Interviu

Mutu atacă Dinamo: ”Nu eu și Contra suntem vinovați că sunt în play-out!”

30.04.2018 | 22:50
Mutu ataca Dinamo Nu eu si Contra suntem vinovati ca sunt in playout

Adrian Mutu atacă Dinamo la câteva zile după ce s-a apucat de antrenorat. Deși în acte nu este antrenor principal, pentru că îi lipsește licența Pro, Mutu a preluat FC Voluntari după plecarea lui Claudiu Niculescu, cel care a câștigat două trofee cu ilfovenii vara trecută, Cupa și Supercupa României.

Adrian Mutu a vorbit pe îndelete cu FANATIK.RO despre noua provocare. O provocare pe care o așteaptă de când a pus ghetele în cui. De fapt înainte de a le pune, pentru că a făcut pe „principalul” la ASA, când încă se mai juca de-a fotbalul. Cum arată profilul noului antrenor, ce filosofie de joc are, de la cine a furat meserie, unde vrea să ajungă să antreneze și cât ar vrea să câștige. Doar câteva întrebări din numeroasele care urmează într-un interviu marca FANATIK.RO.

Adi, de ce antrenor? De ce nu manager, președinte de club…

– Pentru că e pasiunea mea. Fotbalul a fost și este pasiunea mea și asta mi-am dorit întotdeauna să fac după ce o să termin cu fotbalul. Până mi-am luat licențele am ocupat și funcții administrative, iar totul mi-a întărit convingerea și ideea că îmi place mai mult să fiu antrenor decât să stau la birou.

Practic, cariera ta de antrenor principal a început când încă jucai, la Târgu Mureș, cu Ciorceri alături…

– Cam așa au stat lucrurile, pentru că acolo a fost dorința jucătorilor, a colegilor mei, de a fi eu „principal”, iar acea experiență m-a convins și mai mult că trebuie să mă fac antrenor.

Mutu despre Dinamo. „Am echipa cu cea mai bună calitate din play-out. Eu și Dinamo”

Care e filosofia de fotbal a antrenorului Adrian Mutu?

– Am învățat de la toți antrenorii cu care am lucrat, și chiar am lucrat cu antrenori foarte mari. Mă gândesc de multe ori și îmi reamintesc cele mai mici detalii, pentru că acestea sunt foarte importante. Cum se comporta fiecare în funcție de situație, de antrenament, de meci decisiv, de tot. Filosofia unui antrenor se schimbă. Nu e tot timpul aceeași, depinde foarte mult de echipele pe care le antrenezi și de jucătorii pe care îi ai. Mie îmi place foarte mult fotbalul ofensiv, îmi place să atac, să am o echipă scurtă, o echipă care e tot timpul agresivă, o echipă care să aibă o atitudine foarte bună atunci când pierde mingea. Sunt câteva lucruri la care nu voi renunța niciodată, dar le țin pentru mine deoarece sunt abia la început.

Păi începi cu o echipă cu decari de clasă, gen Sănmărtean, Cernat, chiar dacă sunt de vârsta ta…

– Eu cred că am, alături de Dinamo, echipa cu cea mai bună calitate din play-out. Voluntariul și Dinamo. Am jucători foarte buni, cu trei dintre ei am și jucat la echipa națională, îi cam cunosc bine pe toți și am foarte mare încredere în ei.

Primul discurs în vestiar ca antrenor principal

Ce le-ai spus la prima discuție noilor tăi elevi, foștii tăi colegi?

– Am făcut o introducere cu ceea ce vreau eu de la ei la nivel tactic și nu numai. Le-am transmis să șteargă cu buretele tot ce a fost, le-am zis că nu i-am analizat în ultimele meciuri pe care le-au pierdut, pentru că dacă făceam lucrul ăsta nici nu mai veneam. Le-am spus că au valoare pentru că majoritatea dintre ei au câștigat două trofee vara trecută și le-au câștigat pentru că au meritat. Să aibă încredere, să joace de plăcere, iar eu voi fi tot timpul alături de ei.

