Sport

Motivul pentru care Alex Mitriță a fost lăsat pe bancă în Oțelul – Universitatea Craiova. Exclusiv

Alexandru Mitriță a fost doar rezervă în meciul Oțelul - Universitatea Craiova, situație total neașteptată. De ce vedeta oltenilor a rămas pe bancă.
05.10.2024 | 21:23
Motivul pentru care Alex Mitrita a fost lasat pe banca in Otelul  Universitatea Craiova Exclusiv
Motivul pentru care Alex Mitriță a fost lăsat pe bancă în Oțelul - Universitatea Craiova. Foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Echipa de start aleasă de Costel Gâlcă pentru deplasarea de la Galați nu l-a inclus pe Alex Mitriță, golgheterul oltenilor. FANATIK a aflat motivul pentru care mijlocașul ofensiv a rămas doar pe bancă.

Motivul pentru care Alex Mitriță a fost lăsat pe bancă în Oțelul – Universitatea Craiova

Din cauza unei răceli care nu i-a permis să se antreneze sută la sută pentru acest meci, Alex Mitriță n-a prins echipa de start. Costel Gâlcă a ales să nu-l forțeze în condițiile în care fotbalistul de 29 de ani nu era la un nivel bun din punct de vedere fizic.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, oltenii au fost nevoiți să se descurce fără cel mai valoros fotbalist din lot. În lipsa lui, Gâlcă a apelat la Lyes Houri, ca mijlocaș central ofensiv. Andrei Ivan joacă extremă stânga, iar în dreapta apare Baiaram, eroul din etapa trecută, când a reușit o „dublă” cu Unirea Slobozia.

În meciul câștigat de olteni, scor 3-0, a marcat și Alex Mitriță, marele absent al meciului cu Oțelul. Deși e doar pe bancă din cauza răcelii, este posibil ca Mitriță să fie aruncat în luptă în repriza a doua, mai ales dacă Universitatea are nevoie să forțeze în atac.

ADVERTISEMENT

Și Screciu doar pe bancă

O altă absență surprinzătoare din primul „11” este și cea a lui Vladimir Screciu. Revenit după o lungă perioadă de recuperare în urma unei accidentări, Screciu încearcă să revină la forma care îl propulsase ca titular la echipa națională.

ADVERTISEMENT

Screciu, 24 de ani, a rămas doar pe bancă în deplasarea de la Galați. Gâlcă a apelat la un cuplu de mijlocași centrali format din Oshima și Căpățînă. Screciu a mai fost folosit și ca fundaș central, unde ar putea să-i ia locul unuia dintre Maldonado și Badelj. Etapa trecută, contra Sloboziei, Screciu a fost înlocuit la pauză, din cauza unor probleme la gambă.

ADVERTISEMENT

Alex Mitriță, convocat pentru „dubla” cu Cipru și Lituania

Mitriță a primit din nou încrederea lui Mircea Lucescu și face parte din lotul convocat de selecționer pentru meciurile cu Cipru și Lituania și Liga Națiunilor. După venirea lui Lucescu la națională, Mitriță a devenit om de bază la lot.

Vedeta Universității Craiova e lider în clasamentul golgheterilor din Superliga, cu 7 reușite. La echipa națională are 4 goluri înscrise în 20 de meciuri. România va întâlni Cipru și Lituania pe 12 și 15 octombrie.

ADVERTISEMENT

Echipele de start la Oțelul – U Craiova

Oțelul: I. Popescu – D. Maftei, Zivulic, Stevanovic, Miguel Gomes – Cisotti, Lameira, Telles – Maciel, Juric, Al. Pop. Rezerve: Kovalov, Adăscăliței, Zhelev, Neagu, Tănasă, Duric, N. Roșu, Cojocaru, Andronache, Hofman, Tomasevic, S. Rus.
Antrenor: Dorinel Munteanu

Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Badelj, Bancu – Oshima, Căpățînă – Baiaram, Houri, A. Ivan – Lukic.
Rezerve: S. Lung, Ndong, Iago, Sierra, Zajkov, Screciu, Cicâldău, Danciu, Barbu, Bană, Montoya, Mitriță.
Antrenor: Costel Gâlcă