Nadd Hu și Mario Fresh formează unul dintre cele mai noi cupluri ai showbizului autohton. Vestea că cei doi sunt împreună a luat pe toată prin surprindere, mai ales că artistul încă lansează piese ce par să facă referire la Alexia Eram, fosta parteneră.
În luna octombrie 2024, o informație neașteptată făcea valuri pe rețelele de socializate. Atunci, Mario Fresh își anunța despărțirea de Alexia Eram, fiica Andreei Esca, alături de care a a stat opt ani.
„Salutare tuturor! Vreau să clarific zvonurile care au circulat în ultima vreme. Da, este adevărat că eu și Alexia Eram am decis de comun acord să ne despărțim. A fost o decizie dificilă pentru amândoi, dar am realizat că este cea mai bună pentru noi în acest moment.
Vreau să subliniez că nu există resentimente între noi, din contră, ne respectăm și ne dorim binele unul altuia. Relația noastră va rămâne una bazată pe respect și prietenie. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin și pentru că ați fost alături de noi pe acest drum. Apreciez foarte mult înțelegerea și discreția voastră în această perioadă”, scria Mario în acea perioadă.
Au trecut trei luni de atunci și ambii și-au ținut viața amoroasă departe de ochii curioșilor. Cu toate acestea, atât Alexia, cât și Mario au fost văzuți alături de alți parteneri, semn că au trecut peste despărțirea din octombrie.
Dacă Alexia Eram a păstrat discreția în viața personală, Mario Fresh și-a asumat relația cu Nadd Hu după ce în presă s-a tot speculat că ar fi împreună. Acum, după ce au fost fotografiați de mai multe ori împreună, artistul a decis că este cazul să recunoască public parteneriatul cu blondina Nadina, pe numele ei real.
El a postat o fotografie cu tânăra influencer în secțiunea de Instagram Story, confirmând astfel zvonurile. În prezent, cei doi sunt în vacanță în Bali, profitând din plin de frumoasele începuturi ale relației. Între ei este o diferență de vârstă de 3 ani, Mario având doar 25 de primăveri, iar Nadd Hu, 28.
Nadia Hu este o tânără frumoasă, care atrage multe priviri. Cu toate acestea, pe lângă frumusețea pe care o emană, există și niște părți ascunse, mai puțin știute de publicul larg. Unii poate au observat, alții poate nu, dar bruneta are vânătăi pe partea interioară a brațului stâng.
Ei bine, FANATIK a descoperit motivul vânătăilor acesteia. Acesta a fost dezvăluit chiar de Nadd, într-o postare pe Youtube, realizată în urmă cu șapte ani. Atunci, ea a povestit că semnele de pe braț provin din copilărie, mai precis de la trei ani. Un accident cu apă fierbinte a dus la apariția acelor ”vânătăi”, care vor rămâne pe pielea fetei tot restul vieții.
„M-am urcat pe o masă în bucătărie când eram mică, aveam 3 ani. Era fierbătorul băgat în priză și, pentru că eram un bebe gras, s-a răsturnat masa cu mine, a căzut fierbătorul și mi-a rămas urma asta.
Pe mine nu mă deranjează în niciun fel. Am fost la câteva ședințe cu laser ca să o scot, doar că m-a durut extraordinar de tare. În fond, pe mine nu mă deranjează.”, povestea Nadd Hu în urmă cu câțiva ani.