News

Cum justifică Poliția Sibiu faptul că soții Iohannis nu au fost amendați deoarece nu au purtat mască pe stradă

Un sibian a formulat și trimis o plângere, în luna noiembrie, Ministerului Afacerilor Interne care îi vizează pe soții Iohannis care nu au purtat mască după ieșirea de la un eveniment.
06.12.2021 | 17:11
Cum justifica Politia Sibiu faptul ca sotii Iohannis nu au fost amendati deoarece nu au purtat masca pe strada
ADVERTISEMENT

La începutul lunii noiembrie, un sibian a înaintat o plângere către Ministerul de Interne în legătură cu președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen. Acesta cerea amendarea lor pentru că nu au purtat mască după ieșirea de la un eveniment.

Motivul Poliției Sibiu pentru care soții Iohannis nu au fost amendați

Autoritățile din Sibiu nu vor să spună în mod clar motivul pentru care Klaus și Carmen Iohannis nu au fost amendați deoarece nu au utilizat masca de protecție contra COVID-19 pe stradă.

ADVERTISEMENT

Cu toate că acest lucru era cerut obligatoriu printr-o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Poliția invocă un articol din decizia CJSU în care se menționează ”activități în spații publice deschise”.

ADVERTISEMENT

Însă șeful Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Sibiu nu ne oferă nicio explicație cu referire la ce înseamnă aceste activități.

Mai exact cetățeanul din Sibiu l-a reclamat pe Klaus Iohannis, dar și pe soția acestuia, Carmen, pentru că au omis să mai poarte mască după ce au ieșit de la un eveniment care s-a petrecut în incinta Bisericii Evanghelice din Sibiu.

ADVERTISEMENT

„În urma verificărilor efectuate privind petiția dumneavoastră (…) vă comunicăm faptul că nu au rezultat aspecte de încălcare a cadrului legal. Vă informăm că, pe raza municipiului Sibiu, la data de 10.10.2021 erau aplicabile prevederile articolului 2, litera b, din Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu numărul 71 privind prelungirea stării de alertă precum și pentru aprobarea unor măsuri suplimentare de prevenire și combatere a contaminării cu virusul SARS-COV-2”, este precizat în răspunsul venit de la șeful Inspectoratului de Polițe Județean Sibiu.

Articolele legale invocate

Conform articolului invocat, există scutiri de la obligația de a purta o mască de protecție în spații deschise, textul paragrafului referindu-se la persoanele ce desfășoară activități în spațiile publice deschise, inclusiv activități sportive, fie individuale sau împreună cu alte persoane cu care trăiesc.

ADVERTISEMENT

Neînțelegând ce fel de activități sunt cele la care se face referire în paragraful menționat, acesta a cerut Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Sibiu să explice exact despre ce este vorba.

Şeful Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Sibiu (CJCCI) i-a trimis sibianului drept răspuns o listă cu normele aflate în vigoare la acea dată.

„La data menționată, la nivelul județului Sibiu se aflau în vigoare hotărârea 71 a CJSU, Hotărârea Guvernului 1090/2021 privind prelungirea stării de alertă precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19 şi Ordinul comun al ministrului Sănătății şi al ministrului Afacerilor Interne numărul 847/ 81 din 22.05.2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării”, este motivul primit de cetățean de la CJCCI.

Cetățeanul a sesizat că, în data de 10 octombrie, Klaus și Carmen Iohannis au asistat la reinaugurarea Catedralei Evanghelice de la Sibiu, la finalul unei lungi etape de renovare.

În perioada respectivă, masca era obligatorie, mai ales că rata de infectare a atins 8,5 de infectări la 1.000 de cetățeni.

De asemenea, sibianul a afirmat de mai multe ori că vrea ca legea să fie aplicată tuturor cetățenilor, fără să țină cont de statutul lor.

ADVERTISEMENT