News

Motivele din spatele grevei din prefecturi. Parlamentul, presat să adopte un proiect de lege tergiversat

Angajații prefecturilor au intrat în grevă pentru a determina Camera Deputaților să adopte un proiect de lege care așteaptă votul final de aproape un an.
11.04.2023 | 15:36
Motivele din spatele grevei din prefecturi Parlamentul presat sa adopte un proiect de lege tergiversat
Prefecturile se confruntă cu greva angajaților lor/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Angajații din circa 30 de prefecturi au intrat de luni în grevă, invocând salariile mici care le sunt acordate în aceste instituții, prin comparație cu alte categorii de angajați ai statului. Ei revendică o schimbare de statut, însă această schimbare le-ar aduce automat salarii mult mai mari decât cele pe care le au în momentul de față.

Angajații prefecturilor vor lefuri la nivelul celor din ANAF

Funcţionarii publici şi personalul contractual din instituţiile prefectului din ţară, declară grevă generală în data de 10 aprilie 2023. La această acţiune vor participa 1800 salariaţi prin încetarea colectivă şi voluntară a lucrului la sediul instituţiei prefectului. Solicităm trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat. Salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale”, a transmis Sindicatul ,,Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică.

ADVERTISEMENT

Legea salarizării diferențiază între funcțiile publice teritoriale și funcțiile publice de stat, diferența manifestându-se prin grile salariale diferite. În prima categorie, intră serviciile deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din teritoriu, precum și prefecturile, în timp ce în a doua sunt instituțiile din administrația publică centrală, precum și serviciile teritoriale ale unor instituții precum ANAF, de exemplu.

Trecerea angajaților din prefecturi în cea de-a doua categorie va face ca salariile lor să crească apreciabil. Salariul de bază brut, fără sporuri, al unui director general, salarizarea va crește de la  8.375-9.283 lei, cât are acum în funcție de vechime, la 11.406-12.459 lei. Pentru directorii simpli creșterea va fi de la 7.871-8.678 lei la 10.880-11.933 lei.

ADVERTISEMENT

Creșteri similare ar avea loc și în cazul funcțiile ierarhic inferioare. Un șef de birou sau de oficiu, care acum are un salariu de bază de 6.300 sau 6.660 lei pe lună brut, va primi, după intrarea sa în rândul funcționarilor publici de stat, între 8.247 și 9.125 lei. De asemenea, un auditor cu grad profesional superior va trece de la un salariu de 4.819 lei pe lună la unul de 6.844 lei.

Greva din prefecturi ca mijloc de presiune asupra Parlamentului

Ideea transferului salariaților din prefecturi în categoria funcțiilor publice de stat a aparținut chiar unor parlamentari din coaliție de guvernare care, în februarie 2022, au depus un proiect de lege în acest sens. „Prefectul, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale. Rolul de conducere pe care îl are prefectul, precum şi numirea sa prin Hotărâre de Guvern, înscrie aparatul de lucru din instituţia pe care o conduce mai aproape de importanţa funcţiilor de stat”, se spunea în expunerea de motive a proiectului de lege.

ADVERTISEMENT

În mai anul trecut, proiectul a trecut de Senat prin adoptare tacită și a fost trimis la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz. Proiectul a mers ulterior la comisii pentru aviz. Comisia pentru drepturile omului a dat un aviz favorabil, însă cea pentru buget-finanțe a emis un punct de vedere negativ. Următorul pas era elaborarea raportului comun de către comisiile juridică, de muncă și de administrație.

Raportul nu a fost făcut nici până în ziua de astăzi, deși termenul dat comisiilor raportoare a expirat pe 9 iunie 2022. După acea dată, proiectul a fost înscris în fiecare săptămână pe ordinea de zi a ședințelor de plen, „sub rezerva depunerii raportului”. Practic, proiectul a fost îngropat în sertare, fără să i se tranșeze soarta în vreun fel oarecare. O posibilă explicație este faptul că schimbarea de statut a lefegiilor din prefecturi presupune bani cheltuiți în plus de stat. Chiar inițiatorii au consultat Ministerul de Interne privind impactul bugetar al măsurii, iar MAI a precizat că acesta va fi de 4.300.000 lei pe lună, adică 51.600.000 lei pe an.

ADVERTISEMENT

Cum a trecut aproape un an de când angajații prefecturilor așteaptă mărirea de salariu fără ca aceasta să vină, aceștia au decis acum să intre în grevă, ca o metodă de „stimulare” a deputaților din coaliție să supună votului proiectul de lege ținut la sertar. Însă momentul ales nu pare foarte inspirat în condițiile în care ministerul de Finanțe a constatat că încasările la buget pe primul trimestru au fost cu 4,1 miliarde de lei sub cele prognozate, iar acum coaliția de guvernare încearcă să găsească soluții de reducere a cheltuielilor pentru a compensa golul apărut în bugetul statului.

ADVERTISEMENT