Fotbal international

Muntenegru – Serbia 0-2. Mitrovic a reușit o “dublă.” Video

11.10.2018 | 23:42
Muntenegru  Serbia 02 Mitrovic a reusit o dubla Video

Muntenegru – Serbia sa jucat în Divizia C din Liga Naţiunilor. A fost un adevărat război, dar în termeni fotbalistici, ai fostei Iugoslave. Sârbii s-au impus cu scorul de 2-0 prin golurile marcate de Aleksandar Mitrovic și sunt lideri în clasament, cu 7 puncte. Vezi toate detaliile partidei accesând aplicaţia de mai jos: echipele de start, comentariul LIVE TEXT minut cu minut, marcatorii etc.

UPDATE 23.40 / Fluier final! Muntenegru – Serbia s-a terminat 0-2.

Clasament Divizia C, grupa 4
Clasament Divizia C, grupa 4

UPDATE 23.25 / Mitrovic își trece din nou numele pe lista marcatorilor. Muntenegru – Serbia e 0-2 în minutul 81.


UPDATE, ora 22.40 / Sârbii au dominat clar prima repriză. Și-au creat 7 ocazii de gol și au trimis de 2 ori mingea pe spațiul porții. Muntenegrenii au avut o singură ocazie și niciun șut pe poartă.

Statistică prima repriză Muntenegru - Serbia
Statistică prima repriză Muntenegru – Serbia

UPDATE, ora 22.10 / Aleksandar Mitrovic a deschis scorul din penalty pentru Serbia, în minutul 19.


Ambiţiile puse în joc sunt foarte mari şi de o parte şi de alta. Muntenegru are ambiţia republicii micuţe, care a decis să se desprindă paşnic de Serbia, care este evident mult mai puternică economic decât Muntenegru. Preşedintele federaţiei din Muntenegru, fostul mare internaţional iugoslav Dejan Savicevic, crede că echipa sa este capabilă să ofere o replică pe măsură şi să încurce planurile sârbilor. Este prima dată când cele două echipe se vor afla faţă în faţă.

Muntenegru – Serbia LIVE STREAM, în cadrul Diviziei C a Ligii Naţiunilor

Muntenegru a început perfect grupa din care face parte, cu un 0-0 în România, dar pe un stadion fără spectatori. Apoi a urmat un succes facil acasă în faţa Lituaniei. Serbia a debutat cu 1-0 deloc convingător în Lituania, pentru ca în meciul secund să primească în a doua repriză a meciului de la Belgrad o replică neaşteptat de consistentă din partea tricolorilor lui Cosmin Contra, partida terminându-se la egalitate, 2-2. 

Muntenegru – Serbia LIVE VIDEO pe FANATIK.RO

Întâlnirea de la Podgorica, dintre Muntenegru şi Serbia, va fi condusă de unul dintre cei mai buni arbitri din Europa, italianul Gianluca Rocchi. În afara naţionalei României, ale cărei partide sunt transmise în direct, nici un alt meci din cadrul Ligii Naţiunilor nu se vede la noi în ţară, întrucât nici o televiziune nu a cumpărat drepturile de difuzare. Partida va putea fi urmărită pe FANATIK.RO, în format live video. Oaspeţii vor fi lipsiţi de aportul a două piese grele, fundaşul stânga Aleksander Kolarov şi mijlocaşul Nemanja Matic, aceştia urmând a absenta şi pentru meciul de la Bucureşti. De la gazde absenţa mare este Stevan Jovetic, omul cu fantezia din jocul Muntenegrului.

Muntenegru – Serbia în Nations League, cote la pariuri

Naţionala Serbiei este favorită în acest meci la casele de pariuri, cu o cotă de 2,10. Egalul are cotă 3,15, iar un succes al Muntenegrului este cotat la 3,90. La şansă dublă X2 are cotă 1,26, 12 are cotă 1,37, iar 1X cotă 1,71.

Muntenegru - Serbia. Selecţionerul Ljubisa Tumbakovic este cel mai important om al Muntenegrului. Este un excelent strateg
Muntenegru – Serbia. Selecţionerul Ljubisa Tumbakovic este cel mai important om al Muntenegrului

Un gol în meci marcat de Muntenegru e cotat cu 1,56, iar al Serbiei cu 1,28. GG are o valoare foarte mare, cotă 2,00. Şi la număr de goluri casele de pariuri sunt generoase. Peste 1,5 goluri are cotă 1,44, iar over 2,5 nu mai puţin de 2,45.