Europa industrială e într-o criză extrem de puternică, una cum nu s-a mai văzut de ani buni, iar motorul principal al continentului începe să se plângă tot mai mult de dezastrul cu care se confruntă.
Germania, acolo unde industria chimică dă semne serioase de oboseală și nu doar din cauza războiului din Iran, se confruntă cu o realitate dură de ceva timp încoace. Produsele chimice devin rare, prețurile explodează aproape de la o zi la alta, iar industria funcționează în regim de criză.
Totul pornește de la un cumul de factori, printre cei principali aflându-se războiul din Orientul Mijlociu, care a aruncat în aer rutele comerciale și aprovizionarea cu materii prime. În paralel, Germania se confruntă cu propriile probleme structurale (costuri energetice ridicate, birocrație + procesul vizibil de dezindustrializare). La prima vedere, povestea pare una strict germană. În realitate, efectele se simt în întreaga Europă, inclusiv în România.
Industria chimică germană nu este doar un sector economic, ci o infrastructură invizibilă care alimentează aproape toate industriile moderne: de la plasticul din bordul unei mașini până la îngrășămintele folosite pe câmp sau ingrediente din medicamente. Așadar, totul pornește din chimie. De aceea, atunci când industria chimică intră în criză, întreaga economie europeană începe să scârțâie.
Potrivit lui Wolfgang Große Entrup, directorul general al Asociației Industriei Chimice din Germania, companiile din sector operează acum „într-un mod de criză”, notează Frankfurter Allgemeine Zeitung în ediția din 13 martie 2026. Situația e atât de gravă încât organizația refuză să facă prognoze pentru anul în curs, iar cifrele sunt îngrijorătoare. De trei ani, capacitatea de producție a industriei chimice este utilizată sub pragul de rentabilitate. Din 2021, comenzile au scăzut cu aproximativ 25%, iar în chimia de bază scăderea a ajuns la aproape 30%. Cu alte cuvinte, fabricile funcționează, dar nu mai produc suficient pentru a fi profitabile.
Una din cele mai mari probleme vine din Orientul Mijlociu. Strâmtoarea Ormuz, ruta maritimă vitală dintre Iran și Oman, a devenit aproape impracticabilă pentru transportul de mărfuri. Această zonă este una dintre cele mai importante artere energetice și industriale ale planetei. Prin ea trec petrol, gaze și materii prime chimice esențiale pentru industrie. Când fluxul încetinește, întregul lanț industrial global simte șocul. Companiile europene raportează deja lipsuri de produse esențiale precum: amoniac pentru îngrășăminte, fosfați, heliu industrial și sulf. Toate aceste substanțe sunt fundamentale pentru agricultură, industrie și tehnologie.
Un alt efect neașteptat vine din Asia. Pe măsură ce materiile prime devin mai rare, companiile chineze au început să își păstreze produsele pe piața internă, în loc să le exporte. Practic, lanțurile de aprovizionare globale încep să se fragmenteze. Tot mai mulți furnizori invocă clauza de forță majoră suspendând livrările din cauza circumstanțelor externe. Rezultatul constă în prețuri mai mari și incertitudine pentru industrie.
Pe lângă criza globală, Germania și cu problema dezindustrializării. Între 2022 și 2025, industria chimică europeană a închis aproximativ 9% din capacitățile de producție. În Germania, 135 de companii au intrat în insolvență în acea perioadă. „Pierdem industrie”, spune Entrup, conform publicației deja menționate.
Pentru România, evoluțiile din industria chimică germană nu reprezintă o problemă dintr-o altă țară. Economia românească este profund conectată la industria germană. Germania este principalul partener comercial al României, iar multe lanțuri industriale pornesc de acolo. În special industria chimică germană furnizează produse intermediare pentru industria auto, industria farmaceutică, agricultură, construcții, baterii și industria plasticului. Când acest sistem începe să aibă probleme, efectele se propagă foarte repede.
Exemplul cel mai clar este industria auto. România a devenit un hub important pentru producția de componente auto, fabricile din țară livrând piese către giganții europeni ai industriei. Aceste componente nu sunt doar metal. Mașinile moderne conțin cantități uriașe de materiale chimic: plastic, adezivi, vopsele, materiale compozite, spume, lubrifianți sau baterii.
Companii germane precum BASF furnizează multe dintre aceste materiale pentru industria auto europeană. Dacă aceste produse devin mai scumpe sau mai greu de obținut, costurile cresc pentru întreaga industrie, iar fabricile din România simt imediat presiunea.
Alt sector vulnerabil este agricultura. Produsele precum amoniacul și fosfații sunt esențiale pentru fabricarea îngrășămintelor, iar dacă aceste materii prime devin mai rare, prețurile cresc. România, una din puterile agricole ale Europei de Est, depinde în mare măsură de aceste produse. Costurile mai mari pentru îngrășăminte se traduc în prețuri mai mari pentru fermieri și, inevitabil, scumpirea alimentelor.
În tot acest tablou îngrozitor, există și o veste bună. În timp ce industria chimică scade, sectorul farmaceutic continuă să crească. Producția farmaceutică din Germania a crescut cu aproximativ 4,5%, iar cifra de afaceri cu peste 5%. Companii precum Bayer investesc și produc la un nivel tot mai ridicat. Lanțul farmaceutic european este puternic interconectat. Un alt domeniu unde Europa spera să recupereze teren este producția de baterii. Planul era simplu: construirea unei industrii europene capabile să concureze cu Asia. Realitatea este alta. Potrivit liderilor industriei, producția de celule pentru baterii rămâne dominată de companii asiatice, Europa nereușind să creeze un lanț industrial competitiv.
Industria chimică germană acuză politicienii europeni că acționează prea lent. Inițiative precum „buy european” sau alianțele industriale propuse de Franța sunt privite cu scepticism. Potrivit liderilor din industrie, Europa încă nu a găsit o strategie clară pentru a-și proteja industria.
Nemulțumirea din industrie crește, reprezentanții sectorului chimic amenințând cu proteste la Berlin pentru a atrage atenția asupra situației. După schimbarea guvernului german, companiile aveau așteptări mult mai mari. Măsurile inițiate pentru reducerea costurilor (cum ar fi prețul preferențial al electricității pentru industrie, compensarea prețului energiei ori eliminarea taxei pentru stocarea gazelor) ar putea avea un efect de sprijin doar că, niciuna din aceste măsuri nu au ajuns la porțile fabricilor, potrivit lui Entrup.
Fondul special pentru modernizarea infrastructurii este, ce-i drept, util și oferă companiilor timp, dar nu e o soluție reală pentru rezolvarea definitivă a tuturor problemelor. Asociația germană cere renunțarea la revizuirea directivei europene privind substanțele chimice REACH, dar și o reformă a sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii de carbon. Concret, industria dorește o perioadă mai lungă de alocare a certificatelor gratuite și reducerea birocrației.