News

Motivul pentru care IPS Pimen l-a numit pe Adrian Năstase „un om vanitos”. Cum i-a umilit pe Ion Iliescu și Victor Ponta

20.05.2020 | 14:39
Motivul pentru care IPS Pimen la numit pe Adrian Nastase un om vanitos Cum ia umilit pe Ion Iliescu si Victor Ponta
ADVERTISEMENT

FANATIK îți spune motivul pentru care IPS Pimen l-a numit pe Adrian Năstase „un om vanitos” pe vremea în care politicianul ocupa funcția de premier al României. De altfel, ierarhul nu a ezitat și a criticat în termeni severi clasa politică a acelor ani, clasă politică dominată de Partidul Social Democrat.

Motivul pentru care IPS Pimen l-a numit pe Adrian Năstase „un om vanitos”

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor si-a exprimat nemulţumirea pentru modul în care autorităţile statului au organizat manifestările dedicate lui Ştefan cel Mare la comemorarea a 500 de ani de la moartea acestuia.

ADVERTISEMENT

La fața locului au ajuns atunci atât președintele României de la acea vreme, Ion Iliescu, cât și șeful Executivului, Adrian Năstase. Aceștia au fost înconjurați de forțe de ordine impresionante. Nu mai puțin de 500 de polițiști i-au păzit pe cei doi.

Cum i-a umilit pe Ion Iliescu și Victor Ponta

Oamenii Bisericii au fost dezamăgiți de măsurile de securitate luate la mînăstirea Putna, mai ales că aceștia au spus mereu că intrarea în lăcașul de cult este liberă pentru toată lumea.

ADVERTISEMENT

Cu doar câteva ore în urmă, președintele participase la Operă, la premiera unui Oedip pus în scenă de Andrei Şerban, acolo unde IPS Pimen s-a lovit, de asemenea, de controale riguroase. „Nici pe vremea lui Ceauşescu nu era atât de rău”, a spus arhiepiscopul, un vechi critic al polului stâng de politică românească.

Vizita celor doi politicieni a făcut parte din campania electorală a anului 2004, o campanie în care Guvernul Adrian Năstase a aprobat o hotărâre privind retrocedarea unei suprafeţe de 95.000 de hectare de pădure către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

ADVERTISEMENT

Doar că legea a fost declarată neconstituţională, fiind atacată tocmai de PSD după schimbarea Guvernului, ceea ce a stârnit furia Înalt Preasfințitului. „Iliescu şi Năstase sunt şarlatani”, a fost reacţia imediată a acestuia.

Mai mult de atât, înaltul ierarh l-a caracterizat pe Ion Iliescu drept un om convins de doctrina comunistă şi care nu are sentimentul proprietăţii particulare. Duhovnicul nu s-a oprit aici și a zis despre Adrian Năstase ca este un om prea vanitos. „În general oamenii puterii sunt o rămăşiţă a Partidului Comunist”, a tunat IPS Pimen.

ADVERTISEMENT

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a avut un clinci puternic și cu Victor Ponta. De altfel, în campania electorală din 2012, acesta i-a primit de două ori la reşedinţa arhiepiscopală din Suceava pe liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Prietenia s-a rupt definitiv după victoria USL-ului la parlamentare, atunci când premierul Victor Ponta a declarat că a bătut palma cu IPS Pimen ca o parte din veniturile Direcţiei Silvice Suceava să fie cedate Arhiepiscopiei.

„În cadrul acelei discuţii, eu am fost de acord cu soluţia pe care spuneţi acum că o susţineţi? Eu vă răspund: Nu am acceptat această soluţie şi nici nu o voi accepta vreodată.

Numai Dumnezeu poate să-i înţelepţească pe politicienii care s-au instalat la putere prin minciună şi jefuirea averii naţionale şi care corup oameni din Justiţie”, a transmis  ÎPS Pimen printr-o scrisoare oficială

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ADVERTISEMENT