Schema Nordis a lăsat în România o mulțime de păgubiți în urma înșelăciunii provocate, printre care Florin Gardoș sau Simion Apreutese, om de afaceri important care a vrut să cumpere FCSB de la Gigi Becali. Mitică Dragomir a explicat ce crede că s-a întâmplat în interior ce a dus afacerea către o mare „țeapă” pentru zeci de oameni. Fostul președinte LPF a dat și soluția perefectă pentru a-i putea despăgubi pe oamenii care au investit în apartamentele lor.
Fostul președinte LPF, Dumitru Dragomir, a explicat care ar putea fi motivele din cauza cărora cei de la Nordis au rămas fără bani pentru a termina proiectul și au apelat la înșelăciune.
Având diferite afaceri în construcții, Mitică Dragomir știe exact cum funcționează acest tip de business. În direct la cel mai tare podcast, „Profețiile lui Don Mitică”, Dumitru Dragomir a dezvăluit care crede că ar putea fi motivele din spatele eșecului Nordis.
„Dacă faci un împrumut bancar, de 100 de milioane spre exemplu, banca îți oprește finanțarea în momentul în care presa scrie ceva despre tine. Când ți-a oprit finanțarea, tu deja te-ai apucat de un bloc. Ai mai primit avansuri de la 50 de oameni, ba 10 mii, ba 20 de mii, nu mai mult, care oricum au intrat tot în construcții.
Și te pomentești că nu mai ai finanțarea pe care o aveai în funcție de situațiile de lucrări. Banca vine și îți verifică dacă ești în grafic în luna respectivă, dacă nu te-ai încadrat, nu-ți mai dă banii.
În momentul în care banca ți-a oprit finanțarea te-a nenorocit pe veci. Eu când iau împrumut de la bancă, ea e partenera mea, nu doar finanțatorul meu”, a fost ipoteza lui Mitică Dragomir.
După ce a auzit prima posibilitate, Horia Ivanovici l-a contrazis pe Mitică Dragomir, aducându-i la cunoștință că din informațiile sale și din ce a discutat cu Florin Gardoș, unul dintre păgubiți, mai multe persoane au plătit integral sute de mii de euro, nu doar avansuri de 10-20 de mii.
„Gardoș mi-a povestit că a plătit integral și foarte mulți au făcut ca el. La mulți mi-a zis că Nordis le-a luat toți banii. Mi-a povestit Gardoș, care e păgubit în povestea asta”, a spus Horia Ivanovici.
„Chiar dacă nu le-a oprit finanțarea, sunt tot felul de colapsuri. S-au lăcomit probabil și în loc să facă un bloc, au început trei blocuri și n-au mai avut bani să le finiseze. Cine să-ți mai cumpere apartamente într-un bloc neterminat?”, a fost cea de-a doua ipoteză a lui Dumitru Dragomir.
„Dacă aș avea putere, i-aș pune într-un an de zile să termine blocurile. Să predea proprietățile și să plătească datoriile plus dobândă de întârziere. Și dacă nu se țin de cuvânt, să le ia tot patrimoniul și abia apoi să-i trimită la pușcărie, pe modelul suedez.
În toate situațiile din lume nu trebuie să existe păgubiți, doar dacă ai un stat slab. În loc să-i bage la pușcărie, să-i lase să dea banii păgubiților, pentru că au de unde să recupereze paguba. Au 90 de milioane datorie și 200 de milioane în active”, a declarat Dumitru Dragomir în cadrul podcastului „Profețiile lui Don Mitică”.
„Să-mi dea mie activele, eu într-o lună mă descurc să le dau toți banii, plus 10 milioane dobândă să-și ia orice vor ei”, a adăugat Nea Mitică.