Sport

Formula 1 MP al Australiei. Valtteri Bottas, victorie la prima cursă din 2019! Mercedes a făcut ”dubla”

17.03.2019 | 06:00
Formula 1 MP al Australiei Valtteri Bottas victorie la prima cursa din 2019 Mercedes a facut dubla

Duminică, 17 martie, de la ora 07:00, a avut loc prima cursă a sezonului din Formula 1, MP al Australiei, pe circuitul stradal Albert Park din Melbourne. Britanicul Lewis Hamilton, campionul mondial en titre, a plecat din pole position, dar s-a văzut nevoit să se încline în fața coechipierului său de la Mercedes, finlandezul Valtteri Bottas.


UPDATE, ora 08:55 / Debutul cursei de la Melbourne a fost extrem de agitat, iar Hamilton a greșit. Bottas a preluat conducerea cursei și nu a mai cedat-o până la final. Finlandezul a reușit să obțină și punctul bonul pentru cel mai rapid tur. Marea dezamăgire o reprezintă Ferrari, care nu a prins podiumul în Australia încheind pe pozițiile 4 și 5. Clasamentul final al Marelui Premiu al Australiei este următorul:

  • 1. Valtteri Bottas (Mercedes)
  • 2. Lewis Hamilton (Mercedes) + 20″886 58
  • 3. Max Verstappen (Red Bull) + 22″520 58
  • 4. Sebastien Vettel (Ferrari) + 57″110 58
  • 5. Charles Leclerc (Ferrari) + 58″230 58
  • 6. Kevin Magnussen (Haas) + 87″219 58
  • 7. Niko Hulkenberg (Renault) la un tur
  • 8. Kimi Raikkonen (Alfa Romeo) la un tur
  • 9. Lance Stroll (Racing Point) la un tur
  • 10. Daniil Kvyat (Toro Rosso) la un tur
  • 11. Pierre Gasly (Red Bull) la un tur
  • 12. Lando Norris (McLaren) la un tur
  • 13. Sergio Perez (Racing Point) la un tur
  • 14. Alexander Albon (Toro Rosso) la un tur
  • 15. Antonio Giovinazzi (Alfa Romeo) la un tur
  • 16. George Russell (Williams) la două tururi
  • 17. Robert Kubica (Williams) la trei tururi
  • 18. Romain Grosjean (Haas) abandon
  • 19. Daniel Ricciardo (Renault) abandon
  • 20. Carlos Sainz (McLaren) abandon.


MP al Australiei este cursa de debut a sezonului 70 din Formula 1 și numărul 998 la general. Peste două etape, la Shanghai, în China va fi sărbătorită cursa cu numărul 1000 din istoria Formulei1. MP al Australiei este transmis la TV de Digi Sport și Telekom Sport. Și FANATIK.RO poate fi o soluție, dacă intrați pe site, pentru a urmări cursa în format LIVE VIDEO.

Este adevărat că Sebastian Vettel și Charles Leclerc au venit și ei în primii cinci, Ferrari fiind singura scuderie care ar putea cât de cât să pună probleme celor de la Mercedes, dar deja specialiștii spun că nici anul acesta lucrurile nu se vor schimba cu nimic. Adică la piloți va câștiga lejer Lewis Hamilton, iar la constructori Mercedes se va impune la distanță mare.

MP al Australiei 2019. Circuitul pe care se va alerga la Melbourne
MP al Australiei 2019. Circuitul pe care se va alerga la Melbourne

Lewis Hamilton este marele favorit

Așadar, primele cinci poziții pe grila de start le vor ocupa Lewis Hamilton, Valtteri Bottas, Sebastian Vettel, Max Verstapaen și Charles Leclerc, doar Verstapaen reușind să se interpună între piloții Mercedes și Ferrari. De notat și faptul că unul dintre debutanții în Formula 1, totodată cel mai tânăr, la numai cei 19 ani ai săi, Lando Norris de la Maclaren, a obținut un spectaculos loc 8 pentru grila de start în urma calificărilor.

La Melbourne vremea este bună, la ora cursei urmând a fi cer senin și o temperatură de 24 de grade. Circuitul are 58 de ture de parcurs, iar Sebastian Vettel intră în cursă din postura de ultim câștigător la Melbourne, anul trecut. Însă acum lucrurile stau altfel, în sensul în care pare aproape imposibil ca britanicul Lewis Hamilton să poată fi depășit, exceptând cazul nedorit al unei probleme tehnice.