Te gândeai când erai în tribună la FC Voluntari – Dinamo, că peste câteva ore vei fi antrenor la echipa gazdă?

– Nu, nu, nici vorbă! Nu mă gândeam! Am avut mai multe oferte și vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au gândit la mine și mi-au făcut propuneri. Am ales Voluntariul pentru că îmi place ce e aici, îmi place ideea și m-au dorit cel mai mult.

Voluntariul este pentru tine doar o trambulină pentru o altă echipă mai bună în vară?

– Am contract pe un an și un pic. Inițial s-a discutat de mai mulți ani, dar eu am considerat că este mai bine așa pentru ambele tabere. Voi rămâne și de la vară, pentru că de atunci va începe să se vadă munca mea, ceea ce vreau eu de la echipă, filosofia mea, despre care mă întrebai mai devreme. Acum lucrez pe ce a făcut Claudiu, dar am văzut că echipa e, fizic, ok. În viața fiecărei echipe sunt urcușuri și coborâșuri, și de fiecare dată plătește antrenorul. Claudiu a câștigat două trofee pentru acest club și trebuie felicitat și respectat.

Teamă de retrogradare: „Nu putem să băgăm capul sub plapumă”

Niculescu spunea că așa cum tu l-ai propus la Dinamo, când erai acolo, așa el te-a propus pe tine, acum, la Voluntari…

– Îi mulțumesc pentru aceste lucruri. Am vorbit cu el și i-am transmis că îmi pare rău pentru ce i s-a întâmplat, îi înțeleg frustrarea și dezamăgirea. E un antrenor bun și acesta este și motivul, așa cum a spus și el, pentru care eu l-am propus la Dinamo când eram director general acolo. În viața unei echipe sunt momente când e nevoie de un șoc, cum a fost și acum. Sper să aibă baftă multă în viitor, iar dacă va dori să rămână în club, la Voluntari, până își limpezește gândurile și trăirile, eu nu am nimic împotrivă.

Iei în calcul și o eventuală retrogradare cu Voluntariul?

– Iau în calcul tot, mai ales că există acest pericol real în momentul ăsta. Nu putem să băgăm capul sub plapumă și să pretindem că totul este bine. Nu este ok, asta e realitatea! Trebuie să fim conștienți unde suntem acum, iar pericolul de a retrograda există! Dacă nu punem toți umărul, dacă nu ne mobilizăm, dacă nu schimbăm atitudinea, va fi greu să ne salvăm!

Mutu atacă Dinamo. De ce l-a reprezentat Anamaria Prodan și nu Giovanni Becali

De ce te-a reprezentat Anamaria Prodan la semnarea contractului cu Voluntariul?

– Pentru că interesul celor de la Voluntari pentru mine a venit prin Ana. De aceea a fost lângă mine.

Te-ai rupt de Giovanni Becali?

– Nu m-am certat cu Giovanni, avem o relație normală, dar acum am mers la tratative și am semnat cu Anamaria. Nimic ieșit din comun.

„Simt eu că nu voi avea probleme cu patronii”

Care e modelul tău de antrenor?

– Nu vreau să copiez pe nimeni. Așa cum am făcut-o ca fotbalist, așa o voi face și ca antrenor. Vreau să fur meserie de la toată lumea câte ceva. Îi analizez pe toți, mă analizez pe mine în primul rând, apoi încet-încet o să-mi formez și stilul meu propriu de antrenor.

Crezi că poți reuși ca antrenor și fără studii de specialitate?

– Cred că da. Licența Pro este un curs de specialitate, cum ai spus și tu, și o să o fac cu mare plăcere. Dar baza și foarte multe lucruri, cam 95 la sută aș spune, le am deja.

