Motivul real pentru care campionul mondial Mihai Covaliu s-a apucat de scrimă. Exclusiv

Mihai Covaliu recunoaște că scrima l-a atras din cauza faptului că putea lupta, pentru prima dată, cu o armă adevărată. De la cavaleri și prințese la brazii uscați de Crăciun, marele campion ne dezvăluie cum a început pasiunea lui pentru acest sport.

Marele campion mondial Mihai Covaliu dezvăluie cel mai greu moment din viața lui

Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, marele campion mondial la scrimă Mihai Covaliu mărturisește că, inițial, s-a apucat de fotbal. Abia după ce și-a dat seama că poate lupta cu o armă a decis să facă scrimă.

Aflăm care a fost cel mai greu moment din viață sportivului și cât de greu i-a fost să-l vadă pe fiul sau călcându-i pe urme. Campionul mondial Mihai Covaliu ne explică care sunt punctele periculoase ale acestui sport și ce a făcut cu primii bani pe care i-a câștigat.

“Nu știam nici măcar ce înseamna scrima”

Ce te-a atras la acest sport?

-În primul și în primul rând nu știam de la început ce este scrima, nici măcar ce înseamnă scrima. După aceea antrenorii care au venit să facă selecția la Școala Generală numărul 19 din Brașov ne-au explicat despre cavaleri, muschetari, despre prinți, prințese, dueluri, săbii, florete, spade. Atunci mi-am adus aminte că, după sărbătorile de iarnă, se aruncau brazii și noi ne făceam din ei spade sau săbii și ne duelam cu cu ele.

Digi24.ro

Ayatollahul Khamenei, răspuns pentru Trump. Avertisment dur pentru SUA: „Pagube ireparabile”

Eram foarte pătrunși de de toată această acțiune pe care o făceam cu selectarea celui mai bun brad. Să nu fie nici prea mare nici prea mică spada, să-l decojim de crengi, să-l tăiem să-l facem săbii tocmai bune pentru a fi gata de de luptă. Deci fiecare căuta să își caute arma, sabia, floreta, spada potrivită.

Mihai Covaliu a decis: “Puteam fi diferit de toți prin scrimă, puteam lupta cu o armă”

Știu că ai început cu fotbalul.

-Fotbal jucam de mic. Practic atunci când am început să merg, ca orice copil din acea perioadă sau ca majoritatea copiilor, dădeam cu piciorul în minge pentru că fotbalul e jocul tuturor copiilor. Mirajul mingii, al golului și, peste toate, spiritul de de echipă m-au atras la fotbal. Pot spune că eram unul dintre cei mai buni. Dar mi-am dat seama de faptul că puteam fi diferit de toți prin scrimă, că puteam lupta cu o armă.

Digisport.ro

Italienii sunt "șocați"! Urmează să se anunțe oficial înlocuitorul lui Cristi Chivu

Mi s-a părut captivantă masca și jocul de anticipație. Aceste lucruri sunt motivante pentru un copil. Când un copil vede o sabie sau o floretă veți putea vedea bucuria și după aceea dorința de a pune mâna și de a se lupta. Cred că este în în ADN-ul fiecărui copil pentru că, o bună perioadă de de timp din trecutul nostru, oamenii au folosit aceste arme pentru diferite întrebuințări.

“Acest sport este periculos și dureros”

Ca toate sporturile are și scrima doza ei de periculozitate. Care este cel mai rău scenariu care se poate întâmpla?

-Este o întrebare care începe să prindă sens în mintea oricărui copil în momentul în care își dă seama că acest sport este periculos și dureros. În momentul în care capeți puțină forță și puțină experiență și știi să mânuiești aceste arme puțin mai bine, încep întrebările și conștientizarea pericolului. Deși pare periculos când privești de afară, scrima nu este un sport periculos. Echipamentele sunt de foarte bună calitate și te protejează în toate circumstanțele. Iar aici vorbim de de antrenament, competiție, demonstrații.

Deci nu există niciun pericol. Scrima e, în primul rând, un sport în care înveți să-ți respecți adversarul din fața ta, să lupți corect. Trebuie să te oprești atunci când apare un pericol de accidentare. Acesta se semnalizează prin ridicarea mâinii și atunci adversarul este obligat să se oprească. Regulamentele sunt foarte clare, convențiile sunt foarte bine respectate. Deci din punctul acesta de vedere nu sunt foarte mari amenințări.

Mihai Covaliu, marele campion mondial: “Nu pot să câștigi fără să înveți întâi să pierzi”

Cât de duri au fost antrenorii cu tine?

