Rapid și-a încheiat cantonamentul din Dubai cu o victorie împotriva celor de la Shanghai Port, cea mai bine cotată echipă din fotbalul chinez. Partida a fost transmisă de giuleșteni online, însă abia din minutul 20. Asiaticii au fost cei care au impus acest lucru.
Meciul de miercuri după-amiază a fost unul disputat. Bucureștenii au arătat mai bine decât în precedentul amical, cel pierdut în compania sud-coreenilor de la Ulsan HD. Rapid a câștigat cu 1-0. Aaron Boupendza a înscris unicul gol pe finalul partidei.
Giuleștenii au ținut să își mențină fanii cât mai aproape de echipă și în pauza competițională și au realizat mai multe interviuri speciale și diferite videoclipuri în care se prezentau condițiile din Dubai. De asemenea, toate meciurile au fost transmise pe YouTube.
Totuși, transmisia meciului Rapid – Shanghai Port nu a fost una integrală. Live-ul a fost pornit abia în minutul 20. Chinezii au cerut acest lucru, întrucât au avut în formula de start un fotbalist care se afla sub contract cu un alt club.
Cei de la Shanghai Port au vrut să ascundă complet identitatea jucătorului. Reporterilor și fotografilor li s-a cerut să nu filmeze nimic până în minutul 20, atunci când fotbalistul în cauză a fost înlocuit de antrenorul chinezilor. „Nu pozați și nu filmați nimic până în minutul 20. După, puteți să faceți ce vreți”, au transmis asiaticii.
Giuleștenii au oferit și o explicație pentru această situație. Ei au dat de înțeles că transmisia a început abia în minutul 20, invocând anumite probleme tehnice pe stadionul din Dubai. Imediat după finalul partidei, live-ul de pe YouTube a fost șters.
„Din cauza unei probleme la sistemul electric al stadionului, transmisia în direct va fi întârziată cu aproximativ 20-25 de minute”, au transmis giuleștenii.
Rapid a avut parte de adversari exotici în cantonamentul din Dubai. Marius Șumudică și-a văzut la treabă toți jucătorii. Antrenorul giuleștenilor are ca obiectiv calificarea în play-off-ul Superligii României, însă se anunță o luptă acerbă pentru un loc în top 6.
„Nu știu dacă echipa e mai bună. Noi am crescut din punct de vedere fizic. Noi arătăm altfel. Aș fi avut nevoie de și mai mult timp la dispoziție pentru a lucra din punct de vedere fizic. Dacă ne aducem aminte, acum câțiva ani campionatul începea la sfârșitul lui februarie. Făceai pregătirea fizică altfel. Eu am avut 4-5 zile la dispoziție. Băieții lucrează pentru a-și atinge parametrii. E clar că suntem în creștere”, spunea Marius Șumudică.