Este imposibil să nu fi observat faptul că, în avion, apa este chiar și de zece ori mai scumpă decât în avion, în timp ce parfumurile ar putea fi considerate chiar ieftine. O fostă stewardesă a dezvăluit care este, de fapt, motivul pentru care se întâmplă acest lucru.
Vlada Grecu, originară din Chișinău, fostă stewardesă, a început să povestească mai multe din culise. Printre altele, ea a povestit de ce apa este, uneori, chiar și de 10 ori mai scumpă decât în magazine.
La bordul unui avion în Europa, o sticlă de apă de 0,5 litri ajunge să coste între 3 și 5 euro, în timp ce în magazine același produs se găsește la prețuri de 0,30-1 euro. Practic, în avion plătești de 4 până la 10 ori mai mult decât în supermarket.
Această diferență mare de preț nu se limitează doar la apă, ci se aplică și gustărilor oferite în timpul zborului. Fosta stewardesă a dezvăluit care este explicația prețurilor mari practicate de companii aeriene.
„Probabil ai pățit și tu acest lucru. Să ajungi la securitate cu o sticlă de apă și să ți-o arunce. Apoi ești însetat, că doar ai așteptat ore întregi să intri în avion, apoi mai zbori câteva ore și trebui să îți cumperi o apă, care costă de 10 ori mai mult.
Oare de ce? Îți explică Vlada. Toate produsele care se vând după securitate, cum ar fi duty-free sau în avion, sunt livrate în cantități mici, în afara orelor de vârf și controlate de securitate la fiecare pas al procesului.
Apoi, chiria pentru toate spațiile aeroportuare este destul de mare, iar comercianții trebuie să-și acopere toate costurile controalelor de securitate. Iar în avion o apă este și mai scumpă pentru că companiile aeriene trebuie să-și acopere și costurile parcărilor aeroporturilor”, a dezvăluit fosta stewardesă într-un videoclip publicat pe TikTok.
Apa este mai scumpă în avion deoarece peratorii precum Ryanair, Wizz Air sau easyJet compensează, în acest fel, prețurile mici ale biletelor. Un alt aspect important este că fiecare kilogram transportat în avion necesită combustibil, așa că orice ajunge la bord trebuie gestionat cu grijă. Companiile aeriene stabilesc prețuri mai mari pentru a obține un profit maxim din fiecare produs vândut.
Dar parfumurile de ce sunt mai ieftine? Ei bine, există mai multe explicații. Parfumurile vândute în avion sunt scutite de TVA și taxe vamale, ceea ce le face mai accesibile decât în magazinele din oraș.
Companiile aeriene și duty-free-urile colaborează direct cu producătorii și beneficiază de prețuri preferențiale datorită achizițiilor în cantități mari. Parfumurile au o marjă de profit ridicată, iar companiile aeriene le oferă la prețuri mai mici decât în magazine pentru a stimula cumpărăturile impulsive. În schimb, își compensează profitul prin vânzarea altor produse mai scumpe, precum apa sau gustările, notează dcnews.ro.