-Atât de duri au fost încât am ajuns campion olimpic. Nu pot să câștigi fără să înveți întâi să pierzi. Și în acest sport antrenorii trebuie să aibă o conduită care să impună respect. Să impună această apreciere pe care orice maistru trebuie să o aibă din partea copiilor, din partea elevilor. Și de aici există o relație de de respect reciproc. În sport există o singură cale spre succes, să faci ceea ce trebuie.

Cum spunea domnul Octavian Bellu, cel mai de succes antrenor al lumii: “când am ajuns antrenor m-am gândit,  am dat filmul înapoi la copilăria mea și nu am aplicat cu sportivii mei ceea ce nu mi-a convenit mie. Am aplicat în schimb ceea ce mi-a dăruit fiecare antrenor în decursul fiecărei etape de dezvoltare din cariera mea.”

În 2005 deveneai campion mondial. Te-a schimbat acest lucru, ai început să te vezi altfel?

-Până în 2005 când am devenit campion mondial, în 2000 am devenit campionul olimpic la individual, nu la echipe. Întreaga mea carieră a fost un pic răsturnată. Am început întâi cu cele mai importante medalii și după aceea am ajuns la medaliile de argint sau de bronz.

Deci am luat-o puțin invers decât ar fi normal, dar am muncit foarte mult pentru tot. Am visat și mi-am îmbunătățit fiecare versiune a mea, dacă pot folosi acest termen, în fiecare zi. Titlul mondial a venit firesc, îl așteptam, se așteptau și adversarii mei și s-a întâmplat în 2005.

Mihai Covaliu vorbește despre titlul mondial: “E o luptă care se duce permanent”

În momentul în care devii campion mondial, care este următorul pas, ce poți să-ți dorești mai mult?

-Știm cu toții că e foarte ușor, sau întâmplător, să ajungi în vârf, dar este mult mai greu să te menții acolo. După fiecare titlu pe care l-am obținut în cariera mea, trebuia să și confirm această performanță în anul următor și în anii următori. E o luptă care se duce permanent cu tine și după aceea cu cei din jurul tău. Trebuie să găsești acele ancore, acele obiective care să te motiveze.

Să reușești să faci o planificare bună pentru a-ți îmbunătăți performanțele, pentru a le desăvârși. Să-ți dai seama ce ai greșit în pregătire sau în strategie și să nu mai repeți în anul sau anii următori. Pe măsură ce ai mai multe cunoștințe e clar că și deciziile pe care le vei lua vor fi mai eficiente.

Îți aduci aminte care a fost cel mai fericit moment din cariera ta? Dar cel mai nefericit?

-Cel mai fericit a fost când am câștigat titlul olimpic. Modul în care am reușit, fără să fiu favorit pe hârtie. Îl consider unul dintre momentele fericite din cariera mea, dar cu siguranță fiecare reușită are o particularitate special. Am învățat să mă bucur de fiecare moment și de fiecare reușită.

Am mai învățat ceva care cred că este, poate, la fel de important, dacă nu mai important: trebuie să te bucuri de călătorie. Trebuie să te bucuri de fiecare zi până ajungi la a-ți îndeplini obiectivul, visul.  Fiecare pas contează, fiecare asalt, fiecare meci contează.

Sigur că momentele nefericite trec automat în planul secund de multe ori se se estompează. Le uiți, ele nici nu mai rămân în memoria ta pentru că bucuria, fericirea, împlinirea iau locul acestor momente mai puțin plăcute.

Vlad, fiul lui Mihai Covaliu, este și el campion mondial la scrimă

Vlad, fiul tău, a urmat aceeași carieră. Nu ți-a fost greu să-l vezi trecând prin aceleași momente, ca tine?

-Nu eu am ales ca Vlad să facă scrimă, el a ales. A mai făcut fotbal și înot și Aikido, a crescut cu doi părinți care au respectat scrima. La fel ca mine a început în joacă și el, fără să fie nicio presiune pe el, doar bucurie. Bucuria de a fi într-o comunitate și a te bucura de colegii tăi și de ceea ce faci acolo. Atunci când joaca s-a terminat și au început performanțele normal că am intervenit eu. L-am ajutat cum m-am priceput și i-am dat ce îi trebuia lui. Nu mi-a fost deloc greu, nu pot spune că au fost momente grele.

Sunt anumite momente în care trebuie să te concentrezi, dar sunt și momente în care jocurile fac parte din pregătire pentru a dezvolta acele aptitudini benefice pentru scrimă. Vorbesc de reflexe, concentrare, orientare în teren, analiza adversarului, atenția distributivă. Sunt foarte foarte multe lucruri pe care trebuie să le iei în calcul și toate îți aduc un plus în ceea ce înseamnă dezvoltarea ta.