Dacă în viitor vei lucra cu un patron ca Gigi Becali, care vrea să facă echipa, schimbările, ce vei face? S-a auzit că deja te-a căutat Gigi Becali…

– Eu cred că mă voi descurca fără probleme cu toată lumea. Simt eu treaba asta. Nu voi avea probleme cu patronii!

„Dinamo îmi stabileşte nişte borne”

Te-ai gândit cum va fi meciul Dinamo – Voluntari din returul play-off-ului sau nu ai apucat să-ți faci un scenariu?

– Dinamo este un club important în viața mea și m-am simțit extraordinar acolo. Am câștigat un campionat și o Cupă ca jucător și o Cupă a Ligii ca director general. Iar în ultima etapă anul trecut ne-am bătut la titlu. Uite că am preluat Voluntariul după un meci cu Dinamo. Deci e clar că Dinamo are o influență, o legătură în viața mea. Îmi stabilește niște borne. Abia aștept să joc contra lui Dinamo, e o echipă mai valoroasă decât noi, dar vreau să câștig.

Cum crezi că te vor primi suporterii lui Dinamo?

– Bine, de ce? Eu sunt antrenor, sunt pe bancă, ce probleme să am cu ei? A, dacă ei vor să scandeze ceva, ce să fac? Așa cum eu îi apreciez pe ei, așa cred că și ei… Rămâne de văzut acum.

Ironic cu Dinu: „Îi înțeapă pe toți… Are anumită experiență, anumite calități, își permite!”

Cât crezi că este vina ta că Dinamo este în play-out?

– Eu și Cosmin am plecat când mai erau multe etape de disputat. Vreo 19. Am lăsat echipa pe locul 7, într-adevăr, dar era timp necesar să se redreseze echipa, să se facă anumite schimbări dacă se considera că noi am greșit. Puteau să se facă îmbunătățiri dacă, repet, noi am greșit. Dar nu s-au făcut…

Alexandru David, mâna dreaptă a lui Negoiță, v-a acuzat pe tine și pe Contra pentru dezastrul de la Dinamo…

– Dacă ei gândesc așa, e treaba lor, dar să nu se ascundă în spatele meu și al lui Cosmin pentru rezultatele lor care i-au dus în play-out.

În ce relație mai ești cu Cornel Dinu, care te-a cam înțepat în ultimele luni?

– Cornel Dinu înțeapă pe toată lumea, asta nu mai e o noutate. Este o persoană care are o anumită experiență, care are anumite calități, își permite… Oricum, critica lui nu face decât să mă motiveze și mai tare. Chiar nu mă deranjează deloc ce spune Dinu.

Mutu atacă Dinamo. L-a trădat pe Ionuț Negoiță?

Consideri că l-ai trădat pe Ionuț Negoiță când ai plecat de la Dinamo la FRF?

– Domnul Negoiță a știut despre acest lucru. Am avut posibilitatea de a lucra la echipa națională, iar pentru mine aceasta este cea mai mare onoare. Iar după ce am semnat cu Voluntariul, domnul Negoiță m-a sunat pentru a mă felicita! Cred că dacă aveam o altfel de relație, nu ar mai fi făcut acest gest. Ne-am despărțit în condiții foarte bune și îmi pare sincer rău că Dinamo nu este în play-off. Asta-i viața! Eu am făcut ce credeam că e mai bine în momentul acela și posibilitatea pe care o aveam era una foarte mare și interesantă pentru mine.

După ce ai semnat cu Voluntariul, te-a felicitat și Răzvan Burleanu? Altul pe care l-ai părăsit înainte de război…

– Da, normal! Vreau să-i mulțumesc în primul rând lui Cosmin și staff-ului său cu care am lucrat, vreau să-i mulțumesc lui Răzvan Burleanu pentru ce am găsit la Federație. Am lucrat cu drag, am lucrat cu profesioniști, Mihai Stoichiță și ceilalți, m-au lăsat să-mi fac treaba și sper că în viitor vom mai lucra împreună.

