Sport

Motivul pentru care Mirel Rădoi l-a interzis la națională pe jucătorul momentului în Liga 1: „Așa mi-a spus! Orice aș fi făcut, nu m-ar fi chemat”

Mirel Rădoi i-a transmis încă de la Tokyo că nu îl va convoca la echipa națională. Fotbalistul a povestit ce l-a deranjat pe selecționer.
16.10.2021 | 12:37
Motivul pentru care Mirel Radoi la interzis la nationala pe jucatorul momentului in Liga 1 Asa mia spus Orice as fi facut nu mar fi chemat
ADVERTISEMENT

Tricolorii antrenați de Mirel Rădoi au debutat cu o victorie împotriva Hondurasului (1-0), a urmat înfrângerea în fața Coreei de Sud (0-4), iar în ultimul meci au remizat cu Noua Zeelandă (0-0).

La finalul ultimei partide a izbucnit un conflict între selecționer și mijlocașul Ronaldo Deaconu, legitimat la Gaz Metan Mediaș. Jucătorul care a făcut show vineri cu Dinamo a povestit ce s-a întâmplat între el și Rădoi. Deaconu a reușit o “dublă” cu Dinamo, în minutele 36 și 38, ambele la vinclu: primul cu un șut de la 30 de metri și al doilea cu un lob, tot de la mare distanță.

ADVERTISEMENT

Scandalul dintre Ronaldo Deaconu și Mirel Rădoi a plecat de la niște cifre

Deaconu a făcut cunoscut faptul că respectivul conflict cu Mirel Rădoi a izbucnit după ce unii suporteri ai echipei Gaz Metan Mediaș au făcut rost de parametrii înregistrați de el la antrenamentele efectuate de naționala olimpică la Tokyo.

Din cifre rezulta că jucătorul echipei medieșene era printre cei mai buni la testele fizice, fapt ceea ce contrazicea afirmațiile lui Rădoi, conform cărora este în urmă cu pregătirea.

ADVERTISEMENT

Mister s-a supărat că au postat suporterii de la Mediaș pe Facebook, s-a supărat pe mine, dar fără vina mea. Ei postaseră niște parametri de la antrenament, că se tot spunea că nu eram pregătit fizic.

Cei de la Gaz Metan m-au întrebat care ar fi problema și le-am spus că nu e de pregătire fizică. Da, așa mi-a spus, că nu mă mai cheamă la echipa națională. Nu, altceva n-a mai existat.

ADVERTISEMENT

Am distribuit acel raport cu suporterii, dar și cu preparatorul nostru fizic, nu mi-a spus nimeni că e ceva ce trebuie să rămână doar la noi. Oricum, orice aș fi făcut, nu m-ar fi chemat”, a declarat Ronaldo Deaconu, la Digi Sport Matinal.

Ronaldo Deaconu vrea ca Mirel Rădoi să rămână la națională

Interesant este că, deși nu va mai juca la prima reprezentativă cât timp Mirel Rădoi este selecționer, jucătorul nu vrea ca tehnicianul să părăsească banca tehnică după ultimul meci din preliminariile pentru CM, organizat anul vicitor, în deplasare cu Liechtenstein.

ADVERTISEMENT

Eu aș vrea să rămână, este un moment fast pentru noi. Este un antrenor tânăr, cu o viziune modernă asupra fotbalului”, a transmis Ronaldo Deaconu.

Ronaldo Deaconu și colegii s-au acomodat repede la cerințele antrenorului Ilie Poenaru

După meciul de aseară cu Dinamo, câștigat de Gaz Metan cu 2-1, mijlocașul a dezvăluit că primește un bonus pentru fiecare gol și pasă devisivă. „O seară de generic nu doar pentru mine, ci pentru întreaga echipă.

Dacă ar fi să aleg un gol, cred că pe primul, acolo ne-am descătușat un pic. Sunt foarte fericit și nu ne vom opri aici. Sezonul ăsta, primele au venit assist-uri și acum urmează golurile.

Am avut nevoie de puțin timp să ne acomodăm cu Mister, să lucrăm cu el, să înțelegem ce vrea de la noi. Nu e ușor să schimbi o echipă într-o săptămână, iar de aici vom crește.

Era o criză de rezultate. Cred că am depășit momentul. De la zi la zi suntem din ce în ce mai încrezători, nu există vreo distracție în sânul echipei.

Toți ne dorim să câștigăm și doar atât. Am un bonus la fiecare gol și assist. Primă dublă azi, iar cu victoria ies bine”, a declarat el.

ADVERTISEMENT