Oficial! Gigi Mulţescu, noul antrenor al Astrei Giurgiu. Prima reacţie

Daniel Vlad    Vicentiu Dinescu   
in Stiri sportive
04/04/2018, 13:36
Oficial! Gigi Mulţescu, noul antrenor al Astrei Giurgiu. Prima reacţie

Anunţul a fost făcut astăzi pe site-ul oficial al gruprii patronate de Ioan Niculae. Mulţescu să conducă antrenamentul din această după-amiază, programat la Ploieşti şi să redebuteze oficial la Cluj-Napoca, duminică, în partida cu CFR, a anunţat gruparea din Liga 1 Betano.

”Contractul urmează să fie redactat şi apoi îl voi semna. Vor merge cu mine în staff Daniel Timofte, Yuksel Yesilova, iar antrenor cu portarii nu o să fie momentan fiul meu Cătălin Mulţescu, ci Ionuţ Boşneag. Despre obiectivele şi gândurile mele o să vorbesc la conferinţa de presă unde o să fiu prezentat”, a declarat Mulţescu pentru FANATIK.RO.

Mulţescu este la al treilea mandat la Astra

În vârstă de 66 de ani, Gheorghe Mulţescu este la al treilea mandat pe banca Astrei, după cele din 2001-2002 şi 2012. El a mai pregătit în cariera dsa formaţiile Dinamo Bucureşti, Dacia Unirea Brăila, Samsunspor, Kayseri Erciyesspor, Adanaspor, Ankaragucu, Sportul Studenţesc, Gaziantepspor, Politehnica Timişoara, Petrolul Ploieşti, Jiul Petroşani, FC Braşov, FC Vaslui, Kahramanmaraşspor, Universitatea Cluj, Progresul Bucureşti, Ceahlăul Piatra Neamţ, Al Taawon, Delta Tulcea, Gaz Metan Mediaş, Ettifaq FC, FC Voluntari şi CS Universitatea Craiova.