Sport

Motivul pentru care o tânără atletă a fost la un pas de sinucidere: „M-am simţit de parcă n-aş avea ieşire”

Jessica Peris a fost aproape să-și pună capăt zilelor din cauza unei suspendări. Atleta a făcut dezvăluiri cutremurătoare în interviul acordat recent.
16.09.2021 | 17:21
Motivul pentru care o tanara atleta a fost la un pas de sinucidere Mam simtit de parca nas avea iesire
ADVERTISEMENT

În 2018, pe când se pregătea pentru Jocurile Commonwealth-ului și visa să calce pe urmele mamei sale, medaliată cu aur la ediția din 1998, Jessica Peris avea să treacă prin cea mai grea încercare din viața sa. Totul, după ce a fost depistată pozitiv la un test antidoping, suspendată patru ani și, obligată, pe cale de consecință, să se retragă.

Pentru că se considera nevinovată și nu putea accepta situația dificilă în care ajunsese, a ajuns în pragul depresiei și chiar a încercat să-și pună capăt zilelor cu o supradoză de somnifere. „Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că am fost dusă din casa mamei mele de către paramedici la un spital”, își începe atleta australiană povestea cutremurătoare, la trei ani distanță de episodul care a marcat-o pentru totdeauna.

ADVERTISEMENT

Cât despre interdicția primită, aceasta susține în continuare că în cazul său nu este vorba despre altceva decât o eroare a testelor și are de gând să-și caute dreptatea în instanță. „Încă lupt, procesul este în desfășurare”, anunță sportiva de 31 de ani.

Atleta Jessica Peris a încercat să-și pună capăt zilelor din cauza unei suspendări

Tatăl meu vitreg a murit într-un tragic accident de maşină în 2012. Asta m-a afectat, am crezut că sunt puternică. Am trecut prin multe experienţe traumatizante în trecutul meu. Am crescut într-o casă în care a existat multă violenţă.

ADVERTISEMENT

A fost destul de greu să trăiesc în umbra mamei mele şi pe urmele ei, este o presiune mare de purtat. Nu eram prea interesată de sport în copilărie. Apoi am găsit dragostea pentru atletism.

A fost un incident, a trebuit să mă retrag în 2018, după ce am fost depistată pozitiv. A fost absolut sfâşietor. Era peste tot, în fiecare ziar, în fiecare post de televiziune din ţară. A fost greu, foarte greu.

ADVERTISEMENT

  Încă mă lupt pentru dreptate, procesul este în desfăşurare şi cred că asta mi-a afectat grav sănătatea mintală. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc (n.r. despre tentativa de sinucidere) este că am fost dusă din casa mamei mele de către paramedici la un spital.

M-am simţit de parcă n-aş avea ieşire. Nu mai voiam să fiu aici. Este cu siguranţă unul dintre cele mai mari regrete ale mele din viaţă. Dacă nu m-aş fi trezit, fiul meu nu ar avea o mamă, mama mea nu ar avea o fiică. Dar la asta m-a împins suspendarea din activitate”, s-a confesat Jessica Peris în ediția de miercuri seara a emisiunii  SAS Australia.

ADVERTISEMENT

O fostă luptătoare de wrestling s-a sinucis: „Nu înțelegeți ce singuratică mă simt?”

Dacă atleta australiană a fost transportată în timp util la spital și a trecut peste acel episod dureros, Shannon Claire Spruill – cunoscută în lumea wrestlingului drept „Daffney Unger – nu a mai putut fi salvată. La începutul lunii septembrie, polițiștii au găsit-o fără suflare în locuința sa din Atlanta. Cel mai probabil, aceasta și-a pus capăt zilelor imediat după încheierea unei transmisiuni live pe rețelele de socializare.

„Sunt singură? Nu înţelegi ce singuratică mă simt? Nu vreau să fac nimic care să-mi poată deteriora creierul, vreau să fie studiat, ca generaţiile viitoare să ştie. Nu fi prost ca mine”, au fost cuvintele sportivei de 46 de ani, rostite în timp ce ținea în mână un pistol.

Cunoscută pentru  porecla, „Scream Queen” și stilul adoptat în ring, Unger a participat de-a lungul carierei la Campionatul Mondial de lupte și o mulțime de competiții din lumea wrestlingului, desfășurate spre sfârşitul anilor 1990, respectiv începutul anilor 2000. În ultima perioadă milita pentru conştientizarea sănătăţii mintale şi îi îndemna pe cei din jur să apeleze fără ezitare la ajutor de specialitate dacă au nevoie.

ADVERTISEMENT
Tags: