Apar detalii șocante în cazul crimei dintr-o localitate din Sibiu, aici unde un tânăr de 35 de ani a fost ucis în bătaie de un pensionar de 67 de ani. Cei doi bărbați erau vecini.
Tragedia a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Rășinari, după un conflict izbucnit întrei cei doi. Se pare că victima se afla în casa agresorului, aici unde au petrecut împreună.
Potrivit Observator News, tânărul de 35 și ani și vecinul de 67 de ani ar fi consumat alcool. La un moment dat, aceasta din urmă și-a amintit că a împrumutat victima cu o sumă de bani, acum ceva timp, dar că nu i-a achitat datoria.
Prin urmare, pensionarul de 67 de ani i-a cerut să-i dea banii înapoi, iar de la vorbe grele la violență nu a fost decât un pas. Tânărul de 35 de ani a fost găsit într-o baltă de sânge, după ce a fost bătut fără milă de vecinul său.
Mai mult, victima a fost lovită în zona capului cu un obiect contondent. Trupul neînsuflețit a fost descoperit în dimineața zilei de luni chiar de unul dintre prietenii săi.
Bărbatul a sunat la 112, iar la fața locului au ajuns polițiștii de investigații criminale, medicii legiști și un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Bărbatul de 67 de ani a fost reținut.
Sora ucigașului a declarat pentru presa locală că fratele ei devenea agresiv, în special atunci când consuma alcool. Ba chiar, femeia susține că, în trecut, și-ar fi amenințat rudele că le va da foc.
„Am văzut mașinile și am auzit că l-a omorât pe domnul Dancăș. Îl cunoșteam și pe el pentru că a fost la mine și a lucrat pe la acoperiș. Probabil că amândoi au băut împreună, pe unde au fost. Au venit amândoi beți și au băut aici în continuare. Eu așa mă gândesc.
El era mai violent și mai vorbea că ne dă foc, era violent la băutură. Precis a băut. Treaz nu a putut să îi zdrobească cu bâta capul”, a declarat sora bărbatului de 67 de ani, potrivit Ora de Sibiu.