Life

Motivul pentru care Andreea Bălan nu va fi nașa fetiței Andreei Antonescu. Ce decizie a luat artista

Andreea Antonescu se pregătește pentru botezul fiicei sale. Din păcate însă, Andreea Bălan nu va fi nașă, a dezvăluit artista.
07.04.2023 | 22:15
Motivul pentru care Andreea Balan nu va fi nasa fetitei Andreei Antonescu Ce decizie a luat artista
Motivul pentru care Andreea Bălan nu va fi nașa fetiței Andreei Antonescu. Sursă foto: Instagram / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Andreea Antonescu și Andreea Bălan sunt prietene de ani buni. S-au cunoscut încă din perioada copilăriei, au făcut istorie în industria muzicală și iată că și acum sunt bune prietene. S-ar părea însă că cele două nu se mai întâlnesc chiar atât de des.

Andreea Bălan nu va fi nașa lui Venice Victoria

Între Andreea Antonescu și Andreea Bălan au existat și momente de ”pauză”. Cele două artiste nu și-au mai vorbit ani buni. Acestea au reluat legătura doar după evenimentul nefericit în care Andreea Bălan s-a confruntat cu probleme grave de sănătate în timpul celei de a doua nașteri.

ADVERTISEMENT

Ulterior, lucrurile s-au schimbat, iar cele două artiste au devenit din nou apropiate. Dovada cea mai clară este faptul că acestea au făcut echipă la America Express. Au reușit să ajungă până în marea finală, iar mulți le-au admirat pentru modul în care s-au înțeles.

Iată că acum însă, noul detaliu prezentat de Andreea Antonescu îi pune pe fani pe gânduri. Artista se pregătește pentru botezul fiicei sale, pe care a născut-o la finele anului trecut. Se pare însă că Andreea Bălan nu va fi nașa acesteia. Trebuie menționat că Andreea Antonescu mai are o fiică, pe Sienna.

ADVERTISEMENT

Aceasta studiază în străinătate, iar Andreea Bălan este nașa ei. Pe de altă parte, în cazul mezinei familiei, Venice Victoria, alții vor fi nașii. Într-un interviu acordat pentru ego.ro, artista a dezvăluit că nu consideră necesar ca doi frați ori două surori să aibă aceeași nași de botez.

Decizia luată de Andreea Antonescu înainte de botez

De asemena, ea a dat exemplu situația Andreei Bălan, unde cele două fetițe au avut dou perechi de nași total diferite. Andreea Antonescu a mai adăugat că ea nu crede în superstiții și că nu pune preț pe astfel de detalii, fără sens pentru ea.

ADVERTISEMENT

„Nu are legătură una cu alta. (n.r. prietenia lor cu nașii aleși) La urma urmei, nici nu știu, este o idee preconcepută conform căreia trebuie să ai aceeași pereche de nași la copii? Eu nu am auzit de așa ceva. Din câte știu, în cazul Andreei, care a avut două fetițe înaintea mea, sunt două perechi de nași total diferite. Nu înțeleg.

Dacă este vorba de superstiții, eu sunt persoana care nu crede în superstiții. Nu am înțeles și nu înțeleg multe lucruri, dar am chestii mai importante asupra cărora să mă axez și să mă focusez și nu stau să dau atenție unor detalii care nu au niciun sens”, a spus Andreea Antonescu pentru Ego.ro.

ADVERTISEMENT

Amintim că vedeta a fost invitată recent și la o emisiune televizată. Acolo, ea a fost întrebată dacă s-a certat sau nu cu Andreea Bălan după America Express. Asta în condițiile în care cele două artiste nu au mai fost văzute deloc împreună, la niciun eveniment, după celebra competiției. Răspunsul ei a fost însă unul negativ.

ADVERTISEMENT