Cum se va comporta fostul decar cu decarii săi!

Ce ai învățat de la antrenorul Cosmin Contra?

– În primul rând atitudinea pe care o are în antrenamente, apoi mesajul pe care îl dă echipei înainte de fiecare meci. Îmi place foarte mult la el pasiunea cu care antrenează. De aici pleacă totul.

Am o curiozitate: de ce nu ai luat-o de jos, de la copii și juniori, și ai început direct cu o echipă de prima divizie?

– Eu mă consider un antrenor de seniori, nu cred că sunt un tehnician pentru copii. Nici nu am făcut școala pentru copii și juniori, iar cei de acolo știu acest lucru. Nu sunt în măsură să antrenez copii, sau mai bine zis nu am răbdarea necesară pentru a lucra cu copii. Sunt antrenori făcuți să lucreze cu copii, iar alții cu seniori.

Te-ai gândit cum te vei comporta cu decarul echipei pe care o antrenezi? Și nu este vorba acum neapărat de Voluntari.

– O voi face la fel ca și cu ceilalți.

Nu va avea un tratament diferențial, cum ai avut și tu la unele echipe?

– Tratamentul diferențial vine de la sine atunci când decarul devine decisiv pentru echipa lui. Cînd decarul își pune amprenta pe echipă atât în teren, cât și în vestiar atunci e om foarte important. Dar comportamentul meu față de el nu se va schimba. Așa gândesc eu.

La ce te gândești când vezi reacțiile deplasate ale lui Petrescu pe banca de rezerve?

– El e un antrenor care se consumă foarte mult. Are multă pasiune, pune mult suflet și probabil de aici manifestările acelea. Ați văzut după meciuri la interviuri că e mult mai potolit. La cum îl cunosc eu, spun că după ce se calmează este diplomația ieșită din comun. Și nu glumesc!

„Nu m-am făcut antrenor pentru bani, dar nu se știe unde pot ajunge”

Cum a primit familia implicarea ta în antrenorat?

– O așteptau toți de foarte mult timp pentru că știau că asta îmi doresc foarte mult. Dacă vroiam să iau o echipă, puteam să o fac și mult mai devreme. Dar am dorit să mă pregătesc, să merg la școala de antrenori, să am o bază. Iar acum timpul a venit. Și vreau să fac această meserie cu maximă seriozitate. Acum sunt mult mai echilibrat, mult mai matur și am trecut prin multe episoade ca jucător, care m-au format în primul rând ca persoană. Sunt altul acum!

Te-ai gândit să ajungi să câștigi din antrenorat, la un moment dat, cum câștigă acum Olăroiu, Reghecampf?

– Vom vedea, în funcție de rezultatele mele. Dacă am rezultate, voi câștiga tot mai mult. Poate nu voi ajunge la acel nivel, dar nu se știe.

Am înțeles pasiunea pentru fotbal, dar te-ai făcut antrenor și pentru bani?

– Uite, nu m-am gândit la chestia asta nicio clipă. Când am negociat contractul cu Voluntari, nu a durat mai mult de un minut.

9.000 de euro pe lună?

– E confidențial, doar știi…

„Dacă ajung vreodată la Juventus, atunci chiar sunt antrenor!”

Care e visul tău ca antrenor?
– Normal, ca orice om care se apucă de antrenorat, visez să ajung selecționer. Ar fi o mare onoare, ar fi ceva incredibil, dar pentru a ajunge acolo îmi trebuie multă experiență. Multă.

Până la națională te gândeşti să antrenezi echipele unde ai jucat?

– Nu mă gândesc să le antrenez chiar pe toate, dar mi-ar face mare plăcere să antrenez Fiorentina. Mi-a rămas în suflet și echipa, și orașul.

Juventus, nu?

– Aș vrea, normal, dar…

Dar, ce? E mai greu, nu?

