Oameni cu situație materială precară au fost aduși de-a lungul anilor, în Germania, pentru o viață mai bună. Aici descopereau faptul că, de fapt, munceau la negru, în condiții inumane.
Zeci de români cu situații materiale precare erau recrutați anual pentru a munci în Germania. Li s-au promis locuri de muncă bine plătite, însă aceștia erau angajați ilegal și exploatați, scrie presa germană, potrivit Rador Radio România.
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, împreună cu fiul său de 34 de ani, sunt acuzați că racolau alți români și îi obligau să muncească ilegal, în condiții inumane. Cei doi au ajuns în fața Tribunalului din Berlin. Ani la rând, au adus în mod ilegal muncitori fără ca aceștia să beneficieze de primirea asigurărilor sociale în valoare totală de 456.000 de euro.
Faptele comise de cei doi bărbați s-au petrecut în perioada noiembrie 2015 – iulie 2020. Au profitat de faptul că muncitorii nu aveau o situație materială bună acasă și erau în căutare de un trai mai bun.
„Erau practic neajutoraţi în Germania fără a cunoaşte limba şi nici nu aveau prilejul să ceară ajutor de la cineva din cauza pazei stricte la care erau supuşi”, se precizează în actul de acuzare. Tot aici, se precizează că totul „se bazează pe o organizare bine pusă la punct şi un sistem care a fost folosit de mai mulţi ani”.
În centrul atenției se află, însă, tatăl de 52 de ani. Acesta aducea românii pentru a munci în demolări la șantierele din Berlin. „El reuşea să aducă anual 50-70 de muncitori, transportându-i la Berlin într-o dubă supraaglomerată”, mai precizează asursa citată.
Autoritățile susțin faptul că o mare parte a salariilor, care ar fi trebuit să ajungă la muncitori, era reținut pentru a acoperi transportul, mâncarea și cazarea. În spațiile în care cei păcăliți dormeau, se adunau până la opt persoane.
Muncitorii erau puși să lucreze până la zece ore pe zi, timp de șase zile pe săptămână. De asemenea, aceștia erau obligați să lucreze timp de o lună, fără să primască bani, ca lună de probă. Pentru cele mai mici erori, muncitorii erau amenințați și bătuți.
Unul dintre românii aduși în Berlin, s-a săturat de chinurile zilnice și a decis să depuna o plângere împotriva celor care i-a adus acolo. Acuzatul de 52 de ani a stat în arest timp de o lună în anul 2020.