Simona Gherghe este una dintre cele mai apreciate vedete tv din România. Aceasta a reușit să ajungă la inimile publicului, astfel că se bucură de o comunitate generoasă pe contul ei de socializare. Tocmai din acest motiv, mulți au rămas surprinși în momentul în care au văzut că vedeta lipsește.
În general, Simona Gherghe este extrem de activă pe contul său de Instagram. Vedeta le povestește fanilor săi mai tot ceea ce se întâmplă în viața sa. Iar asta e valabil fie că vorbim de vești bune, sau altele mai rele. De această dată însă, prezentatoarea de la Mireasa a dispărut complet.
Aceasta nu a mai postat nimic recent pe contul ei de Instagram. De asemenea, ultima sa postare de pe feed este de acum o săptămână. Tocmai din acest motiv, în momentul în care fanii au văzut că aceasta lipsește în ediția de luni, 20 martie, de la Mireasa, au început să își facă griji.
Deși mulți se așteptau ca show-ul de la ora 14.00 să fie prezentat de Simona Gherghe, iată că în platou a apărut Gabriela Cristea. Aceasta nu a oferit prea mute detalii despre lipsa colegei sale. Un lucru este cert și anume că vedeta nu a putut ajunge în platoul emisiunii.
S-ar părea că Simona Gherghe se confruntă cu o serie de probleme personale, drept urmare, a fost nevoie ca aceasta să fie înlocuită. Momentan însă, vedeta nu a dat niciun detaliu în acest sens. Totuși, nu ar fi însă prima oară când Simona Gherghe este înlocuită de Gabriela Cristea.
Astfel, pe soția lui Tavi Clonda fanii o vor putea vedea pe micile ecrane destul de des zilele această. Pe lângă faptul că o înlocuiește pe Simona Gherghe, Gabriela Cristea mai prezintă și emisiunea Mireasa – Capriciile Iubirii de la Antena Stars, apreciată de altfel de publicul larg.
Amintim că în ultimele săptămâni, Simona Gherghe s-a confruntat cu probleme mari din cauza gripei. Deși a încercat să își protejeze copiii atât cât a putut, până la urmă aceștia s-au îmbolnăvit. Mai apoi, ea le povestea fanilor săi că trece prin niște momente estul de dificile.
Referitor la show-ul Mireasa, prezentat de Simona Gherghe, acesta este unul dintre cele mai urmărite show-uri de matrimoniale din România de o bună perioadă de timp. Nenumărați tineri vin aici în speranța că reușesc să își găsească sufletul pereche.
În cazul multora, norocul le-a surâs deja, iar Mireasa a fost chiar show-ul de care aveau nevoie pentru a fi fericiți. Spre exemplu, Ionela și Teodor, concurenții din sezonul 4 al emisiunii au devenit părinți. De asemenea și alți concurenți s-au căsătorit ulterior și se înțeleg de minune.