Noul Stadion Dinamo trebuia să fie gata de ceva ani, însă abia la început de 2026 a început demolarea arenei vechi. Lucian Bode, fostul ministru de Interne, a explicat în direct ce a condus la întârzierea proiectului care era prevăzut inițial pentru Euro 2020.
Dinamo va avea în sfârșit o nouă arenă, la ani buni după data inițială în care stadionul trebuia să fie dat în folosință. „Câinii” au fost nevoiți să aștepte, în comparație cu rivalii din Ghencea sau Giulești.
Lucian Bode, fostul ministru de Interne, a fost prezent în studioul emisiunii „FANATIK Dinamo” și a explicat, în detaliu, de ce refacerea stadionului Dinamo a durat atât de mult, deși trebuia să fie gata pentru Euro 2020, competiția care s-a desfășurat pe 11 stadioane din Europa, printre care și Arena Națională din București.
„Dacă ar fi să dăm un răspuns așa elaborat, nu ne-ar ajunge câteva ore. Eu o să sintetizez foarte pe scurt. Pornind de la ce s-a întâmplat în 2017, cred că ne amintim cu toții, Guvernul României a emis o Hotărâre de guvern prin care acest complex, Complexul Sportiv Dinamo, a fost trecut din domeniul privat al statului în domeniul public al statului, cu toate consecințele legale care decurg din această schimbare de încadrare.
În acel moment, practic, hotărârea de guvern a fost dată în direcția în care și celelalte arene din București: Ghencea, Rapid și Arcul de Triumf, intrau în procedură de modernizare și de realizare a obiectivelor în perspectiva Campionatului European. Din păcate, atunci a apărut, s-a deschis un conflict între Clubul Sportiv Dinamo și Asociația Club Sportiv Fotbal Club Dinamo.
Acest conflict juridic s-a desfășurat, s-a întins pe aproape doi ani de zile, 2017, final de 2018, exact perioada în care toate procedurile trebuiau făcute și Dinamo a rămas, să spun așa, de căruță, pentru că era în proces, era aceste procese cu termenele pe care le știm, cu toate că la final de 2018, undeva cred că în noiembrie, instanța a dat câștig de cauză Clubului Sportiv Dinamo, dar era deja târziu.
Încă un element foarte important. Tot în 2017, în mandatul doamnei ministru a afacerilor interne, Carmen Dan, în baza unei sesizări, domnia sa a trimis corpul de control al Ministrului să verifice anumite aspecte care erau sesizate acolo, dacă mi-amintesc bine, de abuz în serviciu, de anumite modernizări ale stadionului care nu s-ar fi realizat. Corpul de Control a realizat un raport, iar raportul a fost transmis către parchet. Parchetul, evident, în baza acestui raport a deschis un dosar penal in rem și acest dosar, coroborat cu procesele din instanță de care vorbeam între CS și Asociația Club Sportiv Dinamo, au blocat practic, definitiv, demersul sau intențiile clubului de a intra pe lista de finanțare a Guvernului României prin Compania Națională de Investiții. Și acestea practic au fost motivele principale”, a explicat inițial Lucian Bode.
Totuși, un proiect de amploarea celui care a fost aprobat în cele din urmă pentru reconstruirea stadionului Dinamo a întâlnit în calea sa mai multe obstacole, fără a căror depășire nu s-ar mai fi ajuns nici măcar astăzi la începerea lucrărilor. Lucian Bode a explicat, pas cu pas, cum s-a stabilit și aprobat totul.
„Eu am preluat în decembrie 2020. Printre proiectele prioritare ale Ministerului, am considerat că este absolut obligatoriu să introduc și realizarea arenei multifuncționale Dinamo. Mai ales că știam din mandatul de la Transporturi cât de important era ca România să fi avut 4 stadioane modernizate pentru Euro.
În 2021, după ce ne-am definit strategia, primul lucru pe care l-am făcut a fost să trimit o adresă către parchet în care am solicitat să ni se comunice dacă intențiile noastre de dezvoltare acestui proiect, de realizare a acestui proiect, împietează ancheta pe care ei o au în desfășurare. Am explicat ce vrem să facem și am întrebat dacă acest lucru se bate cu ceea ce au ei. Răspunsul a fost că nu. Ceea ce pentru noi a fost gura de oxigen de care aveam nevoie. În 2022 s-a clasat acel dosar.
Noi, în momentul acela, am dat tema de proiectare și am explicat aici cum am ajuns la 25.000 de locuri. După aceea, Clubul Dinamo a fost obligat să revină asupra tuturor deciziilor juridice în interne de asumare, de realizare acestui obiectiv și s-a emis o hotărâre în acest sens. Mai apoi a fost notificat Ministerul Dezvoltării, care a introdus în lista sinteză, așa se numește, a Companiei Naționale de Investiții și această investiție, iar în mai, nu mai ne-aș vrea să greșesc, dar cred că de ziua clubului, în 2022, la 74 de ani, i-am înmânat dosarul investiției Ministrului Dezvoltării de atunci și de acum, domnul Cseke Attila, care din momentul acela a preluat mingea în terenul lui și au urmat toate procedurile.
Primăria a emis certificatul de urbanism, iar în 2023 au fost și anumite blocaje care au apărut. Noi ne așteptam ca în 2 ani de zile lucrurile să se finalizeze, demolare, execuție, dar a fost nevoie de proiectare și relocare canal termic, proiectare și relocare magistrală de apă, spor de putere, clarificarea situației legate de heliport.
Pe actualul amplasament s-a decis realizarea acestui obiectiv. Au urmat, cum am spus, 2023-2025 toate procedurile de relocare a celor utilități, de aprobare a noilor indicatori tehnico-economici, de bugetarea de către Minister prin Clubul Sportiv Dinamo a celor 26 de milioane, de asocierea cu primăria sectorului 2, și în final licitația și semnarea contractului de execuție și emiterea ordinului de începere. Așa am ajuns pe scurt, iată, după aproape 9 ani de zile, în care din păcate Dinamo a suferit. Acest stadion nu este doar un proiect de infrastructură sportivă, ci un obiectiv strategic, de interes public, și o nevoie reală pentru sportul din România și pentru una dintre cele mai puternice comunități de sportivi și suporteri”, a detaliat Lucian Bode.
Lucian Bode a ținut să sublinieze progresul semnificativ făcut de Dinamo la nivelul tinerilor sportivi. În urmă cu 5-6 ani, clubul bucureștean stătea execrabil la acest capitol, în timp ce acum cifrele sunt încântătoare și emit perspective pentru viitor.
„În acest moment, sunt 10 academii care funcționează în interiorul clubului sportiv Dinamo cu performanță extraordinară. Rezultatele de la Olimpiadă vorbesc de la sine. Aceste academii de copii și juniori au fost înființate în 2020: handbal, fotbal, înot, box, polo și așa mai departe.
Astăzi sunt peste 3.000 de copii anual, peste 3.000 de copii frecventează aceste academii, față de aproape zero. Vă dau exemplu handbalul, când a venit în proiect Xavi Pascual, în 2021, a venit la Dinamo, zero copii și juniori erau atunci. Astăzi sunt peste 500!”, a mai spus fostul ministru de Interne la „FANATIK Dinamo”.