News

Motivul incredibil pentru care Gabriela Firea a fost dată în judecată cu trei zile înainte de alegeri. Cine a chemat-o la tribunal

Gabriela Firea, susținută de PSD la alegerile pentru Primăria Capitalei, a fost dată în judecată de reprezentanții unui alt partid.
10.06.2024 | 15:20
Motivul incredibil pentru care Gabriela Firea a fost data in judecata cu trei zile inainte de alegeri Cine a chemato la tribunal
Gabriela Firea a fost chemată recent în instanță. Colaj: FANATIK, Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Gabriela Firea a fost înfrântă de Nicușor Dan la alegerile pentru Primăria Capitalei, astfel că, deocamdată, rămâne cu un singur mandat de primar general, cel din perioada 2016-2020. În timpul campaniei electorale, Firea a distribuit pe pagina ei de Facebook un slogan electoral extras dintr-un interviu acordat unei reviste.

Gabriela Firea a folosit acronimul POT al Partidului Oamenilor Tineri

“Nu POT trăi fără credință sau în afara ei, e ca și cum nu aș avea aer”, a fost mesajul Gabrielei Firea. Acest slogan a atras atenția celor de la Partidul Oamenilor Tineri (POT), o formațiune politică înființată la finalul anului trecut. Astfel, POT i-a dat în judecată pe Gabriela Firea și pe PSD, obiectul dosarului fiind „partide politice – încetare utilizare acronim POT – pretenţii”.

ADVERTISEMENT

Dosarul a fost înregistrat pe 6 iunie 2024 la Tribunalul București, conform datelor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată, adică cu doar trei zile înainte de alegerile locale și europarlamentare. Instanța nu a stabilit, încă, primul termen al dosarului. Conform legii partidelor, partidul este descris prin trei elemente: denumirea integrală, acronim și semn permanent.

La articolul 5 se menționează că fiecare partid politic trebuie să aibă denumire integrală, denumire prescurtată şi semn permanent proprii. Denumirea integrală, denumirea prescurtată şi semnul permanent trebuie să se deosebească clar de cele ale partidelor anterior înregistrate, fiind interzisă utilizarea aceloraşi simboluri grafice, oricare ar fi figura geometrică în care sunt încadrate.

ADVERTISEMENT

De asemenea, se arată că denumirea integrală şi denumirea prescurtată, precum şi semnul permanent nu pot reproduce sau combina simbolurile naţionale ale statului român, ale altor state, ale organismelor internaţionale ori ale cultelor religioase. Fac excepţie partidele politice care sunt membre ale unor organizaţii politice internaţionale, acestea putând utiliza însemnul organizaţiei respective ca atare sau într-o combinaţie specifică.

POT a fost înființat de un fost deputat AUR

Partidul Oamenilor Tineri a fost înființat de deputatul independent Ana Maria Gavrilă. Aceasta a intrat în Parlament din partea AUR, dar și-a dat demisia din partidul lui George Simion pe 2 august 2021.  POT este o persoană juridică de drept public și independentă care se angajează să aducă femeile și tinerii în prim-planul politicii românești.

ADVERTISEMENT

Însemnul partidului POT este compus din două elemente: simbol grafic și acronimul “POT” însoțit de întreaga denumire a organizației: “Partidul Oamenilor Tineri”. Simbolul grafic (sigla) este o formă generală hexagonală compusă din 8 elemente geometrice care converg către centru. În interiorul formei hexagonale se află o reprezentare abstractă a crucii Sfântului Andrei, ocrotitorul românilor.

Culoarea folosită pentru siglă este indigo, iar culoarea pentru fond este trandafir roz deschis, în varianta color. În varianta alb negru, fondul este alb-gri iar sigla este neagră. Partidul folosește acronimul POT pentru a transmite mesaje precum „POT avea curaj în loc de teamă”, „POT înlocui rușinea cu îndrăzneala” sau „Omul POTrivit la locul POTrivit”.

ADVERTISEMENT

În 2023 s-au înființat 27 de partide politice

Conform datelor consultate de FANATIK, numai puțin de 27 de partide s-au înființat în 2023, în perspectiva anului electoral 2024, în care au loc alegeri locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale. Dintre acestea, cel mai cunoscut este SOS Romania, partidul condus de Diana Șoșoacă.

Dar sunt și partide minuscule, precum Ajutăm România Împreună (ARI), Partidul Uniunea pentru Reforma Statului și Protecția Drepturilor Fundamentale (înregistrat cu acronimul URS.PDF), dar și Partidul pentru Natură, Oameni și Animale. Deputata Cosette Chichirău a înregistrat partidul Curaj pentru România.

Alte partide nou înființate sunt Partidul Sănătate, Educație, Natură, Sustenabilitate (SENS) sau Partidul Alianța Națională Integritate, Muncă și Unitate Socială, dar și Alianța Românilor Digitali. Tot anul trecut, Tribunalul București a mai aprobat înființarea Partidului Uniunea Creștin Democrată Dacia și Partidul Uniunea Geto Dacilor.

 

 

ADVERTISEMENT