– Păi dacă ajung eu să antrenez Juventus la un moment dat, atunci chiar sunt antrenor!

Cu Capello ai mai discutat?

– Am vorbit acum vreo 6-7 luni, înainte să se retragă. Un antrenor imens, un antrenor care știa să citească foarte bine meciurile și schimba victorios tot timpul pe parcursul partidelor. Acum, sincer, avea și ce jucători să bage, pentru că erau numai valori și pe bancă (n.r. – râde; Mutu a fost antrenat de Capello la Juventus)

Povestea loviturii de la 11 metri pe care i-a parat-o Buffon: „Eu am ratat, nu el a apărat!”

Apropo de Juventus, unde ai jucat, cum ai comenta penalty-ul care a decis dubla cu Real Madrid?

– Cred că a fost penalty, dar, dar, dar… Am făcut eu o glumă zilele trecute după penalty-ul acela. Când jucam eu la Juventus, la club erau trei „grei”: Luciano Moggi, Bettega și Giraldo. Când am văzut ce fluieră englezul acela, Oliver, am zis că pe vremea mea nu avea cum să se întâmple așa ceva! Nu se fluieră asemenea penalty împotriva lui Juventus, nici măcar pe „Bernabeu”!

Cum ai interpretat răbufnirea lui Gigi Buffon?

–  Cred că a fost o reacție omenească până la urmă. Orice jucător uriaș, care pune atâta pasiune, la nivelul acela și la final de carieră putea avea o asemenea reacție. Gigi este un tip reținut de felul lui, dar acum nu a mai putut rezista.

Același Gigi care ți-a și ne-a blocat gloria în 2008… Ți-a apărat acel 11 metri…

– Nu l-a apărat el, l-am ratat eu…

Te știa de la antrenamente de la Juve…

– Știa el ceva, dar eu am greșit. Ideea mea a fost să dau sus, pe mijloc, și mingea s-a dus prea jos! Nu știu dacă în toată cariera am ratat mai mult de trei penalty-uri. Acela de la Euro 2008 a fost unul dintre ele, din păcate…

„După 20 de ani, toată lumea mă întreabă încă de greșeala de la Chelsea”

Pe cine mizezi la câștigarea Ligii?

– Îmi place Liverpool la ce joacă acum, Roma s-a autodepășit, dar avem o semifinală incredibilă Real – Bayern. Real Madrid chiar a avut un traseu infernal în această primăvară: PSG, Juventus și acum Bayern. Așa că văd o finală Real Madrid – Liverpool.

Ce ai alege între Klopp, Guardiola și Mourinho?

– Îmi plac toți trei, dar îi aleg pe primii doi…

Ai mai vorbit cu Mourinho?

– Nu, nu am mai discutat deloc.

Se poate spune că greșeala vieții tale a fost perioada la Chelsea?

– Nu se poate spune. Văd că după 20 de ani toată lumea mă întreabă tot asta.

Să punem altfel problema atunci. Ce ai regreta după cariera de fotbalist?

– Sunt anumite alegeri pe care le faci în viață și care te costă. Dar aceste lecții le-am învățat, am mers mai departe, am tras concluziile și nu le-am mai repetat.

Wow, știrea mondenă: „Nu mai merg în cluburi de trei ani!”

Ești un om bogat, cu bani?

– Sunt un om care stă bine, fără griji.

O să mergi în cluburi și cu elevii tăi?

– Nu mai merg în cluburi de trei ani. Cred că doar de două ori am fost în toată această perioadă…

Cum crezi că te vor primi fanii pe stadioane?

– Foarte bine. Oameni simpli, oameni în vârstă, toți cei cu care m-am întâlnit în ultima vreme la meciuri m-au salutat și mi-au urat succes. Am dat autografe, am făcut poze cu ei, m-am simțit bine. De ce să se schimbe situația dacă de acum voi fi antrenor? Eu îmi văd de treaba mea și atât. Antrenez și fac ce-mi place.