Carousel hot news

Munteanu, out de frica terenului! Stoican îl menajează cu Ceahlăul

Deşi complet refăcut dupa accidentarea suferită la genunchiul drept, eveniment ce l-a ţinut pe căpitanul dinamoviştilor şase luni în afara gazonului, Cătălin Munteanu nu va juca nici un...
Autor: Adrian Dumitru | 03.10.2013 | 19:53
Munteanu, out de frica terenului! Stoican îl menajează cu Ceahlăul
Catalin Munteanu.

Deşi complet refăcut dupa accidentarea suferită la genunchiul drept, eveniment ce l-a ţinut pe căpitanul dinamoviştilor şase luni în afara gazonului, Cătălin Munteanu nu va juca nici un minut în partida cu Ceahlăul. Flavius Stoican s-a consultat atît cu staff-ul medical, cît şi cu jucătorul şi este decis să nu forţeze intrarea mijlocaşului de 34 ani în meciul de duminică, de la ora 14:00.

Chiar dacă a bifat două partide din momentul verdictului favorabil primit de la medici, evoluînd în Cupa României împotriva Sănătăţii Cluj şi la echipa secundă a “cîinilor” cu Baloteşti, revenirea în Liga I a veteranului dinamovist se mai amînă o etapă. “Staff-ul medical, fotbalistul şi Flavius Stoican s-au consultat şi au decis să nu forţeze prezenţa lui Munteanu în teren pentru că, din cauza gazonului moale, genunchiul poate să-i cedeze. Contează şi faptul că încă nu are potenţialul de a evolua în mai multe partide şi nu poate fi forţat după ce a evoluat pentru echipa secundă. Riscă să îi recidiveze genunchiul”, au dezvăluit apropiaţi ai fotbalistului. Situaţia lui Munteanu este valabilă doar pentru partida cu Ceahlăul, mijlocaşul urmînd să fie prezent pe gazon la următorul meci, cu Astra Giurgiu, mai ales că sezonul competiţional va fi întrerupt două săptămâni.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!