News

Motivul pentru care copiii sunt mai rezistenți față de COVID-19 și fac forme mai ușoare

25.04.2020 | 15:11
Motivul pentru care copiii sunt mai rezistenti fata de COVID19 si fac forme mai usoare
ADVERTISEMENT

Rata deceselor provocate de coronavirus la copii este substanțial mai redusă decât la celelalte categorii de vârstă. Motivele sunt de natură biologică, precum și de natură sociologică, cred medicii consultați de Mediafax.

Copiii au un sistem imunitar mai bun

Mortalitatea redusă la copii se înttâlnește inclusiv în țările cu un sistem sanitar precar, fapt care arată că organismul copiilor reacționează altfel la boală decât cel al adulților.

ADVERTISEMENT

Niciunde în lume, oricât de săracă ar fi țara sau cât de prost este sistemul medical, nu s-au observat decese la copil în mod frecvent. Mortalitatea este de peste 100 de ori  mai mică la copil decât la peste 65 de ani, iar numărul de spitalizați cu forme grave la copii este sub 1% dintre toți pacienții confirmați din lume”,  a spus pediatrul Mihai Craiu.

În schimb medicul infecționist Adrian Marinescu, de la Institutul ”Matei Balș”, a invocat și faptul că măsurile de izolare luate de autorități au un alt impact asupra copiilor decât asupra adulților.

ADVERTISEMENT

Trebuie să spunem că cei mici, indiferent de vârstă, fac forme ușoare pentru că nu au atecedente preexistente. La ei sistemul imunitar funcționează mai bine. Mai este și faptul că izolarea este mult mai pregnantă la ei, adică cei mari mai intră în contact cu alții, dar ei, dacă sunt acasă, interacționează strict cu familia”, a declarat Adrian Marinescu.

În privește cazurile foarte rare în care au murit copii, Marinescu apreciază că virulența bolii a fost amplificată de alte boli sau de un răspuns foarte virulent al sistemului imunitar.

ADVERTISEMENT

În Statele Unite, de exemplu, un copil de un an a murit, cazurile astea rare sunt excepții. Cu siguranță în cazul acestor copii au fost și alte boli preexistente. Sau mai există o situație care este foarte rară: este posibil să fi avut hiperactivitate imună, adică sistemul imunitar reacționează foarte agresiv”, a precizat Adrian Marinescu.