Fostul mare internațional a vorbit despre Cristi Chivu și despre faptul că nu ar accepta oferta lui Răzvan Burleanu de antrena echipa națională a României. Pașii pe care fostul jucător de la Inter i-a ales ca tehnician în fotbal țintesc către un alt obiectiv.
Florin Prunea a oferit o declarație legată de faptul că fostul fundaș al echipei naționale, Cristi Chivu, nu ar accepta oferta de a-l înlocui pe Edi Iordănescu ca selecționer al României.
Motivul pentru care fostul portar al „Generației de Aur” crede asta ține de mentalitatea fostului jucător de la Inter. Prunea consideră că alții sunt pașii pe care Chivu îi are în minte, iar naționala, momentan, nu este pe listă.
Concret, Cristi Chivu își construiește cariera de antrenor pas cu pas. Fostul fundaș al României a plecat de la copii și juniori și acum are în plan să preia o echipă de seniori în cadrul unui club care poate să îi ofere ceea ce are nevoie, mai ales continuitate.
„Cu siguranță nu (n.r. vine la echipa națională)! Cristi Chivu este din aluat. Este un antrenor care a început și care se dezvoltă cum ar trebui un antrenor profesionist.
Nu este ca alții, să se arunce cu capul înainte, disperat, pentru a veni la echipa națională. (n.r. Mai degrabă la o echipă de club?) Eu cred că da!”, a declarat Florin Prunea, conform iAMsport.ro.
FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că Gică Hagi este principala variantă pentru banca echipei naționale a României. Pe lista Comisiei Tehnice a FRF se mai află Marius Șumudică sau Adrian Mutu. Marcel Răducanu (69 de ani) îl propune însă pe Cristi Chivu.
„Eu chiar îl văd genul care ar putea continua munca lui Edi. E un antrenor modern, școlit în Italia, vorbește limba jucătorilor. A fost și un mare internațional.
Știu că a antrenat doar la Inter Primavera și că e plecat demult din fotbalul românesc, dar nu cred că a pierdut contactul. Și dacă lui Cosmin Contra și Mirel Rădoi li s-a acordat o șansă, de ce să nu-i acordăm și lui Chivu una?”, a declarat Marcel Răducanu, conform gsp.ro.