Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, a transmis un anunț important, luni, cu privire la rata anuală a inflației. Potrivit acestuia, prognoza a fost revizuită în creștere.
Guvernatorul BNR a transmis Raportul trimestrial asupra inflației (T4), estimând o rată anuală a inflației de 3,8 % în al patrulea trimestru din 2025, față de 3,5% cât se preciza în prognoza precedentă.
Totodată, finalul intervalului de prognoza ar putea aduce o „situație mai bună a inflației”, așa cum a punctat Mugur Isărescu. Vestea bună este că România nu a fost campioană la inflație în anul precedent, așa cum s-a vehiculat, potrivit clarificărilor făcute de guvernatorul BNR. În ianuarie 2025, Polonia și Ungaria au avut inflație mai mare decât țara noastră.
„Rata anuală a inflației este estimată la 3,8% pentru T4 2025. Suntem față de prognoza anterioară un pic mai sus acum. Până anul trecut, nu numai că nu am fost campioni la inflație, am avut inflația cea mai scăzută, cea mai mare a fost în Ungaria, apoi în Polonia.
Coborârea la noi a fost mult mai lentă, acest lucru s-a întâmplat în 2024, an electoral. În ianuarie nu mai suntem noi campioni la inflație în UE, ne-au întrecut polonezii și ungurii”, a declarat Mugur Isărescu.
Deși România nu mai e campioană la inflație în UE, guvernatorul BNR a atras atenția asupra situației incerte de pe scena politică din România, dobânda de politică monetară mai ridicată fiind legată de aceste tensiuni.
„Faptul că avem o politică de dobândă mai ridicată este legat de altceva, de tensiunile politice interne şi de faptul că acum, în mod corect, considerăm că stabilitatea financiară este legată de această stabilitate a cursului de schimb şi este foarte importantă prudenţa, care nu este exagerată.
Reducerea de dobândă de politică monetară poate fi o invitaţie la depreciere a cursului pe pieţele financiare, ceea ce acum nu este cazul să se întâmple”, a spus Isărescu.
De altfel, Mugur Isărescu precizează că tensiunile apărute recent între SUA și UE nu au putut fi introduse în această estimare și a subliniat că „traversăm o perioadă de incertitudini”.
„Tensiunea dintre SUA și UE nu a putut să fie introdusă în această prognoză. Pe baza ei, dar şi a datelor interne, avem această evoluţie a inflaţiei. Rata anuală a inflaţiei, măsurată pe bază a indicilor preţurilor de consum, se menţine în tendinţa generală descrescătoare pe tot parcursul anului curent, urmată de o stabilizare în jumătatea superioară a intervalului ţintă, începând cu 2026. (…)
Sunt atât de multe incertitudini în zilele următoare. Riscurile la adresa traiectoriei proiectate la rata inflației.. și în sus, și în jos, sunt atât de multe incertitudini … vedem ce se întâmplă în Arabia Saudită, chiar azi cu summitul țărilor europene”, a adăugat acesta.
În ceea ce privește investițiile, la acest capitol s-a observat o temperare constantă a creșterii pe parcursul anului trecut. Mugur Isărescu speră ca în 2025 să se observe o revenire.
De asemenea, guvernatorul Băncii Naționale spune că prin măsurile luate de coaliția de guvernare, respectiv prin ordonanța de finalul anului „care a oprit deteriorarea în continuare a deficitului bugetar și bugetul aprobat în Parlament, țara intră într-o perioadă de deficit de cerere.”
„Să vedem cum funcționează. Important este ca, în combinație politica fiscală, politica monetară, această nouă situație să nu ducă spre recesiune. Dacă creșterea economică se va baza în principal pe investiții și absorbție de bani comunitari, credem că acest lucru poate fi evitat și să vedem inflație în scădere și creștere economică”, a punctat Mugur Isărescu.