Jude Bellingham (23 de ani) a marcat pentru 1-1 în meciul Norvegia – Anglia din sferturile de finală de la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic disputat la Miami, chiar înainte de pauză. Mijlocașul ofensiv de la Real Madrid a reușit să puncteze după ce a primit o pasă din flancul stâng de la Gordon.
Fostul fotbalist de la Borussia Dortmund a venit excelent din linia a doua, și-a depășit un adversar doar din preluare, a înaintat în careul advers și l-a învins în cele din urmă pe portarul Nyland cu un șut cu piciorul stâng din cădere, plasat excelent la colțul lung. Doar că anterior acestui moment jocul ar fi trebuit întrerupt.
Asta pentru că în urma unei degajări înalte mingea a lovit camera mobilă de pe stadion, mai exact un cablu de susținere, și chiar și-a schimbat traiectoria din acest motiv înainte să ajungă în posesia lui Gordon. În astfel de situații, regulamentul prevede că jocul trebuie să fie întrerupt, iar ulterior să fie reluat cu minge de arbitru. Acest lucru nu s-a întâmplat însă și acum, iar golul Angliei a fost validat.
Faza i-a provocat o ieșire nervoasă lui Stale Solbakken, selecționerul Norvegiei, în mod firesc cumva, mai ales în contextul în care faza nici măcar nu a fost analizată de sistemul VAR. Antrenorul a fost surprins în timp ce îi arăta arbitrului francez Clement Turpin camera respectivă și, în mod evident, îi explica cele întâmplate.
Norway informing match officials that England’s goal was a result of the ball hitting the camera cable pic.twitter.com/ILkgjpPGKO
— The ANF Club ⚽️ (@adjorNfriends) July 11, 2026
Chiar și jurnalișii englezi de la The Sun au susținut că într-adevăr golul lui Bellingham trebuia să fie anulat. De asemenea, Mark Clattenburg, fost arbitru de top, a explicat pentru Fox că arbitrajul video ar fi trebuit să intervină pentru corectarea deciziei din teren. „VAR poate să intervină dacă acel contact dintre minge și cablul de la cameră este parte dintr-un incident care poate fi revăzut, iar o fază de atac care duce la gol este parte dintr-un moment pe care VAR trebuie să îl revadă. VAR ar fi trebuit să intervină”.
La scurt timp după petrecerea acestui moment, FIFA a făcut o postare oficială pe rețelele de socializare cu filmarea fazei și următoarele explicații: „Înainte de golul Angliei din minutul 45+2 contra Norvegiei, senzorul din minge nu a detectat vreo atingere a mingii când era în aer, iar apoi nu a existat vreo dovadă evidentă că balonul a atins firul camerei mobile și și-a schimbat traiectoria”.
Before England’s goal in minute 45+2 against Norway, the sensor in the Connected Ball showed no peak in the ‘heartbeat of the ball’ when in the air, and therefore no evidence that the ball touched the overhead wire and changed the movement of the ball. pic.twitter.com/gYf9ukfveT
— FIFA Media (@fifamedia) July 11, 2026