel Ciolacu, luni, la TVR1.

La depunerea moțiunii, pe 23 iunie, PSD a susținut că ”Guvernul actual este un dezastru pentru români şi pentru firnele româneşti”, iar PNRR este, de asemenea, un dezastru.

ADVERTISEMENT

”Au fost înghetaţe pensiile, au fost înghetaţie salariile, au fost îngheţate alocaţiile, iar pe partea cealaltă, în PNRR, vedem doar reforme catastrofale pentru România şi bani foarte mulţi pentru clientela lor politică. Românii, în aceste luni, au sărăcit, doar în mintea premierului Cîţu românii o duc mai bine.

Aproape s-au dublat facturile la energie, preţul pe litrul de benzină a ajuns la şase lei, 70% dintre români spun în acest moment că România merge într-o direcţie greşită. Sperăm că printre cei 70% să se găsească şi parlamentari ai actualei coaliţiei de guvernare care să voteze”, a spus Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă, săptămâna trecută.

Poziția coaliției față de moțiunea de cenzură a PSD

În ceea ce-i priveşte pe parlamentarii coaliţiei, premierul Florin Cîţu a afirmat că aceştia nu vor vota la moţiune. În primă fază, USR PLUS, prin vocea lui Dan Barna, a avut o ezitare luni, anunţând întâi că senatorii şi deputaţii formaţiunii vor vota, dar împotriva moţiunii.

Ulterior, colegii lui Cîțu de guvernare au revenit deciziei şi au anunțat că se vor conforma decizie luate în coaliţie de a nu vota.

Moțiunea de cenzură ”România EŞUATĂ. Recordul ‘fantastic’ al Guvernului Cîţu” a fost inițiată de e 156 deputaţi şi senatori PSD.

ADVERTISEMENT