Fotbal intern

Motivul pentru care s-a anulat golul lui Benzar la FCSB – U Craiova. Ce i-a spus asistentul lui Hațegan

01.04.2019 | 21:50
Motivul pentru care sa anulat golul lui Benzar la FCSB  U Craiova Ce ia spus asistentul lui Hategan

FCSB a trimis la CCA o scrisoare oficialăprin care solicită motivul pentru care s-a anulat golul lui Romario Benzar în partida câștigată cu U Craiova, scor 3-2. 

Motivul pentru care s-a anulat golul lui Benzar la FCSB – U Craiova

Telekom Sport anunță însă deja explicația anulării acestui gol. Conform sursei citate, asistentul Sebastian Gheorghe a crezut că Ioan Hora ar fi atins mingea de două ori înainte ca aceasta să ajungă la Benzar. Pe reluări se poate vedea clar însă că Hora a atins mingea o singură dată, astfel că golul a fost perfect valabil.

De altfel, decizia a fost luată cu întârziere, Hațegan îndreptându-se la un moment dat spre centrul terenului, înainte ca Sebastian Gheorghe să-l informeze prin cască de faptul că golul ar trebui anulat. Din fericire pentru brigada de arbitri, această eroare nu a influențat rezultatul, FCSB câștigând în cele din urmă cu 3-2.

Faza golului anulat la Benzar
Faza golului anulat la Benzar

Nu a fost singura fază controversată din meci. Ion Crăciunescu a dezvăluit ulterior că golul marcat de Dennis Man ar fi trebuit anualat pentru o poziție de ofsaid, iar golul lui Alexandru Cicâldău trebuia anulat după un fault al jucătorului de la Craiova asupra lui Benzar.

În urma acestui succes, FCSB a trecut din nou peste Craiova în clasament, cu două puncte avans. Roș-albaștrii au de recuperat însă un handicap de cinci puncte față de CFR Cluj, formație împotriva căreia pierdeau clar pe Arena Națională în luna decembrie. După acel eșec, Nicolae Dică a plecat de la echipă.

Becali anunță că vrea arbitri străini la meciurile pe care FCSB le va disputa în play-off cu CFR Cluj. Ardelenii au șase victorii consecutive în acest moment, cinci dintre ele obținute cu Alin Minteuan pe bancă, iar ultima cu Dan Petrescu.

În următoarea etapă, FCSB are meci tot pe teren propriu, cu Sepsi.