Cum a fost în perioada liceului, erai timid sau cel mai rebel?

-Deja făceam sport de performanță, începusem să am rezultate bune și pe plan internațional în perioada liceului. Aveam timp mult mai puțin pentru a fi rebel și deja intrasem într-o disciplină pe care o impunea realizarea rezultatelor.

Îmi doream deja să fiu cel mai bun și toată energia și concentrarea erau canalizate pe două aspecte. Unul era terminarea studiilor din liceu. Al doilea îmbunătățirea calității mele ca sportiv, a nivelului tehnico-tactic din acea perioadă.

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

-Cred că întrebarea se referă la scrimă (râde, n. red.). A fost în jurul vârstei de 10 ani, iar de o fată mult mai devreme.

“Banii sunt făcuți să fie cheltuiți”

Mai ții minte când ai câștigat primii bani pe ce i-ai cheltuit?

-Primul salariu pe care l-am primit de la Clubul Sportiv Tractorul Brașov i l-am dat mamei mele. I-am spus că așa consider eu că e normal, să îi dau ei că ea știe ce să facă cu acei bani. A fost un moment foarte apreciat, mama m-a luat în brațe. Banii sunt făcuți să fie cheltuiți, dar e bine să fii chibzuit și e bine să să nu-i risipești atunci când îi ai.

Mihai Covaliu, cel mai greu moment din carieră: “Am acceptat cu greu această înfrângere”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?

-Din cele patru ediții de jocuri la care am fost, cel mai greu a fost la Atena în 2004. Veneam după aurul de la Sydney, eram vicecampion mondial în 2023 și eram cotat printre favoriți la câștigarea unei medalii la acea ediție a Jocurilor Olimpice. Cu toată această presiune plus presiunea pe care am pus-o și eu pe mine e normal că nu am reușit să trec de momentul sferturilor. Am pierdut la un singur punct. Am acceptat cu greu această înfrângere.

Dar asta nu m-a împiedicat să merg mai departe și în 2005 să câștig Campionatul Mondial și să devin campionat mondial. Acum spun că anii care au urmat au adus dorința de a reuși, dar înaintam în vârstă și au venit Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008. Acolo am reușit să câștig medalia de bronz și să ies din arena competițională cu fruntea sus. A fost o medalie pe care am obținut-o foarte greu, a fost un turneu extrem de puternic. Am fost extrem extrem de bucuros și de fericit pentru că am reușit să câștig a doua medalie la o ediția Jocurilor Olimpice la individual.

Ce nu știe lumea despre tine?

-În primul și în primul rând sunt sunt un om normal. Îmi place să petrec timpul cu familia, cu copiii mei, cu părinții, cu fratele meu la Brașov. Nimic nu e mai important în viață decât să te bucuri că ești sănătos, că ai prieteni, că poți fi de folos. În rest merg la pescuit, din păcate din ce în ce mai rar. Delta este unul dintre locurile mele preferate.

În rest îmi place să citesc o carte bună, să văd un film bun, să merg la o cafea cu soția, doar noi doi. Să merg la diferite evenimente sau să particip la la competiții. Acum vreau să ajut cât de mult pot fiecare sportiv care se pregătește pentru a participa la un campionat mondial, european sau Jocuri olimpice.

Modestia unui campion mondial: “Am păstrat contactul cu solul și cu realitatea”

A existat vreun moment în viața ta în care celebritatea ți s-a urcat la cap?

-Cred că asta trebuie să îi întrebați pe alții. În general am păstrat contactul cu solul și cu realitatea pentru că unul dintre motto-urile mele în viață este legat de ceea ce a spus marele nostru Constantin Brâncuși. Faptul că ajungi la modestie apropiindu-te de sensul firesc al lucrurilor,  mă ghidez în viață dupa asta.

Dacă ar fi s-o iei de la început, ce greșeală crezi că nu ai mai repeta?

-Greșelile sunt importante în viață și cred că pot face diferența dintre bine și rău. E important să îți asumi faptul că poți să greșești. De asemenea trebuie să mergi mai departe tot timpul, să te ridici și să crezi că poți fi mai bun.

Am trecut printr-un astfel de moment în 2004, atunci am făcut o greșeală. Atunci când nu-ți atingi obiectivul e clar că ai făcut greșeli. După aceea am mers mai departe și am reușit să câștig titlul de campion mondial în anul imediat următor.