Sport

Mourinho, umilit de gașca nebună a Norvegiei: „Părea pierdut la fiecare gol primit de AS Roma!”

Jose Mourinho a fost umilit de Bodo Glimt, care a învins-o pe AS Roma, scor 6-1.
21.10.2021 | 22:32
Mourinho umilit de gasca nebuna a Norvegiei Parea pierdut la fiecare gol primit de AS Roma
ADVERTISEMENT

Este o înfrângere zdrobitoare a Romei în Conference League, fiind de altfel chiar primul meci din cariera de antrenor a lui Jose Mourinho, în care o formație pregătită de portughez primește șase goluri.

Bodo Glimt este campioana Norvegiei și una dintre marile revelații ale fotbalului nordic, recunoscut în special, în sezonul trecut, pentru rata mare de goluri marcate la fiecare meci.

ADVERTISEMENT

Mourinho, umilit de gașca nebună a Norvegiei

Jose Mourinho a suferit o umilință cruntă în partida dintre Bodo Glimt și AS Roma, în care formația sa a primit nu mai puțin de șase goluri de la norvegieni.

Fanii Romei s-au înfuriat și și-au vărsat nervii pe rețelele de socializare, acolo unde au postat mai multe mesaje împotriva antrenorului echipei: „Mourinho părea pierdut după fiecare gol primit de AS Roma!”.

ADVERTISEMENT

„Antrenează-te fără oprire până în decembrie și pune-i pe toți să sapă pământul. Este cu adevărat rușinos să iei 6 goluri din partea lui Bodo”, a fost reacția unui alt suporter.

Înfrângerea usturătoare, prima în care o formație pregătită de portughez primește șase goluri, a venit la al 1.008-lea meci al lui Jose Mourinho din cariera sa de antrenor.

ADVERTISEMENT

Jose Mourinho își asumă înfrângerea

Jose Mourinho a vorbit la finalul meciului, anunțând că își asumă înfrângerea și spunând că nu poate să folosească mereu aceeași echipă de start: „Responsabilitatea e a mea, eu am decis să joc cu această echipă.

Am avut intenții bune, am vrut să le dau șanse celor care au evoluat mai puțin, care muncesc și ei mult, am tot încercat să fac rotații pentru a mai odihni jucătorii de bază.

ADVERTISEMENT

Era un teren dificil și am menajat mai mulți fotbaliști, dar am pierdut cu o formație cu mai multă calitate față de noi. Dacă aș putea evolua mereu cu același „11”, aș face-o!”.

„Era un mare risc, o diferență mare între un grup de jucători și altul, dar am decis că în această fază a competiției mai pot face schimbări.

Nu e nimic nou că unii dintre noi au anumite limite, e diferență mare între 12-13 fotbaliști și restul, dar mă așteptam la alt răspuns”, a mai spus Jose Mourinho la conferința de presă.

ADVERTISEMENT