Naționala României are o singură opțiune clară pentru postul de fundaș stânga, unde Bancu e titular incontestabil. Raul Opruț și Andres Dumitrescu, convocați de Edi Iordănescu la națională, au decis se revină în SuperLiga la scurt timp după transferurile în Belgia, respectiv Cehia.
Transferat pe un milion de euro la Slavia Praga, Cristi Coste a remarcat că Dumitrescu a decis să revină la Sfântu Gheorghe după doar jumătate de an în care a fost rezervă în Cehia: „Andres înapoi la Sepsi. Nu sună chiar OK pentru el. Deși a început bine, îl lăudasem, jucase și în Europa League cu Slavia, a avut prestații în regulă o lună, două.
Andrei Vochin a punctat că se mai află un jucător exact în aceeași situație: „Nu sună bine, da. Acum cred că la toți jucătorii sunt situații de genul ăsta. E în situația asta și Opruț, alt fundaș stânga care s-a dus la ultimul loc din Belgia, nu joacă și se întoarce.
Cred că aici s-ar putea să conteze și o dorință a jucătorilor de a veni într-un loc unde știu sigur că vor putea evolua pentru că există post deschis la naționala României pentru zona de fundaș stânga”.
Raționamentul din spatele revenirii lor la echipele de unde au plecat a fost deslușit de același Andrei Vochin: „Asta este clar. Acolo cred că în momentul ăsta există Bancu, o certitudine, și în rest numai semne de întrebare. Și Opruț care a jucat în echipa națională și Dumitrescu, convocat la ultima acțiune la echipa națională și speră să prindă poziția asta.
Alin Buzărin are și el o explicație pentru criza de fundași stânga din fotbalul românesc: „Așa se întâmplă cu posturile dintr-un fotbal sărăcuț ca al nostru, de un anumit nivel, care sunt monopolizat pentru 10-15 ani de același om, cum a fost la noi cu Raț. Nu ți-ai pus niciodată problema cine e fundaș stânga la națională timp de peste un deceniu. Are 113 meciuri. El și-a făcut treaba”.
Analistul e de părere că la fel au stat lucrurile și în banda dreaptă a apărării: „Am suferit și dincolo cu Dan Petrescu și Contra. 20 de ani am avut fundași dreapta unul după celălalt, la un moment dat chiar amândoi”.
Andrei Vochin nu este însă în totalitate de acord: „Deși au mai încercat și Latovlevici în zona respectivă, dar nu puteai să-l scoți pe Raț. Aici el nu are nicio vină. Contra l-a mai scos pe Dan Petrescu și a devenit titular. L-a scos de tot în Italia cu Boloni atunci”.
Alin Buzărin aduce aminte ce s-a întâmplat la un alt meci important: „Dar în aceeași vară, mai devreme, când ne-a bătut Portugalia, a dat Costinha gol cu capul în ultimul minut, a jucat Contra fundaș și Petrescu un pic mai sus”.
Andrei Vochin a recunoscut că nu se aștepta ca cei doi să ajungă direct la cluburi din străinătate: „Cred că e un semn de slăbiciune să te întorci după jumătate de an acasă, dar cred că și surpriza transferurilor a fost la fel de mare. Și în cazul lui Opruț și în cazul lui Dumitrescu”.